Mărul însoţeşte prin apariţiile sale, multe din momentele reprezentative din istoria omenirii. De la mărul – fruct interzis şi motiv al păcatului originar; la mărul-ţintă ce declanşează drama în sufletul tatălui arcaş Wilhelm Tell… De la mărul care o adoarme pe Albă ca Zăpada, la “Merele roşii” ale lui Alexandru Tatos şi Mircea Diaconu… De la mărul supranumit Apple a lu’ Mac a lu’ Steve Jobs şi până la Big Apple – cum am auzit că i-ar spune New York-ului…
Una din cele mai mari contribuţii ar fi adus-o omenirii acel măr căzut în capul cui trebuie, la momentul potrivit. Super timing din care a rezultat, în anul 1687, exact în data de 5 Iulie (!), o primă ediţie a unei lucrări în trei părţi care a fost considerată una din cele mai importante lucrări din istoria ştiinţei: “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” – aţi ghicit, a lui Sir Isaac Newton.
Recitind superficial cele trei legi fundamentale ale mecanicii corpurilor şi Legea gravitaţiei, am rămas surprins ca un copil de şcoală de complexitatea interacţiunilor lumii din jurul nostru. Ce-i drept, nostalgia a lucrat imediat: mi-am adus aminte cu multă plăcere de fabuloasele lecţii ale unui dăruit profesor de fizică din Liceu, Herr Jost – căruia nu găsim cuvinte a-i mulţumi pentru harul pedagogic revărsat asupra noastră…
Şi, dintr-o dată, printr-o combinaţie de amintiri şi lecturi proaspete, saltul pe care l-am făcut în urmă cu două luni de la înălţimea de 2,65 m având “la purtător” 98 de kg – a căpătat cu totul alte conotaţii (care ţin, vai mie! – de ignoranţă) şi, ca filolog, v-aş ruga să mă ajutaţi să calculez forţa de impact, în Newtoni, a corpului la contactul cu pământul (vezi schema de mai jos )…
Chestiunea pe care abia acum, la două luni de la accident o înţeleg foarte clar – este că Pământul a reacţionat şi el, dragul, cu o forţă de impact “inversă”, care (dacă aş fi fost mai atent la orele de fizică din şcoală) ar fi trebuit neapărat luată în calcul! Ce uppercut am luat din cauza lipsei de previziune! Maleola tibială dreaptă – kaputt… dar până pe 5 august, când dăm jos ghipsul, nu mai e mult!
Ia să vedem, formulăm corect întrebările (adică, avem date suficiente pentru a le răspunde?):
1. Cât a durat “zborul”?
2. Care a fost forţa de impact la “aterizare”?
3. Cum s-ar fi schimbat datele problemei dacă eram la o “greutate optimă” de să zicem …83 de kg?
July 5, 2010 at 9:09 pm
Daca am considera ca asupra corpurilor aflate in cadere libera actioneaza doar forta de atractie gravitationala, fara sa tinem cont de forta de frecare sau alte variabile (vant etc.), toate corpurile cad la fel, adica au acelasi interval de cadere indiferent de masa sau densitatea acestora, lucru demonstrat experimental de Galileo Galilei. In acest caz, viteza cu care un corp ajunge la sol este radical ( 2*g*h) unde g este acceleratia gravitationala (in medie g=9.81m/s^2, suntem aproape de paralela 45, deci putem folosi aceasta valoare).
In cazul nostru, viteza la sol ar fi deci de 7.21 m/s, adica 26 km/h, nu prea mult…
Timpul se va calcula ca fiind radical (2*h/g), adica ar fi cam 0.73 secunde.
Oricum, daca am tine seama de rezistenta aerului, de faptul ca traiectoria a fost mai degraba un arc de cerc, calculele s-ar complica foarte mult si ma depasesc.
Ii mai las si pe altii acum…
LikeLike
July 5, 2010 at 10:27 pm
Nu-mi amintesc să fi numărat secundele până jos – şi,oricât de subiectiv aş fi – parcă aş paria că Dt e undeva la +2 secunde. Oare o fi posibil ca adrenalina să oprească timpul în loc, căci, glumind, nici nu ştiu cum să fi numărat până la 0,73 :-)!
Oricum, trebuie scăpat de subiectivism în chestiunea enunţată! Deja am altă percepţie asupra celor 8 secunde pe care cowboy-ii trebuie să-i petreacă în cârca taurului!
LikeLike
July 6, 2010 at 6:35 pm
Cu siguranta ca in situatii dificile avem impresia ca timpul se “dilata”. Altfel, conform formulelor de mai sus, pentru un “zbor” de 2 secunde, distanta necesara ar fi de 20 de metri, adica echivalent cu etajul sapte al unui bloc comunist… Doamne fereste!
LikeLike
July 6, 2010 at 6:43 pm
“When you sit with a nice girl for two hours, you think it’s only a minute. But when you sit on a hot stove for a minute, you think it’s two hours. That’s relativity.” Albert Einstein
LikeLike
July 6, 2010 at 10:18 pm
:-)!
LikeLike
July 7, 2010 at 11:09 am
Herr President, eu indraznesc sa spun ca nici macar in aceasta cadere, aparent libera, nu ai fost un “om simplu”.
Mai degraba ai descris o parabola, rezultat a ceea ce Jost numea pe vremuri: “Der Waagerechte Wurf”.
Deoarece nu ai cazut, ci ai sarit de la acea inaltime, ai posedat si o viteza initiala, care musai trebuie luata in calcul.
Ma angajez, ca atunci cand va fi mai mult timp, sa iti prezint calculele detaliate ca amintire. 🙂
LikeLike