Calin Diaconu

Grup de cetățeni în New Delhi… Suprinși de ceva banal – o clădire de cinci etaje s-a prăbușit. Nu e nici prima și nu va fi nici ultima – dar surpriza pare a fi sinceră: ”Câte blocuri vor mai trebui să cadă, până-nvățăm să construim corect?”

Parcă Mărmureanu îl cheamă pe cetățeanul de serviciu care apare la teve atunci când se-nmulțesc replicile vrâncene – căci și munții noștri au, după cum știm, ambițiile lor planetare – vor să-ncingă hora de-asupra miezului fierbinte al Terrei, iar din când în când tresaltă, arși fiind la tălpi. Mărmureanu ne surprinde – adică ne prinde nepregătiți în legătură cu un subiect pe care-ar trebui să-l cunoaștem bine, noi cei care am prins ’77-le (și implicit pe cel din ’86) … nu ca să ne lăudăm, ci să împărtășim din ceea ce știm, pentru că am fost acolo – atunci când s-au întâmplat.

Pe când la noi (probabil popor mai tânăr …!), surpriza e mereu la ea acasă – cu OH!, AH!, VAI! … și alte asemenea interjecții având rolul de a ne exprima paleolitic sentimentele mai profunde, iată că primim via Reuters, o poză făcută tocmai în New Delhi, o poză a indienilor (vechi de când lumea), un popor pe care-l bănuim mult mai înțelept, care a învățat parcă să nu se mai mire de nimic …

E poza surprizei resemnate – forma supremă de surpriză! 

Adică așa arată domnule, moartea? … par să se-ntrebe, corul de privitori – la unison.

E o formă de consternare, combinată cu acceptarea fatalității și îmi pare că emană atâta suferință, încât tăcând – ei par a spune: ”Da, am fi putut noi fi în locul lor!” … și sunt surprinși nu atât de maldărul de moloz pe care-l văd, cât de faptul că ei, totuși, mai trăiesc – iar frații lor au trecut deja dincolo.

New Delhi, o clădire de 5 etaje care … s-a dărâmat zilele trecute. De ce?

Probabil, o aprobare luată în grabă, o ștampilă dată pe ochi frumoși de-un structurist îndrăgostit, poate o calitate a betonului mai slabă combinată cu prezența unui șef de șantier miop și având pasiuni bahice … Iar acum, dacă privirile trecătorilor sunt goale – cui mai folosește?!

Nouă, bineînțeles – dar stați să vedeți, cum.

Există un caz al unei clădiri având foarte multe etaje, ridicată fără autorizație – în plin Centrul Bucureștiului, lângă un monument istoric remarcabil. Probabil se vor afla în timp dedesubturile triste ale acestei afaceri. Iar minciuna și corupția vor fi în mod firesc, expuse luminii adevărului.

Dar ce ne va folosi să știm toate acestea, dacă vom avea în față un morman de moloz în locul Catedralei Sfântul Iosif? Măcar de vom înțelege atunci că există un timp al reacției civice pe care, dacă nu-l folosim când ne este dat – nici nu-l vom mai putea revendica vreodată!

E-atât de simplu pentru oamenii de stiinta sa calculeze efectele pe care tangajul cladirii mari le vor avea fata de cladirea mai mica … E totuși prea puțin, pe lângă prețul nepăsării noastre civice!