(Duminica a 24-a după Rusalii, a Vindecării Fiicei lui Iair – Luca 8, 41-56)

Multă informație primim din cărți, și mai multă de la televizor, iar internetul se revarsă asupra noastră cu forța unui val pe care simțim că nu-l putem cuprinde. Amețiți, bombardați de informația care vine asupra noastră din toate părțile, suntem atât de lesne abătuți de la drumul nostru. Devine tot mai greu să deosebim esențialul de aparențe, ne lăsăm înșelați cu bună știință, semnul fiind petrecerea timpului mântuirii noastre în scandaluri și dezbateri de tipul ”talk-show”. Ele ne arată cât de sterili am ajuns, cum tragem fiecare de bucata lui de dreptate.

Ce ne smulge din amorțeală? O criză puternică, o criză personală, o durere proprie – iar atunci când, maturi fiind, ne-am asumat și am primit rolul de Părinte – nu poate fi imaginat un altceva mai dureros decât pierderea unui copil, sau a singurului copil, după cum ne relatează pericopa evanghelică de azi.

Puși în criză, alertați prin conștientizarea răului ce stă să se prăbușească inevitabil peste noi, strivindu-ne – recunoaștem că suntem limitați, înțelegem că pe lumea asta nu sunt suficiente leacuri pentru bolile la modă, iar singura salvare posibilă este cea a sufletului nostru – pe care noi îl purtăm interior, dar care aparține Creatorului și Stăpânului și Dătătorului vieții noastre. Doar dacă ne aruncăm la picioarele Lui și-L recunoaștem cu mulțumire drept Salvator Atotputernic, rugăciunea noastră este primită și iertarea noastră e resimțită ca pace interioară.

Să călcăm deci peste apucăturile noastre rele, peste deprinderile orgoliului care ne ține în ceartă cu ceilalți – și să ieșim în întâmpinarea Domnului, în așteptarea Lui armonioasă (pentru că ne-am împăcat mai înainte cu frații noștri, chemându-i cu sinceritate în ajutor, chemându-i să ne rugăm împreună). Rugăciunile grupului de săteni pe care rabinul locului l-a strâns laolaltă în jurul unei cauze aparent singulare (salvarea vieții propriei sale fiice – iubită de toți sătenii, care manifestă o solidaritate evidentă), sunt ascultate de Domnul.

Cum ar putea fi altfel? Cum să ne așteptăm ca Bunul Isus să coboare în ajutorul nostru, câtă vreme păstrăm cearta cu ceilalți?! Cuvântul mântuitor al Domnului se aude cu inima … iar bătăile accelerate de adrenalina certurilor dintre noi, nu-I lasă Lui, loc de ecou!

Cearta elimină locul pe care minunea l-ar putea avea în viața noastră.