La firma de comert exterior unde am lucrat pana in ianuarie 1990, era obiceiul ca baietii sa se bucure impreuna de doua ori pe luna: atunci cand se primea leafa (mai intai avansul si apoi lichidarea) …

Nu intarziam mult, si era o regula stricta a profesiei sa nu exageram cu “familiarizarea in acelasi loc”. Chestiune de imagine, sa nu para ca suntem ceea ce nu aveam voie sa fim 🙂 – dar poate mai era si optiunea “traseului select”: adica … selectam acele locuri care meritau “salutate”, fie si din mers, o data sau de doua ori pe luna!

Chiar daca nu ajungeam sa stam la masa, luam din mers, in treacat, “una mica” … la tejgheaua barului. Apoi plateam, salutam si plecam spre urmatorul popas. Totul – intr-un sfert de ora, cel mult.

………….

Deunazi am resimtit nostalgia tejghelei de dupa program – unde credeti? – intr-o farmacie! De vina poate ca a fost dialogul placut si relaxat pe care l-am purtat cu cei care de data aceasta imi ofereau cu darnicie si la alegerea mea, de toate pentru toti … pe marginea subiectului principal al zilei: raceala de-o saptamana, cea care ne tine cel putin sapte zile!

………….

Vezi tu, draga Cititorule, pun pariu ca in Germania – fara reteta de la un medic atestat de sistemul lor, nu aveam parte de-un atare tratament … ingaduitor, si implicit – as fi fost lipsit (sau scutit?) de comparatia dintre tejghelele mele de-atunci si cele de-acum :-)!

Tejgheaua de la farmacie: am venit cu lista si mi-am luat ce am dorit!