”E bine să fi înzestrat cu dreptate, pe măsura puterii …”

(apud Sf. Isidor Pelusiotul, ascet care a trăit in veacul al V-lea d Hr, fragment dintr-o scrisoare adresată unui soldat-atlet, un sfat bun pentru toți cei care se-ncred cu forta ce le e incredintata la un moment dat).

Dacă faptele și vorbele noastre educă pe alții despre Bine și Rău, atunci să vorbim puțin și despre asta.

Să începem prin  a ne aminti de la cine am învățat primele lecții despre Bine și Rău? Cum am intrat în legătură cu informația care astăzi ne modelează alegerile? Ce modele ne-am ales să imităm și cui alegem azi să predăm cunoștințele noastre – cum a îmbogățit propria noastră experiență, informația primită inițial? Căci ce valabilitate pot avea, la urma urmei, cunoștințele teoretice predate altora, dacă nu le însoțim cu fapte?!

Preluarea fără testare a informațiilor etice ar presupune o doză de încredere atât de mare, încât echilibrul jocului ar putea fi distrus de orice greșeală, cât de mică – inevitabilă pe parcurs.

Sigur că totul se raportează la sensibilitatea noastră, la înțelegerea și trăirea Binelui și a Răului care ne înconjoară. Poate această sensibilitate să fie sursă de interpretări uneori diferite până la contrariu, ale aceleiași realități? Sau pur și simplu nu suntem pregătiți, din pricina orgoliului, să admitem complementaritatea punctelor de vedere – precum admitem frumusețea diversității?!

Faptele și vorbele noastre educă pe alții, despre Bine și Rău. La nivel social, preluăm imitând, gesturile și uneori vorbele celor care se expun sau sunt promovați ca lideri și purtători de cuvânt. Atenție, nu vorbesc despre copy-paste, ci despre circulația ideilor în contextul respectării unei minime rigori fără de care instituțiile pe care le-am creat ar dispărea sau ar trebui recreate.

Puțini știm și poate pe puțini ne interesează – cine este astăzi Purtătorul de Cuvânt al Primului Ministru, funcție altfel foarte importantă și esențială pentru comunicare … nu degeaba este socotită de rang ministerial! Dar dacă domnul Grindeanu și-a asumat (fie și conjunctural) rolul de purtător de cuvânt al domnului Dragnea, mai este oare nevoie de un cineva care să ”poarte” cuvântul dlui Grindeanu? Ce greutate și ce forță educativ-motivațională ar mai avea cuvântul mărunțit astfel?!

Ajung, astfel, la concluzia că greutatea cuvântului constă nu în frumusețea frazei – ci în credibilitatea persoanei care-l rostește.