Oare cum astepta ivirea zorilor, primele raze de lumina, acel calugar al evului mediu, retras in pustie, fara provizii de lumanari sau lux de faclii aprinse care sa-i prelungeasca orele de lectura si implicita apropiere de Cuvantul cel Sfant al Scripturii … poate singura carte pe care si-o luase cu sine, companion si far calauzitor printre necuvantatoare, intr-o lume din afara celei lumesti, o lume a sinelui care sta de vorba cu sine insusi …?
Lumina cuvantului scris are nevoie de lumina soarelui (sau a lumanarii), de lumina ochiului care sa o adune si, in fine, de lumina ratiunii insufletite – adica dedicata mantuirii sufletului -, care sa o cuprinda, inteleaga, guste …
In ciuda (sau datorita?) acestor lipsuri, lumina cuvantului scris pare ca se afla mereu in asteptare pentru a fi culeasa: fruct gata rodit, aflat in parg, asteptand pe cel copt sa isi astampere foamea, pe cel insetat sa isi astampere setea…
Lumina cuvantului vorbit razbeste si vindeca ochii celui orb, forta cu care vibreaza aerul face sa ne speriem uneori de puterea lui. Dar si cuvantul vorbit are limitarile lui: am intalnit predicatori care se pierd in ascultarea idolatra a propriei lor rostiri, iar neconsemnarea in scris, netintuirea lui, il poate pierde sau deforma prin transmiterea orala – de la puterea de a comunica a unuia, pana la posibilitatile limitate de receptare a celuilalt…
June 1, 2011 at 8:59 am
“predicatori care se pierd in ascultarea idolatra a propriei lor rostiri”
Buna observatie. Toti cadem in greseala asta, mai mult sau mai putin. Nu-i mai putin adevarat ca se poate si scrie intr-un mod “egoist”, pentru notorietate, nu pentru a impartasi ceva.
Trebuie sa fim atenti la noi.
LikeLike
June 1, 2011 at 4:04 pm
Fain de tot, Ovidiule!
Ma bucur sa te aud, m-ai facut de-am recitit textul: “mai, mai – oare am zis eu asta?!” 🙂
Cred ca exista momente in care Adevarul ni se releva, ni se arata. Important e sa nu stam tocmai atunci, intorsi cu spatele la El!
Te salut cu drag,
C
LikeLike
June 1, 2011 at 6:15 pm
Lasa, toti stim ca ai momente in care spui lucruri(profunde) de care te miri si tu, dupa un timp. 🙂
Te salut si eu!
O
LikeLike