E limpede ca atat bijuteria (il gioiello) cat si bucuria (la gioia) au aceeasi radacina … si e pe undeva normal: pentru ca bijuteriile aduc cu ele bucurii – atat celui care le poarta, cat si celui care le priveste. Frumusetea tine de aparenta, de exterior, insa bucuria e resimtita de suflet!
Am bucuria, de fiecare data cand ajung in Italia, sa privesc cate unul sau doua filme cu Alberto Sordi, din colectia de 40 de DVD-uri intitulata “Il Grande Cinema di Alberto Sordi – presentato da Paolo Mereghetti”, care a fost sustinuta de RCS Libri SpA si pusa in circulatie, incepand cu 2008, de prestigiosul jurnal “Corriere della Sera”.
Anul acesta au venit la rand “Il Presidente del Borgorosso Football Club” si “Guglielmo il dentone” (un episod din ciclul “I Complessi”). Ambele filme vorbesc despre Italia anilor 1965-1970 – unul despre calcio iar celalalt despre televiziune.
“Cat de mult seamana problemele italienilor, de atunci – cu ale noastre, de acum!” – a fost strigatul de mirare pe care nu m-am abtinut sa-l strig, pe masura ce le vizionam! Cu singura, mare si fundamentala deosebire ca istoria a avut mai multa rabdare cu italienii – in ce priveste timpul de invatare a lectiilor capitaliste …
Sa ma explic.
In “Guglielmo il Dentone”, Sordi e un candidat la postul de crainic tv – la stiri, pentru televiziunea italiana RAI. Omul e extrem de bine pregatit, competent, placut in purtare … insa are un singur defect: dantura cabalina! Comisia care examineaza candidatii recunoaste perfectiunea candidatului si stie ca nu-l poate discrimina, refuzandu-i postul pe criteriul pur subiectiv al unui defect fizic. Pretextul examenului este de fapt un prilej pentru spectator de a intelege cum functioneaza un organism complex precum televiziunea …
In “Il Presidente del Borgorosso FC”, e analizat alt fenomen social: fotbalul – care, orice s-ar spune, pentru italieni este o boala nationala … Pentru fiecare finantator al unui club de fotbal, filmul este “lectura obligatorie”: cum poti ajunge falit, cedand presiunilor tifosi-lor, incompetentei antrenorilor dar in mod deosebit microbului care odata luat, lucreaza pana la moarte (microbist asta inseamna – purtator al microbului generat de balonul rotund … ?!).
Ambele probleme – atat rolul si modul de functionare al televiziunii, cat si fotbalul ca fenomen social si economic – sunt teme la care ar trebui sa reflectam profund, pentru a desprinde si digera in liniste concluziile noastre, romanesti. Normalitatea italiana de azi se poate datora faptului ca ei au avut la dispozitie acest timp.
Noi, din pacate, nu: pentru ca ne-am grabit cu integrarea, cu adaptarea, copiind de prea multe ori fara a intelege in profunzime noul sistem pe care am inceput sa-l construim dupa anul 1989. Ni s-a parut ca am inteles, ni s-a parut ca stim, ni s-a parut ca putem. Conjuncturile istorice despre aceasta ne vorbesc: timpul avut la dispozitie de o natiune sau alta pentru a digera in tihna schimbarile care vin peste ele!
Leave a Reply