Conform teoriei elaborate de Alessandro Pizzorno, exista trei tipuri ale conflictului intre care putem sa facem deosebiri de fond:
– conflict al intereselor (in general materiale);
– conflict al identitatilor (de regula, cand apar entitati noi care-si cauta un loc in lume – fie ele partide, natiuni sau uniuni …);
– conflict al ideologiilor (inclusiv cele religioase, extremismul, razboiul rece).
Lupta pentru putere este fundamentala in politica pentru ca acela care are puterea, are sansele mai mari de a rezolva conflictul in favoarea sa.
Iata o definitie clasica a “puterii”: Abilitatea lui A de a-l face pe B sa actioneze intr-un fel in care in mod normal acesta din urma NU ar fi actionat. Sa intelegem deci ca puterea incearca nu numai sa supuna constiintele, sa le forteze sa intre in tipare predefinite, dar mai ales ca puterea nu este reala, daca nu se exercita asupra celorlalti. Puterea trebuie sa se intrebe zilnic: oare mai exist? Si nu are cum sa-si justifice adevarul existentei decat prin “teste” sau “teme” carora e chemata sa le faca fata, pe care cauta sa le rezolve.
Imi imaginez – glumind, desigur -, politicieni romani de succes in fata oglinzii Albei ca Zapada, intreband cu zambetul pe buze: “Oglinda – oglinjoara, sunt eu oare cel mai puternic din tara?” … iar raspunsul Oglinzii fermecate, ar suna astfel: “Esti, Marite Politician, daca vei reusi sa-l convingi pe Dl X sa faca/spuna/creada cutare lucru!”
Puterea politica are in mod necesar de partea ei forta prin se impune.
In definitia de mai sus, “A” poate fi tiranul sau o majoritate democratica, care-si creeaza mijloacele de impunere a planurilor/proiectelor/ideilor/strategiilor … dar, stati asa! Nu ar trebui ca acestea sa existe inainte de a fi impuse celorlalti? 🙂
Ba da. Dar asta tine de “stofa” din care sunt facuti politicienii.
Un cuvant de incheiere la introducerea despre puterea politica. Ea are nevoie de mijloace: economice, sociale, mediatice. Si primeste note dupa felul in care se iau deciziile, functionalitatea institutiilor si legitimitatea ei. Din nou, avem de meditat – nu numai la fond (ceea ce ni se propune sa construim in Romania), dar si la forma (cum ni se propune acest lucru).
Leave a Reply