În mod normal, marşul nu are conotaţii directe cu ritmurile care definesc universul dragostei. Ne-am obişnuit, atunci când iubim să ascultăm harfe, lire, chitare … şi rămânem surprinşi când descoperim dragostea în respiraţia sacadată a ostaşului care se-mbărbătează pe sine, tropăind împreună cu restul plutonului!
Şi totuşi, dragele noastre, simplitatea limbii engleze – care aparent nu face diferenţieri între “marş” şi “luna lui Marte” – ne-a adus în prim plan o bijuterie a muzicii populare româneşti de dincolo de munţi!
Ne bucurăm din nou să avem posibilitatea de a găzdui pe paginile acestui blog pe Dan Dărăbanţ şi formaţia sa cu o piesă clasică: “ŢARA MEA şi MÂNDRA MEA”…
Vă invit să o ascultăm şi să ne bucurăm împreună – căci iubirea adevărată, cea care aduce pulsul la limita suportabilităţii, amestecă firesc lucrurile sub curcubeul adevărului etern…
Leave a Reply