Zilele acestea se desfasoara la Romexpo prima parte a CEX-ului (Construct Expo) – dedicata firmelor de constructii, antreprenorilor. Sectorul resimte din plin criza, dupa cel putin un cincinal euforic, in care a raportat cresteri impresionante: alaturi de industria auto, e in linia intai a frontului.

 

Daca e mai putin de lucru, inseamna ca – pe langa calitate, despre care speram ca va creste (construim mai putin – deci o vom face mai bine), vom avea timp pentru meditatii si ne propunem ca macar sa definim intrebarile fundamentale ale momentului:

 

1.    Cum s-a putut ajunge aici? Care au fost mecanismele si unde trebuie cautati vinovatii? Ce inseamna “bubble” imobiliar?

2.    Care e pretul corect al constructiilor – din moment ce preturile la materiale scad dramatic? La fel, apartamentele vechi care isi reduc pretentiile … Putem vorbi de o “rationalizare” a preturilor?

3.    Care va fi soarta proiectelor imobiliare “inghetate”?

4.    Care este suma reala a capitalului blocat in sectorul imobiliar in tara noastra?

5.    Cum stau Bancile: au sau nu lichiditate suficienta sau dobanzile la depuneri indica deja probleme de bonitate?

6.    Avem conducatorii pe care ii meritam – sunt ei la inaltimea crizei? Au vointa si vor gasi la timp mijloacele de a investi in infrastructura?

7.    Cine poarta responsabilitatea cresterii preturilor terenurilor: evaluatorii, bancile, dezvoltatorii, cumparatorii, media care i-a ridicat in slavi si le-a elogiat priceperea de a inmulti banii?

8.    Suntem pregatiti sa construim ecologic, high-tech – atragind fondurile structurale alocate viziunii verzi europene?

 

Un lucru e sigur: in urmatoarea perioada, vom lucra pe banii nostri mai degraba decat pe banii bancilor. Asta ne va face mult mai atenti la plapuma. Iar pana revine increderea in consum, ne vom acoperi preventiv, cu inca o patura!