Charles Taylor este un fost preşedinte al republicii Liberia.
Dacă-i citeşti biografia, rămâi cu câteva lucruri:
- între 1972-1977, a studiat Economia la Bentley, în Statele Unite;
- după terminarea studiilor, până în 1984 e în slujba dictatorului militar Samuel Doe, cu care se ceartă din cauza banilor (Doe îl acuză că ar fi scos din ţară un milion de dolari);
- urmare a plângerii lui Doe, Taylor face închisoare în Statele Unite – până în 1985, când – în septembrie evadează în condiţii neclare.
- în decembrie 1989, când lumea e ocupată cu revoluţia română televizată în direct (!), porneşte o revoltă armată asupra ţării sale – adică e în stare să strângă în jurul său o armată, cu care îl suprimă pe Samuel Doe.
- preşedinte al Liberiei între 1997-2003, după ce se face remarcat ca warlord într-o ţară aflată în război civil…
- din 2007 e judecat la Haga, pentru crime împotriva umanităţii…
Procesul acestui domn, care era probabil obişnuit să-şi impună voinţa asupra lumii din jur folosind atât glonţul cât şi banul, după caz – este astăzi în actualitate pentru că ar fi făcut cadou nişte diamante neprelucrate unei domnişoare râvnite de toate casele de modă…
Ce influenţă are lumea modei – vor spune unii, dacă soarta unui fost preşedinte atârnă de declaraţiile unui manechin – fie ea şi supermodelul Naomi Campbell!
P.S. – serios, e ocazie bună de a afla şi noi câte ceva despre Liberia, bogăţiile ei naturale şi mediul de politică a afacerilor din frumoşii ani ’90…
Leave a Reply