In avion



georgio vasari la speranza

Georgio Vasari (1511 – 1574), Il ritorno della Speranza

Acest pământ roditor, barca noastră comună, a ajuns în repaos forțat, la domiciliu.

Ferice de cei care au unul? Poate suntem chemați să ne întrebăm de soarta oamenilor străzii?  De soarta celor care nu și-au cunoscut niciodată familia, abandonați fiind de părinți și crescuți prin orfelinate până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a fi apoi abandonați a doua oară, printre noi ceilalți, care preferăm să nu-i cunoaștem?! Poate sunt și ei printre chemați – cu cât cinism – de legea militară, să rămână închiși (unde?) … până la noi ordine?

Sau ne este dat acest timp, să ne interesăm – istoricește vorbind –  de arheologia acumulărilor dobândite de țările bogate: averile din palate și castele, din hoteluri și resorturi de lux și chiar din cimitire: de la mausolee până la piramide … , adică tot ceea ce a fost construit de om cu gândul la strălucirea și amintirea veșnicei lui pomeniri,  … vom vedea acum, în această pauză prelungită, starea și validitatea bogățiilor acumulate, ordinea din cămări și felul în care va fi folosit prea-plinul unora, pentru a liniști foamea, setea și frigul celor mulți …

Poate însăși ideea de avere și avuție trebuie să o reașezăm în firescul contribuției pe care o are la libertatea noastră, să o reașezăm în urma ființării noastre, a sănătății noastre care nu poate fi arestată la nivelul persoanei. Există – învățăm asta acum – o sănătate a omenirii, o sănătate a Planetei. Dacă barca ia apă, și eu mă voi scufunda odată cu ea … e limpede?

Apoi, în afara prea-plinului cămărilor noastre sau a precarității existenței în general, găsim în sfârșit timp să reflectăm asupra odihnei datorate,  de parcă am fi ieșit cu toții la pensie, înainte de vreme și fără a avea merite deosebite …  pentru a reînvăța importanța meditației zilnice, a rugăciunii de mulțumită pe care suntem chemați să o aducem lui Dumnezeu, pentru aceste vremuri de pace și bunăstare pe care le trăim.

Izolarea la un domiciliu pe care se presupune că-l avem, în mijlocul unei familii de care se presupune că aparținem și căreia-i purtăm și ne poartă de grijă, suntem invitați să-l iubim mai mult pe aproapele nostru: atât pe acela pe care zicem că-l cunoaștem, doar pentru că împarțim același acoperiș  … cât și pe acela despre care zicem că nu avem de ce să-l cunoaștem, pentru că este doar străinul, pe care-l întâlnim întâmplător, pe stradă …

Din casă, înțelegem altfel dimensiunea spațiului public? Hai să ne întrebăm – ce trebuie să fi simțit Noe, în ultimele zile înainte de a arunca ancora? Cât de mare trebuie să-i fi fost bucuria, atunci când porumbelul i-a adus înapoi ramura de măslin? (Geneza, capitlul 8, 6-12)

 

”Nu pot zice: ce este aceasta? Pentru ce este aceasta? Căci toate sunt făcute cu un scop.” Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (39, 26)

acum si atunci

Acum si atunci: unde sunt râurile de turiști curioși, dornici să vadă, simtă, cunoască minunile Veneției … ce sensuri noi se rescriu în industria ospitalității, a orașelor muzeu, care și-au reglat timpul interior după anotimpul fluxului de turiști?! 


… unde am greșit? ar trebui să fie întrebarea pe care să o auzim mai des, pe buzele celor chemați să conducă turma: politicieni și oameni ai Bisericii, deopotrivă … ce am făcut greșit sau ce am omis să facem din cele ce se cuveneau, pentru ca recunoscând, să ne exprimăm părere de rău și să cerem îndreptare!

Acum stăm în casă și aceasta înseamnă că suntem chemați la odihnă, la repaus, la reflecție asupra tihnei și respectului cuvenit simbolisticii cifrei 7.

Chiar asta cred: că suntem chemați a onora cifra șapte, pentru că în această sfântă zi de odihnă a Domnului după actul creației, noi suntem chemați să-L cinstim, odihnindu-ne – meditând la măreția și darul gratuit al Creației.

Cred că viața noastră alunecase foarte tare spre cifra 6, în sensul în care deși progresam tehnologic și adunam multă informație, exista un regres spiritual. Existau meserii în care exercițiul focului continuu nu permitea angajaților – oameni și ei, cu nevoi specifice – să mediteze și să se bucure de rezultatele muncii lor …

Abia se încheia un eveniment, că deja venea următorul … Vezi frecvența succesiunii evenimentelor sportive, vezi promoțiile de joi seara, pentru a ține restaurantele pline … vezi companiile low-cost care ne permiteau deplasarea în masă …

Prea mult consum, dar mai ales – prea puțin timp pentru Cel de la care cu toții am primit viață.

Șase este cifra care simbolizează creația ciuntită, cea care nu mai ține cont de Creator, care a ajuns să se întoarcă asupra ei înșiși și se autopropune pe sine ca fiind suficientă sieși. Este tocmai de aceea și cifra celui rău, care imperfect fiind, se va hrăni din sine, consumându-se, autodistrugîndu-se.

Avertismentul l-am primit prin veacuri, se află în Înțelepciunea lui Solomon (11, 15-16).

”Pentru gândurile cele neînțelegătoare ale destrăbălării lor,
care îi rătăceau și-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare și fiarele netrebnice,
ai trimis peste ei Stăpâne, spre pedeapsă, mulțime de animale fără minte,
ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se și pedepsește”.

 

Celălalt vecin al cifrei 7 pe care ar trebui de fapt să-l pregustăm și să-l urmărim cu atenție cu deosebire în această perioadă a Marelui Post, în strădania noastră de a avansa spiritual este … cifra 8. E ziua Judecății Domnului, ziua pe care o cinstim atunci când mergem la Biserică, Duminica. Iată semnificația, ascultând cele opt glasuri ale cântărilor

Conform OrthodoxWiki:

Ziua sabatului este ziua a șaptea, este ziua de odihnă a lumii acesteia, ultima zi a săptămânii. Ziua, următoare, duminica, simbolizează prima zi a creației dar și ultima zi a Împărăției lui Dumnezeu, ziua a opta.

Prima zi este, în plus, și ziua a opta, ziua de dincolo de hotarele lumii acesteia, ziua din lumea care va să vină, ziua de odihnă din Împărăția lui Dumnezeu. Numărul opt are o semnificație simbolică atât în tradiția spirituală ebraică cât și în cea creștină, unde semnifică mai mult decât completare și deplinătate. Opt semnifică Împărăția lui Dumnezeu și viața în lumea ce va să vină, șapte fiind numărul timpurilor din lumea aceasta pământeană. Pentru creștinii ortodocși, duminica este ziua învierii Domnului din morți, ziua judecății lui Dumnezeu și a victoriei anunțate de profeți. Duminica inaugurează prezența și puterea „împărăției ce va să vină”, deja prezentă în viața lumii acesteia. Este prăznuirea săptămânală a Sfintelor Paști. 


O criză face să apară la suprafață lucruri neplăcute.

Deja ne sunt puse înainte câteva lucruri – și vor mai apărea cu siguranță și altele, pentru că suntem abia la început:

(1) Înțelegem dintr-o dată, fragilitatea planurilor noastre, a calendarului propriu, pe care ne-am obișnuit să-l socotim minuțios, pe ore și minute, cu săptămâni și luni înainte … de parcă timpul însuși nu ar fi doar un dar primit de la Acela care a creat epocile pentru ca noi să pricepem rostul eternității;

(2) Înțelegem emigrația română în toată fragilitatea și toată disponibilitatea pe care o are la compromis, îi aflăm limitele răbdării și mecanismul prin care ajunge la vorba străbună ”fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea ...” – vedem cameriste, femei de servici, ospătari, piccolo, barmani, portari, șoferi … lucrători aflați la baza piramidei serviciilor în industria ospitalității italiene – care e acum în stare de șoc și paralizie … , ei revin în țară de teamă dar și pentru că au fost lipsiți de protecția legalității: vom afla poate mai multe, dacă stăm de vorbă cu ei (câți dintre cei reveniți aveau asigurări medicale?) … Dar aici, acasă, sunt copiii și părinții lor, în fapt – scopul ultim al acestui efort de înstrăinare forțată. Viața e timpul pe care-l petrecem împreună

(3) Înțelegem – din greutatea cu care acceptăm izolarea și carantina – o mică părticică din ce trebuie să fi simțit Episcopii greco-catolici închiși pe nedrept în fatidicul an 1948, atunci când au fost despărțiți cu forța de turmele pe care le păstoreau … dar știm, recitindu-le caietele de însemnări, că sufletul nu poate fi robit, că sufletul omului este o cazemată în care nimeni nu poate pătrunde, afară de numai Bunul Dumnezeu, dar numai atunci când omul însuși îi va deschide … (Cardinal Martir Iuliu Hossu)

Pe măsură ce vom avansa în boala aceasta socială, vom mai afla lucruri despre noi înșine și despre lumea în care trăim, căci adevărurile grele, adevărurile care necesită intervenția noastră reparatorie, adevărurile care ne deranjează – se vor așterne cerându-ne socoteală, în fața ochilor noștri uimiți … să nu uităm că la origine, ἀποκάλυψις (apokalipsis) înseamnă revelație sau … ridicarea vălului

 

 

 

 


Suntem conștienți că există realități imorale, necreștine, diforme, contondente … cum procedăm în fața lor?

Am putea să ne delimităm, de pildă. Putem să-l luăm pe NU! NOI? NICIODATĂ! … în brațe, să ne agățăm de el ca de-un colac de salvare și să sperăm că vom ajunge cândva, undeva, eventual pe-o insulă a celor perfecți …

Am putea să luptăm cu ele, de pildă. Putem să tăiem un cap sau două al hidrei cu mii de chipuri care se numește generic CORUPȚIE, pentru a constata apoi că înmărmurim în fața puterii de regenerare (prin reinventare) a răului …

Am putea să o luăm la fugă, de pildă. Prin forme mai mult sau mai puțin legale de emigrație, cu bagajul interior sau exterior mai bogat sau sărac, putem să ne procurăm pașapoarte străine, dar vom afla despre Pământ un lucru pe care-l știm deja, că este rotund și se învârte amețitor: dacă realitatea răului ține de sensibilitățile noastre, nu avem scăpare …

Atunci, mă întreb dacă am putea să preferăm vinului – narcoticele, iar starea de beție să o permanentizăm artificial, cât să ajungem a fi terorizați de rozul pe care ni l-am creat în jur? Sau am putea să recunoaștem starea noastră de fragilitate, căci nu există decât o singură boală fatală, ultima. Iar aceea poate fi – în cel mai fericit caz, iubirea de oameni a celor care înțeleg să-L urmeze pe Cel care iubindu-ne, S-a lăsat scuipat, batjocorit, umilit și omorât, fără altă vină decât aceea de a fi pus semnul egalității de iubire între planuri aparent ireconciliabile.

Poate exista iubire de Dumnezeu, fără iubire de oameni?

 

Scena din cartea mortilor

Viața omului, la judecata finală. Nu cât am produs, nici cât am condus… Ci, cât am iubit pe semenii noștri, și dacă am jertfit oareceva pe altarul acestei iubiri …

 


Cum stabilim de partea cui este adevărul? 

Hai să luăm un caz – greu-spre-imposibil, pentru că este din medicină și chiar nu suntem pregătiți pentru înțelegerea profundă a cauzelor producerii fenomenelor anatomo-patologice, nu avem nici studii de specialitate și îi respectăm prea mult pe medici pentru întregul lor efort cognitiv, depus pe parcursul unei vieți … pentru a face binele concret, palpabil: ce e mai presus de vindecarea și alinarea durerilor fizice?!

Tentați așadar de coronavirus și aflând surprinși că banalul spălat pe mâini pare să fie din nou la modă, vom recunoaște că strănutul, când îl auzim în jur – are deja alte conotații, simțim altfel pericolul care pândește la tot pasul. Tot mai mult se vorbește de izolare (carantină, dacă dai semne de boală) și autoizolare (izolarea la domiciliu, dacă ai fost în zone unde s-au semnalat cazuri) …

Se numără paturile de spital și ajungem la concluzia că multul va fi în curând prea puțin, dacă e să vină (și) peste noi, năpasta. După cum îi spune numele, pandemia (de la pan tot și demos – popor) – va ajunge, în cele din urmă, din urmă (sic!), pe toată lumea. Apoi, urma turmei va fi scăpată, desigur – de un nou vaccin antigripal, evident, îmbunătățit. Și tot așa …

Biblia ne oferă multe expresii memorabile, care ne pot ajuta în surprinderea adevărului zilnic. În cazul de față, pentru că tot vorbim de carantină și izolare, cred că se potrivește foarte bine o replică a Arhanghelului Mihail, pe când se lupta cu diavolul pentru trupul lui Moise (cf Iuda, 1:9) – ”Să te certe pe tine Domnul!” – în sensul în care să te pună în limitele tale, să nu mai crești, să te răpună prin limitare, prin identificare și demascare, Domnul Cel Atotputernic!

A defini răul este începutul obligatoriu a limitării puterii sale, în special a aceleia de a se propaga în lume, contaminând și îmbolnăvind pe cei sănătoși – transformându-i în unelte ale răului. Dar nici măcar după ce ajungi să-l cunoști prin îngrădire, nu ai dreptul (în creștinism) să-l judeci pe aproapele tău, aflat în suferință. Ci mai bine îți este ție să-l compătimești, să-l ajuți să treacă prin durerile care i-au cotropit sufletul și trupul. Creștinii au așadar o condiție asumată, care nu le e permisă spre laudă, anume iertarea profundă, iertarea din tot sufletul (da, și a dușmanului, mai ales!), pentru a ajunge la practicarea iubirii.

Pentru diavol, a nu se mai propaga în lume, din porunca lui Dumnezeu (și nu din slaba mea voință!) – este o condamnare suficientă. Dar dacă ne propunem, în lipsa unei minime decențe, să vrem noi a face vizibilă dreptatea și adevărul, asta deja se cheamă să grăbești cursul istoriei. Să cauți vaccinul pentru a câștiga bani din vânzarea lui. Iar din acest orgoliu de a scrie noi înșine istoria, din această lăcomie a câștigului necuvenit, pentru că este pe seama suferinței semenilor noștri, vom chema în cele din urmă, Apocalipsa, asupră-ne …

Tentatiile Sfantului Anton

Salvador Dali este unul dintre artiștii preocupați de redarea tentațiilor Sfântului Anton …

 

 

Next Page »