Calin Diaconu

Moastele au o putere de atractie miraculoasa: toti suntem egali in fata lor. De aici – imbulzeala.

Cand cineva priveste lucrurile din afara, le priveste mai calm, cu oarecare neimplicare, si poate observa detalii pe care cei aflati inlauntru nu le vad sau nu le mai percep ca fiind importante. De aceea, pentru istorici, izvoarele care provin de la calatori sunt deosebit de interesante – “Istoria romanilor prin calatori” a lui Nicoale Iorga poate fi un bun inceput pentru cei care doresc sa afle mai mult despre aceasta tema.

Zilele trecute m-am intalnit cu un prieten din occident, care si-a manifestat surprinderea fata de modul in care romanii se comporta in spatiul public: mai exact, ne acuza de faptul ca suntem prea repeziti, ca ne place sa ne imbulzim, sa ne inghesuim, intrand nepermis de mult unul in spatiul intim al celuilalt. Exemplul pe care s-a simtit dator sa mi-l dea, pentru ca probabil paream usor nedumerit, a fost acela cu alcatuirea cozii: in Europa civilizata, se sta la coada frumos, oamenii asezati unul in spatele celuilalt, pe un singur rand, chiar daca lungimea devine astfel considerabila – fiecare stie cand a venit, pe cine a gasit in fata lui, care-i este randul si locul in coada, asteapta linistit, fara a se ingrijora ca cineva i-ar putea-o lua inainte … In schimb, spunea prietenul meu, am sesizat la voi romanii, o dorinta de neinteles de a transforma coada dintr-un sir ordonat intr-o masa conica, in care atacati din lateral, smechereste, intrarea “pe scurtatura”.

Intr-adevar, noi ne-am pierdut coada perfecta undeva in comunism: oamenii infrigurati, unii pe scaunele – veniti cu noaptea in cap, altii lasandu-si copiii sa le tina locul … insa odata cu democratia, a aparut fenomenul imbulzelii – care pe noi poate nu ne (mai) deranjeaza, dar care de-afara se vede tare urat!

Dar poate ca abia in imbulzeala, ne dam seama cat de ingramaditi suntem!

Coada la poporul japonez: forma de respect pentru dreptul celuilalt …