IMG_2953

De azi începând, atenția noastră se îndreaptă spre EURO 2016 – și cred că e pentru prima oară când României îi revine onoarea să deschidă balul. Drumul până în Franța ne-a dat prilejul unor gânduri fragmentate, pe care le împărtășim mai jos … diseară la Paris, v0m scrie încă o pagină de istorie!

Jurnal de Euro 2016

Pornim din Oradea în dimineața zilei de luni, 6 iunie. Sunt multe drumurile care duc la Roma și parcă mai multe cele care ne vor duce la Paris. Avioanele elimină opțiunile, nu permit abateri de la ruta convenită – protocolul dintre aeroporturi poate fi un exemplu pentru diplomați și oameni de afaceri, de-o potrivă. În schimb, mașina îți permite luxul unor abateri de la traseu. Apreciem sistemul de navigație, mai ales atunci când știi unde vrei să ajungi …

Luni, 6 Iunie

Primii kilometri spre Paris îi facem legați de rezultatul alegerilor. Adevărați suporteri care am plecat din România pentru a o susține acolo unde vor avea loc confruntările pe viață și pe moarte, simțim că poporul a dat, prin votul de la locale – câteva semnale clare, legate mai ales de percepția socială asupra furtului. Pe Vanghelie, nu l-au crezut și nu a mai câștigat. Pe Olguța au declarat-o nevinovată craiovenii și se poate ocupa în continuare de construcția unui stadion binemeritat.

Ne-am propus pentru azi nu mai puțin de 620 km – atâta drum e între Oradea și Cracovia. Drumul trece obligatoriu prin Ungaria, dar vom trece și prin Slovacia și ne abia apoi vom descoperi miracolul polonez. Slovacia e o țară a brazilor – și prin trecerea la Euro, parcă s-a ieftinit totul în jur. Acest lucru devine evident în momentul în care nu ne vine să credem că 9 bărbați mănâncă și beau cu 80 de Euro, pe săturate (la Koliba din Stara Lubovna, pe valea râului Poprad).

Dar oamenii judecă prin comparație, și abia după ce intrăm în Polonia realizăm sărăcia Slovaciei. Sau hărnicia polonezilor. Sau abilitatea de a consuma fonduri europene. În regiunea Nowy Sacz îți poți găsi o pensiune pentru concediu, într-o lume curățită de pet-uri, ceea ce – să recunoaștem – e mai mult decât lumea curățată de comunism. Calitatea vieții depinde de felul în care ne îngrijim de terenul din fața curții noastre, fiecare are grijă de cei câțiva metri – pentru că împreună, dau imaginea unei voințe sociale, singura care poate mișca inerțiile din loc.

De-atâta alb-roșu, polonezii pot fi acuzați de dinamovism, dar ei își arată iubirea față de țara lor prin curățenia pe care și-o autoimpun. Pentru a ne întoarce la alegeri, la rostul și rezultatele lor – adevărata revoluție este aceea a oamenilor gospodari, care să vor ști să impună ritmul schimbării întregului prin exemplul individual.

Marți, 8 Iunie 2016

Cunoaștem Polonia prin autostrăzile ei și ne întrebăm asupra proiectelor de infrastructură ca semn de civilizație: de ce sunt importante? De ce-ar fi, la o adică, semn al potenței economice al unei țări – numărul de benzi pe-o stradă? E simplu, mai ales dacă raportăm la viteza noastră de deplasare: autostrada e o economie de timp, iar timpul înseamnă bani. Pe de altă parte, fără străzi – în ziua bolizilor performanți de astăzi, e greu să te miști. Autostrăzile sunt acelea care dau sens dezvoltării orașelor – care devin adevărate noduri logistice, înconjurate la distanță potrivită de aceste centuri de beton, care asigură fluxul și refluxul unei circulații care seamănă foarte mult cu cea sangvină. Orașele românești (în special Bucureștiul cu întârziata lui spargere spre Vest), vorbesc despre întârzieri istorice ale unui popor care nu a văzut beneficiile pe termen lung.

Să fi fugit românii într-atâta de comunism, încât să nu mai identifice solidaritatea care e necesară proiectelor comune? Să refuze interesul pentru o participare colectivă la proiecte de anvergură cum sunt, la urma-urmei, autostrăzile? Să fi ajuns într-atâta de individualiști, încât cei fără carnet sau fără mașină să fie dezinteresați și să se opună cu succes, atâția ani – unei normalități și unui progres de care am fi beneficiat toți?

Nu apucăm să tragem concluziile legate de autostrăzi, că ajungem la Auschwitz-Birkenau, lagărul de concentrare inventat de naziști în al doilea război mondial. Inițial pentru polonezi, apoi pentru evreii și țiganii din întreaga Europă, pentru dizidenții politici … Nu e un muzeu, ci un memorial: e un loc destinat generațiilor viitoare, care se vor minuna de absurdul suferinței unei epoci a urii și războiului. Blestemul polonez – acest popor care a fost sfâșiat fără milă între Marile Puteri avide de expansiune, avea să se materializeze în anihilarea lor reciprocă: rușii și nemții s-au omorât unii pe ceilalți în mod sistematic. Ne aducem aminte de Sighet – unde ura de rasă a coborât parcă o treaptă mai jos, prin inventarea urii față de intelectuali.

Seara ajungem la Schoenefeld – lângă Berlin, pentru a mai avea timp să vizităm o Biserică Evanghelică … unde Isus a fost dat jos de pe cruce, pentru ca fiecare din noi să-i putem lua locul.

Miercuri, 9 Iunie 2016

Pentru că Schoenefeld este un fel de Otopeni al Berlinului, ne e ușor să ajungem în centru – vizităm Arcul de Triumf al nemților, care se cheamă Poarta Brandenburg și facem poze cu Parlamentul (Reichstag-ul), dedicat pe frontispiciu ”poporului german” (”DEM DEUTSCHEN VOLKE”), cât să avem timp pentru a medita asupra dativului în politică: anume cui sunt adresate eforturile politicienilor (în latină – qui prodest? cui folosește?) …

Berlinul ridică probleme filosofice atât pentru nemți cât și pentru europeni, deopotrivă. De pildă – nemții, prin existența resturilor de zid își vor aduce aminte mereu de faptul că ”există o posibilă soluție ultimativă”, aceea de a fi împărțiți între marile puteri – dacă nu vor înțelege să împartă împreună cu acestea conducerea lumii în general și a Europei în special. În imediata apropiere a simbolurilor berlineze – sunt însă două momente arhitecturale propuse admirației trecătorului: Ambasada Statelor Unite și Monumentul ridicat în memoria evreilor omorâți în Europa. Într-un anumit fel, nemții sunt încă un popor ocupat. Chiar dacă zidurile fizice s-au dărâmat, mințile oamenilor se eliberează mai greu, pentru că procesul mental necesită nu numai ordine/dispoziții exterioare, ci mai ales înțelegerea pe care ți-o dă un interior mobilat de iubire pentru celălalt. Nemții au de învățat iubirea, la fel ca noi toți ceilalți.

…