De când am introdus în fondul vocabularului cuvântul „maleolă” – mi se întâmplă tot felul de glume lingvistice (numai împreună cu prietenii – şi numai în timpul liber, să trăiţi! :-)). Aşa de pildă expresia, atunci când vremurile sunt ploiase: „Simt cum se strâng norii în jurul gleznei mele!”…

Multe am avut şi încă mai am de învăţat despre bioritm, despre zodiile diferitelor neamuri sau alte influenţe astrale – dar dintre toate, povestea meteosensibilităţii şi a vârstei cred că se acordează cel mai bine cu actuala conjunctură!  Avem fiecare punctul nostru sensibil – care se constituie la vreme de slăbiciune în poartă de intrare a problemelor lumii în interiorul cetăţii fiecăruia dintre noi! Nu este întâmplător că în vremurile homerice, calul troian propus de Odiseu şi celebrul călcâi al lui Ahile coexistă … fără legătură cauzală explicită – dar slujind aceluiaşi interes: a explica mecanismul slăbiciunii omeneşti! Credulitatea în primul caz şi prea-multa-încredere în forţele proprii, în cel de-al doilea…

Ce cale să alegem, mai degrabă: cultivarea sensibilităţii până înspre nevroză sau bătătorirea ei până la nesimţire? Nici una din cele două extreme nu pare a fi soluţia optimă, deşi găsim fără a căuta prea mult în jurul nostru atât nesimţiţi, cât şi plângăcioşi…

Mai degrabă, să ne propunem cultivarea constantă a sensibilităţii – fără a ne lăsa să devenim victime ale răutăţilor celorlalţi. Reformulând tema meditaţiei din acestă săptămână: cum devenim (sau rămânem) simţitori şi sensibili, fără a ne expune slăbiciunile? Cum trăim sensibilităţile noastre într-ascuns, fără a le clama în mod explicit?

Răspunsul poate fi căutat dincolo de nori, în misiunea pe care fiecare trebuie să o descopere pentru sine. Sensibilitatea ar trebui să ne ajute să ne simţim slăbiciunea, atunci când ea apare. Şi, ar trebui să multiplice în noi puterea de a ne opune slăbiciunilor! Sensibilitatea trebuie cultivată câtă vreme ne dezvoltă agilitatea şi ne ajută în abilitatea de a descoperi treptat forma proprie a existenţei noastre…