Crin Antonescu este, fara indoiala, cel mai bun orator din politica noastra in acest moment. Am avea multe de pierdut daca nu l-am mai  auzi vorbind impotriva lui Basescu si in apararea unor principii in care si noi credem. Dar nu-l vom mai putea asculta de acum inainte, dupa deznodamantul anuntat ieri de Curtea Constitutionala.

Fiindca lucrurile au ajuns intr-un punct in care avem disperata nevoie sa constatam ca inca mai exista oameni cu demnitate.

Demisia lui Crin ar fi – teoretic -, un catalizator pentru renasterea demnitatii romanilor, calcati in picioare fara menajamente de papusarii interni si externi. Ar putea, teoretic, sa invioreze amorteala care ne-a cuprins pe toti … sa combata apatia care decurge din fatalitatea lui “nu mai e nimica de facut!”.

Demisia ar fi recunoasterea cu fair-play a infrangerii politice pe care am suferit-o noi toti – cei 8,5 milioane – care inca mai credem in puterea votului nostru.

Ar fi o palma data pe obrazul boicotarzilor maghiari dar si cancelariilor care nu accepta ca noi romanii avem inca putere de discernamant.

Demisia ar insemna ceva diferit fata de retragerea din viata politica: ar insemna retragerea dintr-un joc ale carui reguli de bun simt nu exista … (Nu poti lasa sa te arbitreze o Curte santajabila si nu poti accepta un cvorum pe niste liste interpretabile.)

De asemenea, demisia ar propulsa probabil PNL ca singurul partid al unei Opozitii demne. Nu poti ramane in alianta langa oameni despre care ai aflat ca sunt acuzati de frauda: unul ca a plagiat, altul ca s-a imbogatit necuvenit …

Demisia lui Crin dintr-un Parlament impotent si dintr-o Alianta esuata ar trebui sa fie semnalul unui nou inceput.

PNL s-ar putea declara sustinatorul Monarhiei Constitutionale, iar adevaratul razboi pentru recuperarea tarii ar putea in fine, incepe.

Ce cruda e istoria, cand nu-ti da sansa alternativei …