Participarea la loterie e o prostie …

Ieri seara am avut onoarea sa fiu invitat la premiera de gala a filmului “Si caii sunt verzi pe pereti” – a lui Dan Chisu, film realizat impreuna cu Giuliano Doman si echipa lui de profesionisti de la Family Film.

Pentru ca afara ploua, am parcurs distanta dintre Aviatorilor si Universitate stabilind recordul negativ de o ora – asa ca m-am bucurat atunci cand, facand la dreapta pe Ion Ghica pentru a ajunge la Cinema Pro, niste copii ai strazii m-au intrebat prin gesturi largi: “Ati venit la film? Cautati loc de parcare?” … Am dat din cap ca da, si mi-au facut semn sa intru pe Ion Nistor, unde am oprit neregulamentar, pe mijlocul unei stradute devenita parcare de conjunctura. Le-am multumit si i-am cinstit, in timp ce ei se grabeau sa incaseze tainul Range Roverului care parcase in fundul meu. Blocata din toate partile, masina parea mai in siguranta, asa ca am intrat, intr-o stare de linistita curiozitate, la filmul celor doi prieteni.

Actiunea se intampla in urma cu vreo zece ani, sa spunem. Avem cateva semne prin care putem data exact, dar asta implica timp pentru cercetare:  ecranele plate (LCD) ale computerelor de birou abia aparusera, iar majoritatea aveam monitoarele acelea burducanoase – de care intre timp parca am ajuns sa ne rusinam …

Dar tema pe care o trateaza filmul e una eterna: visul oamenilor de a se imbogati fara munca. Undeva, in adancul sufletului nostru exista dorinta de a castiga la loterie potul cel mare … sau altfel spus, sa investim disproportionat de putin pentru a obtine multul care oricum nu ne ajunge.

Imaginatia oamenilor este atat de puternica, incat mirajul castigului inca nerealizat prinde realmente contur – si este jocul si rolul perechii Adrian Titieni (Dl Tocitu) si Tudor Smoleanu (Buzila) sa ne serveasca cu lingurita o lectie depre relatia dintre nemunca si fraieri.

Ridicandu-ma de pe scaun la sfarsitul filmului cu sentimentul ca am vazut un scurt metraj (fiind bun, mi s-a parut surprinzator de scurt :-)!) … ma intrebam in drumul spre masina asupra felului in care Aristotel definea adevarul ca fiind lucrul despre care spunem in mod corect ca este, pentru ca are corespondent in realitate … si cum ajung visele sa dea buzna in vietile noastre, noi insine devenind la un moment dat rodul lor … cand, realitatea “de la fata locului” (adica din parcarea improvizata de aurolaci pe strada Ion Ghica) mi-a confirmat in chip nesperat, actualitatea filmului lui Dan Chisu!

Amenda pentru parcare in loc interzis, ma astepta lipita de parbriz! In timp ce ma dadeam filosof, viata m-a pus la punct cu legile ei simple: desi bucuria a fost cat se poate de reala, castigasem un loc de parcare cat se poate de … fals :-)!

Amendarea greselilor se face … prin educatie. Cel mai usor, invatam pe pielea noastra!