Spectacolul “Rapsod si Lautar” a avut doua parti.

Prima – in care, cu cravata si haina, Nenea Tudor ne-a demonstrat ca manelele s-au strecurat de mult in Tarile Romane, ca traim ascultandu-le inca de pe vremea lui Anton Pann. De asemenea, ca exista o mare deosebire intre manelele lautarilor de demult si scalambaielile celor de azi. Nu a ezitat sa “se compromita” aratand cum nu trebuie cantata o manea 

A doua – in care, fara cravata si cu vesta binecunoscuta, a luat la subsioara cobza, pentru a ne spune o poveste a cantecului popular romanesc autentic. A fost o declaratie de dragoste fata de acei anonimi carora le datoreaza “sound”-ul sau inconfundabil.

Spui Tudor Gheorghe – spui artistul roman cu radacini adanci pe intreg cuprinsul tarii. Un oltean care reuseste prin muzica, ceea ce Mihai Viteazul a faptuit cu barda: sa ne-aduca un pic mai aproape unii de ceilalti.

Nu a avut timp sa ne spuna toata povestea (desi spectacolul a durat doua ceasuri bune) – insa ne-a promis ca va face exemplificarea deosebirii intre Maramures si Oas … data viitoare!

Sa ni-l tie Dumnezeu sanatos si pus pe sotii, ani buni de-acum incolo!

Va asteptam sa reveniti curand, Maestre! 🙂

(Pentru ca vine totusi Primavara – am ales Valtul Rozelor, inregistrare din anii 70)