Se vorbesc multe şi se fac prea puţine.

Par a se enerva până şi speakerii de televiziune pe acest punct. De unde se trage pasiunea asta pentru scenarită – să fie un apanaj al libertăţii presei sau parte din mecanismul ei de funcţionare?
A gândi liber implică a gândi cu voce tare?
Poate că da, în relaţia “unu la unu” – de la individ la individ… Reflexul înjurăturii ne e mai la îndemână decât cultivata virtute a răbdării în ascultare şi supunere.

În relaţia “unul către mulţi” – de la canal media la massă… filtrele profesionalismului şi ale imparţialităţii, ale obiectivităţii puse în slujba Adevărului sunt încă departe de a funcţiona – şi nu numai la noi, ci şi “la ei”.

Iată mai jos un exemplu – de fapt o analiză, o radiografie a CUM NU TREBUIE SĂ GÂNDIM CU VOCE TARE – făcută cu mult umor şi foarte convingător de Jon STEWART… Pleacă de la o replică a Elenei de dincolo de Ocean (care la ei se numeşte  Sarah Palin) şi continuă cu o tiradă împotriva deontologilor, colegi de-ai lui şi totodată competitori pentru piaţa degeţelelor schimbătoare ale telecomenzilor nărăvaşe…
Închei cu speranţa că vom avea cât de curând şi noi un Jon Stewart al nostru – că la Elene ne batem deja de la egal la egal!…

http://www.thedailyshow.com/watch/wed-march-3-2010/anchor-management