Economice



Cu toții ne dorim bunăstarea. Pentru că e parte din confortul și securitatea noastră. Și pentru că o întrezărim – la ceilalți și în potențialul de care credem că suntem capabili, fiecare.

Întrucât cu toții ne dorim bunăstarea dar nu cu toții o putem dobândi, fiind fiecare dăruiți cu diferite daruri și moșteniri (ce țin în special de neam și țară) dar și de caracterul și voința individuală (suntem mai lacomi sau mai ponderați, din fire și din formare), recunoaștem necesitatea unei balanțe, nevoia de echilibru, pentru ca lumea să nu fie o junglă: funcționăm pe principiul schimbului de daruri – schimbăm bunuri și servicii, răsplătim munca, cedăm din timpul personal (adică o parte din viața noastră) în schimbul unor avantaje materiale, necesare traiului (adică tot pentru viața noastră).

Dacă dăm pentru a primi ceva în schimb, iar această mișcare κίνησις (kinesis) o analizăm ca parte a dinamicii vieții condiționată de existența unui aequilibrium între cerere și ofertă, observăm că există totuși mai multe unghiuri din care balanța echității se lasă analizată:

  1. Valoarea de schimb a bunurilor care fac obiectul schimbului (Adam Smith și David Ricardo);
  2. Utilitatea bunurilor care fac obiectul schimbului, perspectiva dorințelor care sunt împlinite (Alfred Marshall);
  3. Intervenția arbitrară (sau reglementările acceptate) ca o corecție luminată din partea statului (J. Maynard Keynes).

Problematica economică poate diferi de la o generație la alta, problemele diferite vor da naștere unor soluții diferite și fiecare generație e chemată să recunoască, definească și să rezolve problemele actuale ale timpului său. De multe ori, noul intră în coliziune cu vechiul și asistăm la conflicte între generații sau orânduiri. Un lucru însă credem că transcende generațiile și regimurile, respectiv existența unui fundament etic al tuturor activităților economice: omul strânge, acumulează averi – dar nu o face exclusiv pentru sine, ci și pentru cei dragi – familia sa. Egoismul și altruismul sunt cadrul care potențează viața economică a omenirii: există un scop (acumularea de averi, securitatea zilei de mâine), există aceleași mijloace (munca și recompensarea ei, chiar dacă tehnologiile evoluează) și există un cadru care se referă la înțelepciunea și energia, la disponibilitatea și profunzimea/superficialitatea epocilor … acest cadru e marcat de raportul dintre egoism și altruism (grija față de celălalt).

Sfântul Vasile cel Mare explică foarte clar diferența între bogăție și lăcomie, despre ispitele materiale – și ne atrage atenția că suntem încercați în două feluri: ”sau prin necazuri … care încearcă inimile noastre prin răbdarea în suferințe, sau adeseori chiar prin bunăstarea materială … căci e greu să nu te mândrești, umilind pe alții, când ești bogat și ai de toate  

Astfel, valoarea unui kilogram de grâu în vremea recoltei bogate sau a foametei, nu are cum rămâne aceeași; după cum plata pe oră a unui informatician în plin boom tehnologic va scădea abia după ce numărul informaticienilor va crește suficient de mult, pentru a face loc alternativelor.

Concept-cheie pentru economie, munca poate fi analizată de asemenea din câteva perspective distincte:

  1. Valoarea muncii – dacă o privim ca pe o contribuție personală pentru întreprinderea căreia îi este dedicată;
  2. Valoarea lucrurilor rezultate din muncă – dacă analizăm interesul, aprecierea și repetabilitatea cererii;
  3. Productivitatea muncii – dacă o raportăm la timp și calitate;
  4. Câștigul obținut din muncă – dacă o raportăm la ziua de salariu.

Vă propun aici un scurt popas etimologic asupra cuvântului ”geltan”, care în germana veche însemna ”a (răs)plăti” – căci de aici trebuie să fi apărut das Geld (banii, ca formă de răsplată a muncii). 

Din aceeași familie etimologică a formei moderne a verbului ”gelten”, au mai rezultat:  ”gültig” (valabil) dar și alte sensuri mai subtile, ca acestea: valoare/greutate mai mare sau mai mică (es gilt mehr oder weniger – ”valorează mai mult sau mai puțin”), apreciere/recunoaștere (er gilt als Philosoph – e recunoscut ca filosof) sau valabilitate (es gilt für alle – ”e valabil pentru toți”) …

Drumul lui ”geltan” poate fi urmărit și dincolo de Canalul Mânecii, unde întâlnim expresia – atenție! – ”yielding to the temptation”, ceea ce s-ar traduce cu ”a ceda tentației”, respectiv … a-ți asuma plata ce va urma căderii în ispită, ”a recolta” efectele ispitei! 

Concluzia? Atinși de pasiunea economicului și luptând pentru noi și familiile noastre, să privim în sine și să căutăm împrejur, pentru a distinge mai clar între bogăție și lăcomie. Există la urma urmelor și un mod imperativ al verbelor, de care – în etică, ar trebui (sic!) să ținem cont …

         

bogatie da lacomie nu

Cand e vorba de bogatie, sa nu (ne) punem problema stricarii jitnițelor …

 


Statul si Bancile fac echipa buna.

Intelegem mai bine cum functioneaza prietenia si “munca in echipa” zilele acestea, cand o tara de proportii – precum India – trece printr-un proces de igienizare simplu si eficient: aproximativ 86% din totalul cantitatii monetare (compus din hartiile de 500 si 1000 de Rupii) isi schimba infatisarea: hartiile vechi trebuie depuse la Banci, iar hartiile noi sunt introduse in circulatie. Totul se-ntampla repede, pana in momentul “t”, in care hartiile vechi devin istorie, isi pierd valabilitatea si-si gasesc locul eventual prin albumele colectionarilor.

Ce se urmareste (declarat oficial), este scoaterea la lumina a economiilor subterane ale populatiei (banii de la saltea), eliminarea banilor falsi si nu in ultimul rand – stoparea finantarii terorismului (prin bani negri).

Dar ceea ce se obtine, este mai mult decat atat – pentru ca Bancile primesc un ajutor evident din partea Statului, ele se incarca brusc de depozite monetare (pentru ca atrag din piata moneda veche si sunt platite sa functioneze ca “verificatoare” a falsurilor) – si de asemenea-i raporteaza mai departe pe proprietarii acestor depozite (catre cine ar putea fi interesat sa cunoasca daca banii respectivi au o justificare legala sau nu).

E posibil de asemenea, ca multe averi din India sa caute in acest context sa ia drumul investitiilor externe, spre zone mai calme si mai lipsite de risc (sa le spunem “predictibile”). Si care din aceste zone e mai ferita, decat arhipelagul britanic?! Si uite-asa, in vreme ce unii se spala in Gange, te poti trezi ca incepe sa curga praf de aur pe Tamisa …

indian_rupee


Performantele microcipurilor au facut posibila stocarea, transmiterea si prelucarerea mai rapida a informatiilor, ceea ce a stat la baza unui progres tehnologic fara precedent. Fenomenul de “explozie a tehnologiei” e inregistrat la scara istoriei sub forma vizuala a unei “crose de hochei”… caci mult timp am avansat lent/sustenabil/firesc – adica avand timp sa ne bucuram de ragazul si bucuria realizarilor noastre, gasind timp sa meditam asupra lor – dupa care, la un moment dat, din pricina microcipurilor – bata-le Dumnezeu sa le bata! -, lucrurile au luat-o razna, in sus … (si macar de-am putea spune spre ce anume …).

Pentru ca nu la fel stau lucrurile cu adaptarea noastra. Practic – suntem in situatia de a nu mai face fata tehnologiei, de a fi fortati sa spunem “gata! destul!” … pentru ca puterea noastra de adaptare este sensibil mai lenta decat progresul tehnologic al zilelor noastre.

In acest sens, este nevoie de schimbarea “din mers” a modului in care este guvernata societatea. Nu putem sa ne lasam absorbiti in vartejul zilei de azi (certuri fara noima), fara a tine cont de viitor – avem nevoie mai mult ca oricand de viziune.

Dar cat de departe putem arunca privirea noastra? Cati dintre contemporani vor tine pasul cu propunerile de schimbare si se vor adapta?

Cred ca o dificultate specifica marketingului actual – in conditiile in care nu-si poate domoli tendinta de lansare a produselor mereu mai noi si mai performante, este aceea de a explica nevoia de trecere, de a povesti despre tranzitie, de a linisti (fara sa adoarma) spiritele ca  in viitor avem sanse mai bune …

Marketingul are nevoie de pace, si acesta e principalul lucru bun, care-mi place la el.

learning-faster-governing-smarter


E important să ne gândim ce înseamnă acest BREXIT pentru noi, românii.

Privind harta arhitecturii europene, vedem că ea este o construcție a păcii franco-germane, iar în jurul acestor două țări s-a dezvoltat un sistem care ne-a cuprins și pe noi la un moment dat.

Britanicii au decis ieri că vor să asculte de Parlamentul lor – vechi de 1000 de ani, renunțând la ideea de a avea un al doilea stăpân la Bruxelles.

Pe lângă faptul că (probabil) buletinul nu ne va mai fi suficient pentru o vizită în Marea Britanie, sau piața forței de muncă din insulă ne va fi mai greu accesibilă, cred că avem de supravegheat atent firmele non-EU care au ales Londra ca bază de operațiuni. Nu mai puțin de 60% din totalul firmelor non-EU au ales City-ul londonez ca bază de operațiuni. Dar într-un viitor nu îndepărtat, EU-27 va dori să muște din acest cașcaval tentant …

Firmele non-EU stabilite la Londra vor trebui să decidă rapid dacă-și mută sediul pe continent sau nu. Iar pentru cele mai curajoase, Europa Centrală și de Est poate fi o soluție alternativă. Suntem pregătiți să absorbim această oportunitate?

Mai mult, cred că un obiectiv imediat al UE va fi urgentarea integrării Balcanilor de Vest dacă nu pentru interese geopolitice, atunci măcar pentru refacerea imaginii care acum e ușor șifonată … După cum, la rândul său, Regatul Unit al Marii Britanii se va concentra pe Commonwealth, lăsând să iasă la lumină legăturile profunde cu Australia și Canada (să numim doar continentele).

În lumea reconfigurată ieri de înțelepciunea englezilor de rând, Europa iese mai slăbită dar se creează premisele ca grupurile de interese să iasă la lumină. Ori adevărul e un bun fundament pentru orice construcție durabilă!

2 iunie harta aderare EU-01


”Moștenirea trecutului” e o expresie de care ne-am săturat, pentru că politicienii români – în lipsă de idei, cunoștințe și interes – s-au obișnuit să paseze vina de la unul la celălalt și-apoi cu toții-n cor, pe comuniștii cărora, de fapt, le-au succedat la putere.

Cu alte cuvinte: ”Fraților, iubiții mei compatrioți, (și dragă dom’ Semaca!) nu trageți, domnilor! Nu suntem noi de vină pentru situația imposibil de guvernat sau legiferat … E trecutul, fraților! E istoria de vină pentru prezentul nefericirilor noastre!” 

Oricât de mult ne-am fi săturat să ascultăm lamentările unor incapabili de mai mult, e totuși prea mult adevăr în această expresie pentru a o lua în râs. Nici nu o putem trece cu vederea, deoarece deosebirile în EUROPA sunt structurale, nu sunt de ieri de azi și nu ne privesc numai pe noi.

De când cu EU-28, avem din partea vrednicilor birocrați de la Bruxelles și Strasbourg o serie de instrumente prin care putem privi realitățile europene mai de-aproape. Un asemenea ”șubler” este site-ul EUROSTAT, acolo unde se adună spre prelucrare și vizualizare (transparentă și gratuită!) raportările (unitare) ale conducerilor statelor membre.

Fiecare stat din Uniune dă de știre Bruxelles-ului, despre ce-a mai făcut (ce-a mai ouat!) – iar Bruxelles-ul hotărăște ce e de făcut în continuare. Am spune că avem, de când cu Eurostat-ul, un cor al cotcodăcelilor atent dirijate, în speranța că vom folosi mai bine colesterolul din ouă. Mie îmi aduce aminte treaba asta de Comitetul de Stat al Planificării …, dar trebuie să recunoaștem marele progres tehnologic și să împărtășim satisfacția că azi ne este permis să tragem cu ochiul, în mod transparent!

O asemenea hartă (informativă) v-o prezentăm mai jos, nu pentru a ne liniști unii pe alții că ”uite, nici aceia nu o duc mai bine!” – ci pentru a reflecta împreună asupra unui concept lansat de unul dintre cei mai importanți istorici ai secolului al XX-lea, Fernand Braudel: ECONOMIA ”UNIVERS” – (”Timpul Lumii”, Editura Meridiane, 2 vol, 1989).

Imaginea de mai jos reflectă existența în UE -28, a unui centru puternic dezvoltat și a unor extreme sărace. Radiografia folosește raportările din 2015:  s-a împărțit produsul intern brut al euroregiunilor, la numărul lor de locuitori. Dovadă a hărniciei? Nu cred, mai degrabă a întârzierii instalării capitalismului și a greutății (sau dezinteresului?) cu care Europa bogată avansează spre extreme. 

Unii – cei care consideră problema integrării europene rezolvată odată cu semnarea documentului de aderare – sunt de părere că arhitectura europeană a viitorului va depinde foarte mult de felul în care vom ști să batem la ușa Rusiei și a Turciei. Europa va fi cu adevărat puternică, după ce va atrage (măcar într-un parteneriat funcțional) cele două foste imperii cu care se învecinează, la Est – în ”ideea de Europă”.

Având în ADN-ul lor gena cuceritorilor – și putând fi bănuită pe bună dreptate de planuri expansioniste, știm că Europa nu se va arunca spre Oceanul Atlantic (ca-n veacul al XVI-lea), ci se va orienta firesc, spre Răsărit. Deocamdată, Porțile Răsăritului îi sunt închise. Rusia și Turcia, dacă vor ști să-și împartă (pardon, să rezolve!) problema Siriei, vor întări o alianță naturală care le va conferi puterea de a negocia fiecare steguleț al unei eventuale aderări la o cauză europeană.

Oricât de tentantă ar fi extinderea spre Est, Bruxelles-ul ar trebui să se concentreze pe propria sa grădină. Prioritar ar fi să-și ajute în mod cât mai eficient zonele sângerânde de sărăcie, care în radiografia de mai jos se văd foarte bine: sudul Italiei, Grecia, Portugalia, Spania, întregul fost ”lagăr socialist” – ar trebui să fie zonele prioritare ale EU! Nu,ne bucurăm dar nici nu suntem, noi românii singurii ”săraci” la scara economiei noastre … europene!

Saraca Europă bogată

Next Page »