Dupa ce Nuland a spus ceea ce am auzit cu totii ca a spus, era normal sa vina explicatiile, sa se prezinte scuzele de rigoare, si viata sa-si reia cursul. Nu in ultimul rand, pentru ca UE e aparata de NATO si cata vreme va fi astfel, e intrucatva explicabila iesirea Dnei Nuland …
Privind de sus la colegii din UE, Nuland le-a adresat “scuze”, dar a divertat abil atentia publicului de la esenta discutiei. Pentru aceasta, sa ne aducem aminte, reascultand daca este nevoie dialogul intre Nuland si Ambasador, sa observam ca americanii faceau si desfaceau jocuri (scenarii, in limbaj elevat) in care puneau oamenii “lor” in anumite functii de conducere. Ori, asta ne aduce aminte de o anumita intelegere a politicii si a felului in care puterea intelege sa se exercite: cine nu e cu noi e impotriva noastra… Sau altfel spus: ne punem noi oamenii in pozitii-cheie, dupa care ii ajutam sa “iasa la vot”. Adica reducem haina democratiei la o trista formalitate …

M-am intrebat insa: de unde vine aerul de superioritate al Victoriei Nuland? Cum si-a permis ea sa faca un “compliment” rusilor, spunand ca este surprinsa de calitatea perfecta a inregistrarii? http://www.voanews.com/content/us-diplomat-no-comment-on-alleged-eu-statement/1846448.html

Chiar nu le mai pasa americanilor despre ceea ce credem noi, europenii acestia far-de-viziune?

Le pasa, bineinteles. Insa americanii stiu foarte multe despre europeni. Ei stiu ca fratii europeni au bube multe in cap. Atat de multe, pe cat au fost ei in masura sa scaneze prin ascultare sistematica. Iar aceste bube incep sa fie dezvauite – unde altfel decat in presa de dincolo de Ocean, de pilda in New York Times-ul din data de 7 Februarie (observati coordonarea perfecta: in aceeasi zi in care Nuland isi cerea scuze, apar acuze grave la adresa Germaniei, locul din care rusii au facut porta-vocea lor de servici)
http://www.nytimes.com/2014/02/08/world/europe/so-many-bribes-a-greek-official-cant-recall-all.html?hpw&rref=world&_r=0

Articolul din NYT merita citit atent, caci prezinta legatura directa, din pacate inca actuala, dintre industria de armament si bancheri. In plus, e in sine o explicatie a felului in care anumite tari sunt indatorate, pentru a nu fi lasate “sa moara”. Asa de clar, cum numai in “Pasari de Prada – Dinastia Sunderland-Beauclair”, a lui Vintila Corbul mai puteti citi … 🙂