În 1998, când am ales numele Babel Communications, am pariat pe un oximoron. La prima vedere, alăturarea termenilor părea o contradicție: „Babel” – simbol al confuziei și neînțelegerii – lângă „Communications” – calea spre claritate, schimburi de idei, intenții și înțelesuri.

Dar viziunea era alta. Nu priveam spre sfârșitul mitului (conștient că oamenii nu se înțeleg – fiecare vorbind ”pe limba lui”), ci spre începutul lui. Îmi imaginam cum, înainte de pedeapsa divină, oamenii vorbeau o singură limbă. Acea coerență absolută, acea înțelegere perfectă între indivizi a fost cea care a permis o performanță inginerească inegalabilă: ridicarea unui turn care să atingă norii.

Am văzut atunci brandingul ca pe acea limbă unică, pierdută și regăsită – o punte solidă care leagă produsul de consumator și care face posibilă ascensiunea.

Însă, realitatea istorică și arheologică a Ziggurat-ului mesopotamian ne-a oferit în ultimele trei decenii o lecție și mai aspră, pe care industria media a trebuit să o asimileze din mers. Turnul, oricât de impunător, are o slăbiciune fatală, când e construit din cărămizi de lut, doar uscate la soare, nu arse în cuptor. În fața capriciilor vremii și a marilor inundații, până și cele mai impunătoare structuri, se topesc. Asta, dacă nu-și corectează rezistența structurală.

La nivel planetar, suntem martorii unei ironii ciclice. Am reconstruit un Turn Babel al comunicării globale, dar am ajuns într-o nouă Babilonie. De ce? Pentru că materialul din care construim sunt „cărămizile nearse”: senzaționalul efemer, viralitatea forțată și șocul de moment. În fața „deluviului” modern – flooding-ul informațional – vechile structuri ale comunicării se dizolvă, lăsând în urmă un public blazat și o industrie care e forțată să strige tot mai tare, pentru a fi auzită tot mai puțin…

Pieter Bruegel cel Bătrân – „Turnul Babel” (1563). Turnul e prezentat ca o structură imposibil de complexă, care pare că se scufundă sub propria greutate și ambiție. Detaliul fascinant este că turnul arată deja „în ruină” în timp ce este construit.
Cildo Meireles – „Babel” (2001) … o instalație contemporană expusă la Tate Modern (Londra), formată dintr-un turn imens construit din sute de radiouri vechi, fiecare fiind pornit pe un post diferit, la un volum redus.

Geneza: „Stopping Power” și dreptul de a întrerupe

Conceptul de Stopping Power nu a apărut din cinism, ci din necesitate, cristalizându-se în „Epoca de Aur” a publicității. Pionieri precum Rosser Reeves au definit acest concept ca abilitatea unei reclame de a opri consumatorul din rutina sa. Contextul era unul de „întrerupere acceptată”: publicul înțelegea contractul nescris – primești conținut, dar oferi la schimb câteva secunde de atenție. Scopul era memorabilitatea.

Mutația: De la Memorabilitate la Viralitate

Odată cu Social Media, moneda de schimb s-a modificat. Nu mai vindem produse, vindem reacții. Algoritmii nu premiază reflecția, ci distribuirea. Studiile despre viralitate (precum cele ale prof. Jonah Berger de la Wharton) au demonstrat că emoțiile cu „activare ridicată” (high-arousal) – șocul, indignarea, frica – generează cele mai multe share-uri.

Astfel, creatorii de conținut au învățat că „Stopping Power” nu mai este suficient; trebuie să „agiți” fiziologic consumatorul. Așa am trecut de la „Cumpără acest produs” la „Nu o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat!”.

Paradoxul Blazării: Când totul e special, nimic nu mai e

Această cursă a înarmării cu senzațional a dus la Paradoxul Blazării. Creierul uman funcționează pe baza adaptării senzoriale. Așa cum nu mai auzi zgomotul traficului dacă locuiești pe bulevard, creierul învață să ignore stimulii repetiți, oricât de intenși ar fi.

Senzaționalul a devenit zgomot de fond. Pentru a obține aceeași reacție, media trebuie să livreze doze tot mai extreme de șoc, ducând la o epuizare generală a audienței.

De la Banner Blindness la Content Blindness

Efectul tehnic este devastator. Dacă în anii ’90 vorbeam de Banner Blindness (utilizatorii ignorau zonele de reclamă), azi expertul Jakob Nielsen avertizează asupra Content Blindness. Publicul scanează titlurile și ignoră automat cuvintele-cheie specifice senzaționalului. Promisiunea neîmplinită a clickbait-ului a distrus încrederea, transformând curiozitatea în suspiciune.

„Fericiți, făcătorii de pace” – O strategie de business

Într-o piață media care urlă, „liniștea” devine un activ premium. Putem prezice că brandurile viitorului vor oferi „Liniște Cognitivă”.

  1. Brand Safety ca imperativ etic: Publicitarii vor căuta „oaze de calm”, evitând vecinătatea cu isteria.
  2. Liniștea ca … produs de lux: Consumatorii vor plăti (și deja o fac prin abonamente) pentru a nu fi agresați de zgomot.
  3. Rentabilitatea Păcii: Brandurile care adoptă o comunicare onestă și non-invazivă vor construi singurul lucru ce nu poate fi cumpărat de algoritmi: Încrederea (o investigație despre Trust – poate începe de aici).

Într-o lume a zgomotului, șoapta onestă va avea, paradoxal, cel mai mare Stopping Power.