Învățarea e un lifetime process – vorba aceea ”cât trăiește, omul învață”. Tot așa și părinții – își învață meseria lor care are părțile ei vechi de când lumea (responsabilitatea, grija față de prunci, transmiterea unor tradiții, a unor învățăminte acumulate …) dar și provocările vremurilor noi (comunicarea tot mai rapidă, tehnologii mai avansate – lumea internetului cu oferta ei democratică de-a dreptul amețitoare).

Mesajul nou, pe care l-am primit din partea unui Diriginte preocupat de Clasa care i-a fost încredințată, este unul simplu: să lucrăm mai atent temele și să stimulăm deschiderea spre întrebări a copiilor noștri. Ce vor să spună de fapt cele două categorii? Sunt ele probleme distincte sau fac parte dintr-un tot unitar (fiind sub-categorii ale unei entități care le cuprinde și le armonizează în eventualele contradicții)?

Mai întâi, despre rolul temelor în general și rolul temelor în știința matematicii, în special:

  • Temele sunt obligatorii sau facultative. Fiecare din noi putem lucra mai mult sau mai puțin, în funcție de pasiune, răbdare, antrenament, metodă, (auto)disciplină … Atunci când sunt obligatorii, putem formula astfel: dacă e în fișa postului de elev ca acesta să-și facă temele, ori se va supune acestei rigori sau va suporta consecințele. Dacă nu ți-ai făcut tema, plătești printr-o depunctare – o notă (foarte) mică. În acest sens, nota nu mai reprezintă știința, ci gradul tău de (in)disciplină. Prima concluzie: temele sunt mai degrabă o supunere (de bunăvoie sau de nevoie) la metoda învățării, din care fac parte. 
  • Temele – în cazul matematicii -, te țin ”în priză”, te ”conectează”, îți antrenează mușchii minții, asigură baza progresului. Disciplina matematicii e o construcție logică, nu poți începe de oriunde și nu poți progresa oricum – de aceea trebuie să repeți, să repeți, să repeți – până când îți formezi anumite reflexe. În matematică, timpul de reacție e foarte important – și de aceea trebuie create automatisme, căutate scurtături. Matematicienii nu au timp, ei trebuie să rezolve probleme. O a doua concluzie: temele sunt o condiție necesară dezvoltării unei agerimi a minții (de matematician). Talentul în matematică nu se poate dezvolta în afara exercițiului, genialitatea nu se poate exprima întâmplător ci după muncă susținută.

În al doilea rând, despre întrebările cuviincioase (participarea activă la ore):

  • Într-un dialog, întrebările reflectă gradul de atenție dar și acela de înțelegere/pricepere pe care-l avem, fața de subiectul/tema în discuție și față de interlocutor. Atenția și respectul cuvenit celui care predă trebuie să se manifeste în ceva mai mult decât într-o tăcere oarecare, ce poate fi bănuită prea ușor de absenteism.
  • Întrebările noastre demască până la urmă inteligența noastră – sunt așteptate întrebările care ”relansează dezbaterea” (expresia Domnului Diriginte).
  • Întrebările te scot din confortul unei ascultări de complezență și te transformă într-un auditor activ, participativ, pasional al unui discurs care permite transformarea în dezbatere. Ca să ajungi să dezbați, ca să ajungi să participi cu propriile tale întrebări la un eventual dialog pe o temă dată, trebuie să te pregătești, în două feluri: aprofundarea temei (cunoașterea) și concentrarea înțelegerii (atenția).

Și meditând astfel, observ că cele două puncte ridicate în discuție ieri – responsabilitatea temelor și dezvoltarea atenției participative – devin părți dintr-un întreg mai mare, care se cheamă devenirea întru elevul silitor …

Deși periculos de aproape în dicționarul explicativ, ar mai fi de punctat că silința (în latină verbul  conor, conari, conatus – se traduce cu ”a te strădui”, dar dacă privim atent observăm o înrudire cu ”a cunoaște”) nu înseamnă siluire (în latină, verbul deprimo, deprimere, depressi, depressus a generat ”depresia” la români – probabil mari iubitori de libertate absolută, ca toți latinii de altfel)  …

Școala, deși obligatorie pentru toți, nu va face din toți genii. Dar de-asta va avea grijă, după școală, viața. Ca să închei într-o notă optimistă, am să adaug un proverb la cel din introducere: ”cum îți așterni, așa dormi!” și vreau să vă asigur că merită să vă dați toată silința, să depuneți tot efortul, să mobilizați toată strădania … pentru a vă scăpa în viitor, de … depresii sigure! 

____________

  • O meditație pe tema silinței și siluirii – cuvinte care, pentru că seamănă (sunt apropiate unul de celălalt) ne-au provocat să scormonim după sensuri etimologice pe care nu le considerăm întâmplătoare. Dedicăm acest articol Clasei a IX-a A de la Liceul German din București, elevi și părinți deopotrivă – celor doritori să învețe și bineînțeles, să asculte de Domnul Diriginte Prof. Dan Antofie. (Eu unul, mi-aș dori să fiu elev în Clasa Domniei Sale!)