Filosofie Politica



Zeița Justiției, preocupată de tehnologie. Tablou 3D realizat cu Dall-E.

Salut, cum am putea numi două legi care funcționează ”în tandem” perfect, completându-se una pe cealaltă?

Salut, există multe exemple de legi care funcționează împreună, îmbunătățind în mod colectiv eficacitatea lor. În continuare, îți voi prezenta câteva exemple:

  1. Legea privind protecția datelor cu caracter personal și legea privind securitatea cibernetică – Aceste două legi funcționează împreună pentru a proteja datele cu caracter personal și pentru a preveni încălcările de securitate cibernetică. Legea privind protecția datelor cu caracter personal stabilește reguli privind colectarea, utilizarea și transferul datelor cu caracter personal, iar legea privind securitatea cibernetică impune reguli stricte privind protecția datelor și prevenirea atacurilor cibernetice.
  1. Legea privind drepturile de autor și legea privind proprietatea intelectuală – Aceste două legi se completează întrucât protejează lucrările creative și invențiile. Legea privind drepturile de autor protejează drepturile de autor ale unor lucrări literare, artistice și muzicale, în timp ce legea privind proprietatea intelectuală oferă protecție pentru invenții și alte proprietăți intelectuale.
  1. Legea privind impozitul pe venit și legea privind impozitul pe proprietate – Aceste două legi sunt strâns legate deoarece împreună ajută la finanțarea guvernului și la echilibrarea bugetului. Legea privind impozitul pe venit impune un impozit pe veniturile individuale și corporative, iar legea privind impozitul pe proprietate impune un impozit asupra proprietăților imobiliare.

Acestea sunt doar câteva exemple de legi care funcționează împreună pentru a crea un sistem legal eficient și coerent. Există multe alte exemple de legi care se completează reciproc pentru a îndeplini obiectivele comune.

Care e denumirea juridică a legilor care se completează reciproc?

Nu există o denumire juridică specifică pentru legile care se completează reciproc. Cu toate acestea, conceptul de interdependență a legilor este important în sistemul juridic și este luat în considerare atunci când se dezvoltă și se aplică legile.

În general, legile care se completează reciproc și se bazează pe interdependență sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să evite contradicțiile sau suprapunerile. De asemenea, ar trebui să existe o coordonare între agențiile și instituțiile guvernamentale responsabile de aplicarea legilor pentru a se asigura că legile se completează reciproc în mod corespunzător și că nu există conflicte între ele.

Cand două legi se completează obligatoriu una pe cealaltă, ce tip de situație juridică avem?

Situația juridică în care două legi se completează și trebuie să fie aplicate împreună pentru a atinge un anumit scop se numește interdependență a legilor.

Interdependența legilor este un concept important în sistemul juridic, întrucât ajută la menținerea coerentă și consecventă în cadrul sistemului legal. Atunci când două sau mai multe legi sunt interdependente, ele se completează reciproc și trebuie să fie aplicate împreună pentru a îndeplini obiectivul comun.

De exemplu, legea privind protecția mediului poate fi interdependentă cu legea privind controlul poluării aerului, deoarece ambele legi se concentrează asupra protejării mediului și reducerea poluării. În acest caz, cele două legi trebuie să fie aplicate împreună pentru a asigura o protecție adecvată a mediului.

Interdependența legilor poate fi recunoscută prin prevederile legale care fac trimitere la alte legi sau prin regulile sau condițiile care sunt impuse prin aplicarea legii. De asemenea, interpretarea și aplicarea corectă a legii pot fi influențate de legile interdependente.

Cum se numește legea care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor?

Nu există o denumire juridică specifică pentru o lege care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor. Totuși, există mai multe legi și reglementări care impun obligații și responsabilități, dar în același timp oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta oamenii să îndeplinească aceste obligații.

Un exemplu de astfel de lege este Legea privind accesul egal la oportunități de angajare și egalitatea de șanse. Această lege impune obligații asupra angajatorilor de a oferi oportunități egale de angajare tuturor candidaților, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta grupurile dezavantajate să se pregătească pentru angajare, să caute locuri de muncă și să obțină resurse pentru dezvoltarea carierei lor.

Un alt exemplu este Legea privind accesul la educație. Această lege impune obligații asupra guvernului și a instituțiilor educaționale de a oferi oportunități egale de educație tuturor, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta elevii și studenții din grupurile dezavantajate să aibă acces la educație de calitate și să își îndeplinească potențialul.

În general, legile care impun obligații și în același timp oferă resurse și sprijin sunt importante pentru a ajuta oamenii să își îndeplinească sarcinile și să beneficieze de drepturile lor. Aceste legi sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să sprijine dezvoltarea socială și economică.

Există conceptul de ”lege ușoară” și ”lege grea” – respectiv, în funcție de mijloacele de care membrii societății dispun, pentru a le împlini? (cunoști expresia ”a împlini legea”?)

Expresia “lege ușoară” și “lege grea” nu sunt termeni juridici oficiali, dar acești termeni pot fi folosiți pentru a descrie modul în care legile sunt percepute de către membrii societății.

Expresia “lege ușoară” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai ușor de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai puțin severe pentru încălcarea lor. De exemplu, o lege care impune o amendă pentru o infracțiune minoră poate fi considerată o lege ușoară. În general, aceste legi sunt văzute ca fiind mai accesibile și mai puțin restrictive pentru membrii societății.

Pe de altă parte, expresia “lege grea” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai dificil de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai severe pentru încălcarea lor. De exemplu, legile care impun pedepse severe pentru infracțiuni grave sau care implică reguli și reglementări complexe pot fi considerate legi grele. Aceste legi sunt văzute de obicei ca fiind mai restrictive și mai dificil de respectat pentru membrii societății.

Expresia “a împlini legea” se referă la respectarea legii sau îndeplinirea obligațiilor și cerințelor legale. Acest termen poate fi folosit în orice context în care o persoană sau o organizație trebuie să respecte legile și reglementările. În general, îndeplinirea legii implică respectarea tuturor aspectelor legii, indiferent dacă este considerată o lege ușoară sau o lege grea.

Este important să menționăm că toate legile sunt importante și trebuie respectate, indiferent de complexitatea sau severitatea lor. Dacă o persoană încalcă o lege, indiferent de tipul acesteia, există consecințe și sancțiuni care pot fi impuse conform legii.

Cum s-ar numi – în termeni juridici, ”gradualitatea legii” – în sensul în care, pe măsură ce un cetățean este mai educat și cu mai multă experiență (sau cu o funcție mai înaltă în stat), ar trebui să aibe o responsabilitate mai mare?

Conceptul juridic de “gradualitate” se referă la principiul conform căruia sancțiunile legale sau măsurile disciplinare trebuie să fie proporționale cu gravitatea infracțiunii sau a încălcării comise. Cu alte cuvinte, principiul gradualității implică aplicarea sancțiunilor în funcție de gravitatea faptei, astfel încât să existe o relație proporțională între fapta comisă și sancțiunea impusă.

În general, principiul gradualității se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de nivelul lor de educație sau de experiență, sau de poziția lor în stat. Cu toate acestea, în unele cazuri, legea poate impune sancțiuni mai severe pentru anumite infracțiuni sau încălcări comise de persoane care au funcții mai înalte în stat sau care sunt considerate a avea un anumit grad de responsabilitate.

În aceste cazuri, principiul gradualității poate fi adaptat astfel încât sancțiunile să fie proporționale cu nivelul de responsabilitate al persoanei respective. De exemplu, un funcționar public care comite o infracțiune legată de corupție poate fi sancționat mai sever decât o persoană obișnuită care comite aceeași infracțiune, întrucât funcționarul public are o responsabilitate mai mare în ceea ce privește gestionarea banilor publici sau a altor resurse.

În general, principiul gradualității este un principiu important în sistemul juridic, întrucât ajută la asigurarea justiției și a egalității în fața legii.

Ce părere ai: oamenii au conceput și scris legile, pentru a fi perfecți sau pentru a fi (mai) fericiți?

Scopul legilor poate varia în funcție de contextul istoric, cultural și politic al societății care le-a creat. În general, însă, oamenii au conceput și scris legile pentru a ajuta la menținerea ordinii sociale și pentru a promova valori precum justiția, egalitatea, siguranța și bunăstarea.

Într-un sens, legile au fost create pentru a ajuta la construirea unei societăți în care oamenii să poată trăi împreună în pace și armonie. Legile pot ajuta la prevenirea și combaterea infracțiunilor, la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la promovarea bunăstării și progresului social și economic.

În același timp, legile sunt, într-un fel, o expresie a valorilor și aspirațiilor unei societăți într-un anumit moment al istoriei. De exemplu, legile care promovează drepturile civile și egalitatea au fost scrise în multe țări în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca răspuns la lupta împotriva discriminării și a injustitiei.

În esență, legile au fost concepute pentru a ajuta la construirea unei societăți mai bune, în care oamenii să poată trăi în siguranță și fericire. Cu toate acestea, procesul de creare și implementare a legilor poate fi complex și implică o serie de factori, cum ar fi puterea politică, influențele culturale și economice și schimbările sociale și tehnologice.


Există o ureche a inimii, despre care ne vorbesc vechile reguli benedictine (”aurem cordis”). 

La trecerea dintre ani, ne-am așezat pe pragul propice meditației pentru a ne întreba ce schimbări ne așteaptă, după un an complicat ca cel care tocmai s-a încheiat. 

Bolnavă de curiozitate, rațiunea refuză să înțeleagă rostul războiului și tot ce poate observa este transferul costurilor inflației înspre viața de zi cu zi a omului de rând. Semnele stricării timpului sunt vizibile, pentru că lipsește dragostea frățească (germ. Bruderliebe). E un fenomen la fel de serios ca încălzirea globală, numai că – în afara Bisericii – subiectul pare a nu-și găsi locul cuvenit în agenda publică.

În memoria Papei Benedict al XVI-lea, care a fost chemat la Tatăl ceresc în ultima zi a anului 2022 (ceea ce vorbește din nou despre discreția unei retrageri, vă propun mai jos textul introductiv al unei culegeri de conferințe ținute de Cardinalul Joseph Ratzinger înainte de a deveni Papă. Este un punct de plecare pe care putem construi propria identitate europeană?

Europa a devenit  iarăși una din marile teme ale disputei privind prezentul și viitorul nostru. Luptele pentru o constituție europeană, extinderea Uniunii spre Est, întrebarea legată de aderarea Turciei, un stat a cărei istorie a fost definită diferit cultural și religios, în contrapondere a Europei creștine, toate acestea ne pun în fața unor întrebări fundamentale: De fapt, care este fundația vieții pe care o trăim? Care sunt forțele ce țin laolaltă societățile noastre? Cum căutăm și unde găsim premisele morale și forțele motivaționale pentru un comportament moral, fără de care nu stat nu poate exista? Cum ne introducem – pe noi înșine și Europa noastră – în problematica lumii actuale, în tensiunile care persistă între Nord și Sud, în tensiunile ce persistă între marile culturi ale omenirii, în tensiunile generate de civilizația tehnicizată și secularizată și alte întrebări pe care ea nu le poate răspunde …

În anii care au trecut de la căderea Zidului (Berlinului, n. tr.), act care a reformulat aceste întrebări, am fost deseori invitat la conferințe și discuții despre temele de mai sus. Prezenta carte (”Werte im Zeiten des Umbruchs” / ”Valorile vremurilor tulburi” – Editura Herder Freiburg im Breisgau, 2003 – n. tr.)  încearcă să cuprindă contribuțiile rezultate din  această tematică, într-un mozaic care ar putea constitui un indicator al drumului de urmat. Multe sunt numai schițate, mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar poate tocmai caracterul ”neterminat” al acestor încercări, va ajuta și stimula gândirea…

Capitolul 1. Cum acționăm? – Politică și Morală

  • Schimbăm sau păstrăm? Viziuni și practici politice. Două viziuni diferite despre rolul politicii: schimbarea lumii sau păstrarea ordinii actuale. Renașterea curentului apocaliptic în secolul al XIX-lea. Poziția scrierilor din Noul Testament. Consecințele implicării creștinilor în politică. 
  • Ce ține lumea laolaltă? Premisele morale ale unui stat liber. Putere și Legalitate (este sarcina politicii de a fixa limitele juridice, legale, ale puterii). Noile forme ale puterii și stăpânirea acestora. Premisele legalității: Dreptul, Natura, Rațiunea. Interculturalitatea și consecințele ei.
  • Libertatea, Legalitatea și Binele. Principiile morale ale societăților democratice. Pretențiile publice ale conștiinței. Libertatea individuală și valorile sociale. Respectarea componentei de omenitate. 
  • Ce este adevărul? Importanța valorilor religioase și morale în societate pluralistă. Relativismul ca premisă a democrației. De ce avem nevoie de stat? Răspunsurile contradictorii la întrebările asupra fundamentelor democrației. Teoria relativistă. Teza metafizică și creștină. Evidența moralității. Concluzii.

Capitolul 2. Ce este Europa? Fundamente și perspective.

  • Identitatea europeană. Fundamentele spirituale ieri, azi și mâine. Formarea Europei. Disruptiva epocă modernă. Universalizarea culturii europene și criza ei. Unde ne aflăm azi? 
  • Identitate comună și voință comună. Șanse și pericole pentru Europa. În locul naționalismelor separatiste, o identitate comună. Standarde comune pentru acțiunile comune. 

Capitolul 3. Responsabilitatea pentru Pace. Direcții de orientare.

  • Când vrei pacea: conștiință și adevăr. O discuție despre conștiința rătăcitoare. Newman și Socrate – îndrumători ai conștiinței. Cele două planuri ale conștiinței (a) Anamnesis și (b) Conscientia. Epilog: Conștiință și Iertare.
  • În căutarea Păcii: Tensiuni și pericole. O perioadă de pace prin responsabilitatea comună față de legalitate. Disoluția legalității și a capacității de împăcare. Fenomenul terorii. Pericole patologice mortale pentru pace. Sarcinile creștinilor. Responsabilitatea comună morală. 
  • Cei de făcut? Responsabilitatea creștinilor față de pace. Fiecare om este imaginea lui Dumnezeu și un partener al vieții viitoare. Împăcarea creează pacea. Întărirea forțelor Binelui.   
  • Să ne folosim folosim de forța amintirilor. Darul împăcării. Uniți într-o nouă solidaritate. Înrădăcinați în valorile credinței creștine. 
  • Credința în Dumnezeul Sfintei Treimi și pacea în lume. Nu o amenințare – ci o salvare. Promisiunea Sfântului Spirit: aceea de a împărți singurătatea noastră cu noi, desființând singurătatea, care e de fapt pierderea capacității de a iubi.           

Churchill, Truman și Stalin – Conferința de la Yalta, 1945. Poza preluată din National Archives, UK (Catalogue ref: CO 1069/892)

E greu de descifrat, pentru că are legătură cu ”războiul rece”, o perioadă pe care nu avem cum să o înțelegem fără cunoașterea eforturilor diplomatice din cel de-al doilea Război Mondial, care au conștientizat actualitatea unei întrebări esențiale, dinspre învingători: ce facem cu Germania, după război? O întrebare care s-a dezbătut la Teheran (1943), Yalta și Potsdam (1945), al cărei răspuns a dus la împărțirea Germaniei în zone de ocupație, la jocuri de forță tensionate între foștii aliați (cum a fost blocada Berlinului de Vest începută în 1948).

Și pentru o pace durabilă în Europa, s-a inventat, în 1949, NATO. Atât de neimportantă/neauzită a fost vocea europenilor, încât în 13 august 1961, cele două ideologii diferite/divergente au avut nevoie de exprimarea fizică a separării lor identitare. Primarul Berlinului controlat de ruși a început construcția celebrului Zid …

Îmi propun să strâng aici câteva documente importante, pentru a avea la îndemână un spațiu dedicat notelor de lectură (sau ideilor) pe care le vom desprinde din analiza unor documente cu valoare de izvor istoric. În lumea interconectată de azi, având acces la informație, nu avem voie să ne plângem de lipsa documentelor. Ele sunt ”la un click distanță”, și, pentru a înțelege ce se întâmplă, avem obligația de a le parcurge, umplând golurile de cunoaștere sau – după caz, reîmprospătând memoria și reevaluând nuanțele unor informații din trecut, cu ochii de acum.

Așadar rușii, care au ieșit învingători din cel de-al doilea Război Mondial, alături de anglo-americani, au stabilit să împartă Germania în două părți (vizibile au fost la început patru – dar în realitate au fost două, cu ideologii și politici diferite), plecând de la premisa ”altfel, nu-i putem controla pe nemți”. Cât de mult știm despre acest lucru? Cum au pus în aplicare planul?

Dacă împărțirea Germaniei s-a făcut oficial, în Bundesrepublik Deutschland și Deutsche Demokratische Republik, prin recunoaștere și acceptare de către toată lumea, a existat și o împărțire, la fel de reală – dar nerecunoscută oficial, a Europei: în Europa de EST și Europa de VEST. După reunificarea Germaniei, în Octombrie 1990, putem considera că granița dintre cele două Europe s-a modificat. Întrebarea are două perspective:

(1) Până unde își propune Europa să-și extindă influența? Cum se poate realiza accesul la UE, pentru cei care (încă) nu s-au alăturat proiectului marii familii?

(2) Care e punctul critic în care Rusia se va simți amenințată de o prezență militară despre care nu are argumente să afirme că-i este ostilă (sau poate, economic?), dar … pentru că armele pot fi întoarse sau se pot declanșa, accidental, ele constituie un pericol real. Așadar, care e ”limes”-ul acceptat de ruși, azi?

Anul viitor se vor împlini 76 de ani de la celebrul discurs al lui Churchill, text care a ajuns să fie studiat în manualele școlare. Influența rusească asupra Europei, sau propria lor grijă față de securizarea graniței de vest, sunt teme de actualitate imediată în anul ce stă să înceapă. Vom avea sau nu vom avea război în Ucraina?

2021 va intra în istorie ca anul II al pandemiei, anul în care americanii s-au retras din Afganistan iar rușii au strâns trupe de asalt (zeci de mii) la granița lor cu Ucraina. Care sunt documentele de parcurs și ce teme de dezbatere, putem extrage?

Pentru început, propun să începem printr-o comparație: discursul vizonar al lui Winston Churchill (5 Martie 1946) și actul de naștere al colaborării dintre NATO și Rusia (Paris, 27 Mai 1997).

In acest context, avem aceste doua documente (se vor citi in ordine, mai intai Agreement-ul cu NATO și apoi Tratatul cu SUA), publicate de Ministerul Afacerilor Externe din Rusia, în data de 17 Decembrie 2021:


Agnus Dei

Agnus Dei, sculptură din prima jumătate a secolului al XII-lea, atribuită lui Nicolo. Se află în catedrala din Ferrara, care are hramul Sfântului Gheorghe …

Tu, ce l-ai întreba, dacă l-ai întâlni?

Vă mărturisesc că nu l-am cunoscut pe primul om care s-a îmbolnăvit de coronavirus. De aceea, nici nu vă pot spune dacă mai trăiește sau dacă a murit. Nici măcar, nu pot să vă confirm cu certitudine, dacă e chinez sută la sută sau doar după mamă. Și nici, dacă era un străin oarecare, nechinez, aflat cu treabă prin China, prin Wuhan sau aiurea pe-aici, pe undeva, pe acest Pământ tot mai rotund, în preziua îmbolnăvirii sale. Nu știu nimic despre primul om bolnav de coronavirus, și totuși … dacă acela ar (mai) trăi și presupunând eu l-aș cunoaște, și aș avea dreptul să-i pun o singură întrebare: care ar fi aceea?

Prima care-mi vine în minte, ar fi una care să-i sondeze sufletul. Starea conștiinței. L-aș întreba, de pildă, cum își poartă povara îmbolnăvirii atâtor semeni: ”Și ia zi, prietene, cum te simți?” … Anonimul perfect, ascuns poate și astăzi printre noi sau poate deplâns de câteva luni de cei dragi lui (fiindcă e posibil să se fi stins înainte de orice mărturisire), de-ar trăi, poate s-ar tângui, privind în gol, aducându-și aminte de cele ce-a greșit, atunci când a făcut-o: fie rătăcirea de-o clipă, fie obiceiul strâmb de-o viață, ar privi concentrat la momentul păcatului său, l-ar recunoaște și l-ar mărturisi. Sau poate, nu ar găsi puterea să o facă. Sau nu i s-ar părea interesant și ar refuza să intre cu mine, în acest joc. Sau poate omul acela, oricare ar fi fost sau va fi fiind el încă, nici măcar nu și-ar aminti …

Atunci, mă gândesc dacă l-aș fi întrebat, altcumva. Dacă aș presupune că a deschis Biblia, atunci l-aș întreba: ”Acum îl înțelegi, dragă prietene, pe Adam?”. 

Iată o întrebare partinică, pusă de pe o poziție fermă, al cărei răspuns mi-ar spune mai multe, dacă l-aș primi. Aș afla astfel, dacă e familiarizat cu religia iudeo-creștină, dacă a auzit de păcatul originar … ce discuție interesantă am purta, până-n miez de noapte, despre moarte în primul rând, și când se va inventa vaccinul împotriva ei, până ni s-ar îneca vorbele în sughițurile plânsului de mila proprie sau ni s-ar permite să ne ridicăm, având conștiințele spălate de o bună spovadă. Și aș renunța la apelativul evident ironic, și l-aș numi ”Frate” … indiferent de culoarea pielii.

…….

În noua realitate a distanțării sociale, avem timp să medităm despre ce este, despre cum a intrat în lume, și mai ales despre felul în care se răspândește, păcatul. Avem timp să medităm asupra morții și poate vom înțelege că păcatul este moartea

Aleși de Dumnezeu, iudei și creștini, să purtăm cu de-a sila, în transmisiune live sau streaming, necazul și freamătul răspândirii unei pandemii, cu statisticile ei macabre și gustul de apocalipsă, avem șansa să ne întrebăm asupra Marii Sărbători care ne-a însoțit pe tot acest drum. Fie că ne socotim urmași ai lui Avraam (zis și Ibrahim), ai lui Moise sau ai lui Isus Hristos Domnul și Răscumpărătorul nostru, și unii și ceilalți, recunoaștem, prin același nume, Sfintele Paște.

Cei care știu citi de la dreapta la stânga, recunosc în ebraicul Pesah – פֶּסַח, amintirea Păsării Domnului, care a trecut peste Egipt, atunci când poporul ținut prizonier, visa la eliberare. Cei care citesc de la stânga la dreapta, vor recunoaște că în urarea Hristos a-nviat! stă bucuria credinței lor în înviere și răscumpărarea noastră din păcatul strămoșesc (adamic)! Vorbim la fel, dar înțelegerea noastră e diferită? Putem afla unitatea în diversitate? 

Înțelepciunea – culme a cunoașterii – presupune, desigur, o bună memorie. Dar, pe lângă păstrarea ei, înțeleptul va  recunoaște (odată cu limitele puterilor sale, și aflat în fața evidenței fragilității propriei ființe), sensul transcendenței în jocurile eternității cu timpul. 

E vorba despre Adam și Noul Adam, în povestea acestor zile. 

Și cum-necum, pricepem că trebuie să încercăm, împreună, de acum înainte. Împreună, să vedem și să ne recunoaștem greșelile, împreună să luptăm cu răutatea, împreună să alinăm suferința celuilalt, împreună să punem capăt rătăcirii sau stării de servitute sau războiului dintre noi … 

Odată cu eliberarea, dacă vom accepta această coroană a solidarității, ne vom întări voința, autocontrolul și vom crește standardul responsabilității sociale, pentru a ne redobândi libertatea. Ne vom trezi că am urcat încă o treaptă în istoria omenirii. Va începe o nouă perioadă, acum – că avem borna universal recunoscută a unui eveniment care a zguduit umanitatea pe tot cuprinsul ei. Poate în această epocă nouă, ne va fi dat să înțelegem unicitatea Binelui și cu siguranță vom aprofunda multiplele nuanțe ale răului, mai ales puterea lui șmecheră, aceea de a se adapta timpului prezent. 

Drumul strâmt spre Adevăr ne va uni în epoca post-coronavirus, iar spiritul gregar se va bucura tresărind cu recunoștință, atunci când ne vom regăsi frecându-ne unii de ceilalți. Numai de nu ne-am buluci cu toții spre poarta acestei noi forme de înțelegere a comuniunii, căci este loc pentru toți cei chemați, fie că ne numim evrei, creștini sau arabi, și toți aceia pentru care legământul credinței într-unul Dumnezeu este sfânt și actual  … 

Dacă mi-e permisă o glumă, în vremurile acestea noi, Adam se va privi și va fi privit cu alți ochi, atunci când va strănuta sau va scuipa pe stradă … și tocmai de aceea, va avea de luat câteva măsuri înțelepte, la nivel planetar.    

(București, în 24/25 Aprilie 2020)

 


Istoria ne învață că există câte ceva bun în lucrurile urâte, contondente, care ne lovesc pe parcursul vieții … și depindem în analize de înțelegerea corectă a conjuncturilor. Să luăm de exemplu extrădarea timpurie a tinerilor revoluționari modoveni de către domnul reacționar Mihai Sturza: cum ar fi ajuns altfel să se plimbe prin celelalte regiuni istorice românești, cuprinse și ele de freamătul revoluționar de la 1848? Ideile circulă pentru că oamenii intră în contact unii cu ceilalți, pentru că exersează comunicarea …

Proclamația de la Islaz menționează  și ea, în 21 iunie 1848 – cele trăite la începutul lunii mai (in zilele de 3-5), la Blaj, pe Câmpia Libertății:

Frați români! Respectați proprietatea și persoanele, adunați-vă cât de mulți, armați-vă cu toți, însă imitați pe frații voștri transilvani. Vedeți cum se adunară atâtea miriade fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorânduială. 

Se cuvine așadar să ne întrebăm: cum circulă ideile? Cum învățăm unii de la ceilalți – și poate nu e lipsit de importanță să mergem și mai adânc cu interogările: cine de la cine (sau cine pe cine) învață, sau – de ce nu? – cine pe cine ține în întuneric, și mai ales, cu ce scop?

Veți spune să ne ferim de întrebările retorice, fiindcă plictisesc cititorul. De acord. Însă mirarea pe care am avut-o descoperind (într-o inspirată incursiune online pe site-ul Bibliotecii Naționale a Austriei), un manifest datat 24 Iunie 1848, în care cetățenii imperiului (printre care și frații noștri transilvăneni) – erau chemați să vegheze la respectarea ordinii alegerilor … mă fac nu numai să-l redau aici, dar voi încerca și un mic rezumat. Nu de alta, dar suntem în an electoral – și vechile năravuri electorale se vor actualiza.

Bineînțeles, in contextul noilor tehnologii, ni se va părea poate că răul îmbracă forme noi … dar vă rog, amintiți-vă de lecțiile învățate și haideți să recunoaștem, cât de mult ne regăsim în cele de mai jos … Iar atunci când o lecție predată în urmă cu 172 de ani își păstrează valabilitatea, nu cumva acest lucru în sine devine o probă de verificare a adevărului?

Pe cine imitau transilvănenii, admirați de românii din afara Carpaților?  Iată pe cine. Încercăm o traducere a primului paragraf din acest Manifest …

An alle Staatsbürger der österreichischen Monarchie (1)_1

Către toți Cetățenii Monarhiei habsburgice.

Alegerea deputaților pentru Parlament este pentru fiecare cetățean una dintre sarcinile cele mai importante care-i revin; căci viitorul patriei depinde de imparțialitatea și oportunitatea aleșilor.

Fiecare cetățean liber nu este numai îndreptățit, ci are și obligația să exercite toată influența legală de care este capabil, pentru ca alegerile să transforme în reprezentanți ai poporului pe acei bărbați (cu adevărat) liberi și cu fermitate de caracter (de care patria are nevoie, n.n.), și să se opună cu maximă fermitate oricăror influențe ilegale pe care le-ar observa, cum sunt acestea: amenințările, înșelătoriile, mituirea, siluirea, folosirea în interes propriu a ignoranței, ocolirea legislației alegerilor, și altele asemenea, care pot fi numite generic ca uneltiri împotriva statului

Un cuvânt doar, despre (1) imparțialitatea și (2) oportunitatea aleșilor. Iată ce stă în forța acestor calități:

(1) Odată aleși, reprezentanții sunt ai întregului popor, au o responsabilitate care transcende interesele partidului sau familiei – au intrat într-o familie mai mare – a  poporului -, sunt eliberați de ceea ce le-ar putea îngusta judecata;

(2) Fiecare om, la locul lui – după pricepere și pregătire. Altfel, cât ai fi de bun la suflet, dacă profesional nu depui efortul cunoașterii, a educării inteligenței , al specializării într-o bucățică pe care să o stăpânești cu autoritate profesională … nu vei ajunge niciodată la nivelul cerințelor.

Next Page »