O intrebare fundamentala, pe care Beatlesii o iau la misto – si noi odata cu ei – este aceea legata de spaimele lumii lui “ce-ar-fi-fost-daca” … specific modificata de gandirea surprinzator de realista a tinerilor din Liverpool prin transpunerea in forma lui “ce-ar-fi-daca-ntr-o-zi”?
Ori, raspunsul pe care ei il dau e cam asa: lasa sa se-ntample lucrurile, si-om vedea noi atunci! Important e sa ai prietenii aproape, pentru ca un om care are prieteni e un om cu adevarat bogat!
Intrebarile despre prieteni pot continua, insa mai bine sa ascultam interpretarea (de weekend) de mai jos! 🙂
PS o varianta pentru audio download .mp3 gasiti pe site-ul formatiei Bulgarush Band, pe care va invit sa-l vizitati – http://www.reverbnation.com/bulgarushband
Calin Diaconu 
September 28, 2013 at 8:49 am
In primul rind felicitari pentru interpretare si pentru ca ati reusit sa va tineti familia aproape. In ceea ce priveste istoria factuala, cu ce-ar fi fost daca, din pacate ne izbim de ea la tot pasul. Ca natiune mica si frustrata, pentru ca nu am reusit niciodata sa oferim personalitati sau un popor care sa se potriveasca la vreunul din marile momente grele pe care le-am avut de traversat … evident ca ne place sa cautam la altii si cit mai departe in trecut (unde putem bate apa in piua cit vrem pentru ca sint lucruri greu de controlat) ceea ce nu sintem noi in stare sa facem in prezent. Iar de aici pina la afirmatii fara fundament, fals, minciuna, lipsa de educatie sau cunoastere, nu este decit un pas foarte mic de facut.
Prieteni? Poate ca exista popoare cu un alt mod de a gindi si a se exprima, la care tradarea nu este un mod de viata, dar la romani in nici un caz. Uitati-va la Mircea care a fost inlocuit cu nepotu-sau, Vlad Tepes cu frate-sau si acelasi Vlad Tepes, care l-a crescut la curtea lui pe Stefan cel Mare (intr-un moment de mare restriste pentru al doilea), a fost tradat exact atunci cind ii era mai greu, iar Stefan nu a avut nici un fel de remuscari sa-i ia Chilia atunci cind Vlad se batea cu turcii. Prieteni, la romani? Vi se pare ca Ponta si Crin sint prieteni? Adica stinga a devenit prietena cu dreapta … de cind si in ce tara mai civilizata? Nu va amagiti ca la nivelul nostru, mai jos, lucrurile stau mai bine. Conducatorii nostri sint emanatii ale poporului, niciodata nu o sa avem elite mai bune decit ceea ce poate oferi un popor. Numai ca acel mod de a gindi pozitiv, pe care tot incearca societatea asta sa ni-l inoculeze, tocmai pentru a putea sa o ducem in spinare cu toti parazitii ei, incearca sa ne faca sa vedem chiar si in rau binele. De aceea cautam un refugiu si o speranta in ce-ar fi fost daca, de aceea ne mintim ca macar prietenii mai sint prieteni. Numai ca marea problema a societatii este ca ne ucide si farima aia de speranta pe care o mai avem in noi. Si atunci …
LikeLike
September 28, 2013 at 9:02 am
Draga Domnule Profesor, ne gandim cu drag la intalnirea noastra de anul acesta si speram ca drumurile noastre sa se reintalneasca cat de curand – speram ca atunci cand treceti prin Bucuresti sa ne dati de stire!
Aveti multa dreptate ca istoria noastra e plina de exemple ale tradarii la cel mai inalt varf al societatii, de unde si o oarecare toleranta la fenomen din partea celor care ar trebui sa o sanctioneze prin dezaprobare…
Sunt putini cei pe care-i putem numi prieteni, sau mai degraba “binefacatori”: acei oameni carora simtim ca le datoram cu adevarat ceva, dincolo de Parinti si Frati mai mari sau mai mici.
In entuziasmul si inspiratia lor tinereasca (Beatles-ii s-au decis sa ramana tineri pe veci, despartindu-se in plina glorie), formatia din Liverpool ne intreaba un lucru spectaculos – daca ma veti da de-o parte, cu cine voi ramane? Prietenii sunt cei care impart cu noi amintirile frumoase…
LikeLike
September 28, 2013 at 9:36 am
Din pacate am ajuns sa ne tratam parintii, fratii si copii ca pe niste prieteni, lucru care a avut ca rezultat distrugerea oricarei legaturi fmiliale. Atunci, de unde respect sau toate acele valori care na invatau ce este bine si ce este rau, ce sa alegem in viata, ce sa facem si ce nu. Faptul ca prietenii sint in jurul nostru atunci cind ne este bine si dispar cind iti este rau si ai cea mai mare nevoie de ei … cred ca nu este cel mai bun etalon pentru o axiologie. Iar sportivii, artistii, politicienii sau asa zisele vedete ale unui moment dat, pentru ca nu este nimic mai efemer pe lume decit gloria stravezie a acestor baloane de sapun (va invit sa cititi prefata unei carti a lui Vitruvius, care a scris acum 2000 de ani si care se confrunta exact cu aceste mari probleme; nu numai ca lucrurile nu s-au schimbat cu nimic, dar cine mai poate numi un cistigator de olimpiada de la acea vreme sau un mare actor or vreun cintaret al vremurilor de atunci? Ma puteti ajuta cumva? Fara a consulta Goagle sau ceva bibliografie.) Haideti sa nu luam niste mesaje transmise de niste artisti care au cintat intr-un anumit context drept scara de valori. O generatie a facut deja acest lucru, iar acum noi traim rezultatele acelei “deschideri”. Nu mai credeti povesti frumoase si romantate despre retragere in plina glorie si bla, bla, bla. A mai fost o formatie britanica, nu demult, Spice sau Spicy, ma rog, ceva de genul asta … bla, bla, bla. Atunci cind este vorba de bani multi si orgolii mai mari decit pot suporta niste trupuri slabe si mai ales niste minti atit de subtiri rezultatul este vizibil. Numai ca in spiritul acelei gindiri pozitive si a unei prefacatorii sociale care functioneaza foarte bine in occident, dar am inceput sa ne molipsim si noi, de ochii lumii incearca sa pastreze niste aparente. Altfel cum se explica ca atit Ringo Star, cit si tipul ala care a mai devenit si sir, au continuat sa cinte, chiar din repertoriul Beatles si cred ca au fost si scandaluri pe tema folosirii repertoriului. Acelasi lucru se intimpla cu Geri Halliwell (sper ca i-am scris corect numele). Acelasi lucru se intimpla si pe plaiurile mioritice, numai ca aici scandalul incepe de la momentul destramarii formatiei. Numai Iris a ajuns sa se destrame la o virsta mai onorabila … dar ramine de vazut cum se va comporta in fata timpului.
LikeLike
September 28, 2013 at 9:54 am
Toti cei patru Beatles au fost ridicati la rangul de “Sir” de catre Regina. Iar marul discordiei se pare ca a fost Yoko – o iubita de-a lui John Lennon. Dar adevarata cauza a despartirii e slabiciunea umana, orgoliul, dupa cum spuneti.
O formatie presupune o stare de armonie perfecta, ceea ce e greu de realizat pe termen lung …
Revenind la prieteni – cauza existentei lor (citez din textul melodiei) suntem noi: avem nevoie sa stim ca nu suntem singuri. Asa cum David s-a bazat la un moment dat pe Ionatan, ca sa iau un exemplu de prietenie care a ramas (“erau aproape sufleteste”, spune Cartea).
LikeLike
September 28, 2013 at 10:25 am
Daca tot amintiti biblia, v-as reaminti ca din momentul in care Dumnezeu ne-a inspirat Sfintul Duh sau Sfintul Spirit noi nu mai putem fi singuri nici in propria intimitate a sufletului, iar cu Dumnezeu si Isus Hristos alaturi nu ar trebui sa ne simtim singuri. Singuri sint cei cu minti slabe si care nu mai cred in nimic, dar nu vor face decit sa zboare din floare in floare in cautarea unui ideal care nu exista.
Dar daca chiar vreti sa vorbim despre prietenie si sa nu credeti ca am un suflet de piatra, iata ce am scris unui prieten care nu mai este :
A mai murit un arheolog?
O constatare tristă şi îngrijorătoare, tristă pentru că suntem puţini şi nebăgaţi în seamă de nimeni, îngrijorătoare pentru că dispar nume, şcoli, caractere. Este adevărat că nu este un nume care să facă să plece capete, prea modest pentru a pretinde onoruri şi recunoaştere, un arheolog dispare în neantul istoriei şi din memoria celor pentru care a sacrificat o viaţă, vise şi speranţe neştiut. Poate, cândva, cineva îşi va mai aminti citind din ceea ce a scris arheologul şi despre acel care a fost o dată fiinţare, reprezentat prin verb, prin bunele sau mai puţin bunele pe care le-a făcut, dar pentru cei mai mulţi va rămâne un substantiv sau, cel mai adesea, nici măcar atât.
Nu este uşor să scriem despre un om alături de care am trăit şi am simţit diversitatea a ceea ce îndeobşte numim viaţă, chiar dacă trebuie să recunosc că noi am împărţit mai ales viaţa şantierului arheologic. Nu este uşor să scriem despre cei ce nu mai sunt. În memoria noastră ei rămân mereu plini de viaţă, cu glumele, cu viciile şi mai ales cu disponibilitatea sufletească, mentală, omenească de a ne primi cu bucurie în priviri şi în inimă de fiecare dată. Şi aici nu am în minte nici ştiinţa sau toate acele lucruri efemere după care mulţi dintre noi aleargă, uitând să mai fie oameni şi din pricina cărora îşi pierd şi ultimul strop din ceea ce ne placem să numim umanitate şi care ne diferenţiază de animale. Aici am în minte momentele când Dorin Alicu venea de la Cluj, ne-am întâlnit pe alte şantiere în timp ce el se îndrepta spre Sarmizegetusa sau la clipele de după încheierea unei zile de muncă pe şantierul arheologic … Nu ştiu cum au perceput alţii acele reîntâlniri, vorbesc în nume personal, dar eu chiar i-am simţit bucuria şi plăcerea de a ne aşeza şi depăna întâmplări ale zilei sau amintiri dintr-o viaţă, a lui, bogată în experienţe şi oameni de valoare pe care i-a cunoscut, admirat sau de la care a învăţat. Nu o să preamăresc savantul şi marile merite ştiinţifice a celui care a fost Dorin Alicu, deşi a adus cele mai mari foloase Sarmizegetusei sau acestei ţări prin recunoaşterea şi mediatizarea unui sit arheologic cvasinecunoscut şi are cele mai numeroase lucrări dedicate acestuia. Nu o să vorbesc despre moartea sa, pe care eu o refuz, despre tragicul evenimentelor şi a faptului de a nu mai fi. Prefer să vorbesc despre amfiteatrul de la Sarmizegetusa, pentru că, de fiecare dată când trec sau intru acolo îmi amintesc de arheologul care a depus ani, viaţă şi muncă acolo. Aş vrea ca în memoria mea şi a celor ce vin după noi să rămână omul şi viaţa, în nici un caz nefiinţa şi moartea. Doar uitarea aduce moarte, numai atunci când nepăsarea şi propria îndepărtare de la viaţă ne vor copleşi, numai atunci o fiinţare moare. Dacă au greşit cu ceva, măcar în astfel de momente să le iertăm greşelile, faptele care nu ne-au mulţumit întotdeauna, vorbele care uneori au durut, pentru că la rândul nostru suntem supuşi aceloraşi greşeli, fapte sau vorbe, doar că suntem prea orgolioşi pentru a o recunoaşte. M-a numit prietenul său şi am ajuns să-l consider ca atare, eu aşa vreau să mi-l întipăresc în minte. Dragă Dorine, m-a obligat să-i spun pe nume pentru că eu am refuzat, pentru mine nu ai murit şi atât cât eu voi mai trăi, ceea ce a reprezentat numele şi viaţa ta, vor trăi şi ele. Oricum, tu vei trăi prin copii şi copii copiilor tăi, eu nu pot să mă refer decât la omul şi arheologul Dorin Alicu.
A mai murit un arheolog? Dumnezeu să îl ierte şi să îi ofere odihna de care poate că nu a avut parte întotdeauna în viaţa asta plină de lupte şi de zbucium; poate că într-o altă viaţă mai bună şi mai plină de visele şi speranţele pe care ţi le-ai pus în cea din care tocmai te-ai petrecut!
Gică Băeştean
VSLLM
LikeLike
September 28, 2013 at 4:28 pm
Exemplul de prietenie ales de mine se refera la Vechiul Testament si ma bucur ca ati ridicat in contextul prieteniei spaima de singuratate pe care nu mai este normal dupa Rusalii … Avem datoria memoriei si va multumim pentru exemplul incredintat!
LikeLike
September 28, 2013 at 6:05 pm
Foarte, foarte, foarte frumos. Sunt gelos (dar cresc ele fetele mari 😉 )
LikeLike
September 28, 2013 at 6:28 pm
Ne unim fortele la Tata in Studio! Multumiri si complimente!
LikeLike
September 28, 2013 at 6:24 pm
Foarte frumos! Dar lipseste un membru al formatiei :). Sau Daria a filmat?
LikeLike
September 28, 2013 at 6:26 pm
Chiar asa! Daria, cu tableta ei roz:-)
LikeLike