Inceputul si sfarsitul celor 75 de metri de istorie pictata au o semnificatie deosebita, fiind in legatura directa. Ideea de cerc, in care inceputul se leaga de sfarsit (sau finalul are radacini in inceputuri) – e data de insasi forma cladirii Atheneului Roman.

In primul tablou, imparatul Traian sta in picioare, atitudine de cuceritor – steagurile legiunilor se infig adanc in pamantul Daciei, legionarii il admira pe conducatorul lor, in plan apropiat: un dac rapus in lupta. Imediat dupa, al doilea tablou – in care un soldat roman “intra-n vorba” cu o femeie daca … in jurul unui mormant. Al dacului de mai devreme? De ce nu ?

Ultimul tablou ii prezinta pe Regele Ferdinand si Regina Maria, in fata unui popor cu capul plecat – gest de multumire si recunostinta pentru Romania Mare. Painea si sarea nu lipsesc, copila trimisa de mama sa-i intampine pe Majestatile lor cu un buchet mare de flori, atmosfera de sarbatoare …

Ce sa intelegem din acest dublu dialog intre Conducatori si Masse?

In primul rand, ca massele au nevoie de conducator, dupa cum si Conducatorul are nevoie de masse pentru a-si exprima vocatia.

In al doilea rand, ca in functie de specificul fiecarei epoci istorice, a personalitatii celui care conduce, raportul civilizator care se creeaza obligatoriu intre Conducator si Masse poate avea diferite forme – distrugatoare sau pasnice.

In al treilea rand, Massele au de fapt o singura optiune – sa asculte de voie (sau de nevoie) de Conducator.

Cu scuze pentru calitatea proasta a imaginii, va invit la Atheneu – sa va puneti aceste intrebari (si altele), pe viu :-)!

Traian si dacii rapusi ... Femeile dace au invatat apoi, limba latina.

Tarani romani multumind cu capul plecat Regelui Unirii