Calin Diaconu

Am zis sa rezolv pauza de masa lejer, cu un drum la SNACK ATTACK. Ei sunt prima optiune pentru ca suntem vecini. Iar vecinii, nu-i asa? – se ajuta intre ei …

As fi vrut sa iau un sandvis cu o sana. Dar pentru ca nu aveau (sana), am luat un sandvis … si atat.

Ajung la casa de marcat, impreuna cu pachetelul meu (sandvisul):

– Cat ma costa, domnisoara?

– 9 Lei. Doriti si punga?

– Daca ma costa suplimentar …

– … 30 de bani!

– … atunci, nu, multumesc! Prefer sa il mananc aici. (Incerc sa ma asez la singurul loc liber, unde manifest printr-o grimasa deranjul fata de aerul conditionat care ma loveste puternic in crestet)

– Vreti sa-l opresc?

– Da, multumesc! (Ce dragut, are grija de mine, duduia – imi spun, si-mi vad de treaba. Ritmul masticatiei e bun, verific cu ocazia aceasta tratamentul molarului, stam bine! Sunt binedispus … Dau sa plec, dar imi spun sa mai arunc un ochi primprejur: cu ce pot inlocui ideea de sana? Nu, lapte batut, in nici un caz. Ia sa vedem … uite-aici cutia frigorifica plina cu inghetata!)

– Aveti cu ciocolata?

– Avem … ce vedeti!

– Mda, am sa iau un Magnum … ( …il stiu de la televizor, il stiu din Italia, e verificat, merg la sigur…)

– Cat costa?

– 9 lei si douazeci de bani!

– Cum adica, desertul e mai scump decat felul intai?! (Ma arat mirat, dar nu par convingator)

– Da, stiu ca e scump … dar asa e Magnum-ul … peste tot!

Plec mancand inghetata pe strada si ma gandesc daca pretul desertului este sau nu calibrat in functie de varstele pofticiosilor. Sau altfel spus, cat ne costa pe vremuri, o “ciocolatina” pe Magheru?! Si mai ales, cat pret puneam noi pe … pretul ei?!

Cine mananca repede, are timp sa gandeasca, dupa.