Ce sunt părerile noastre? Cum se formează ele? Unde vom ajunge, dacă e posibil și chiar ni se recomandă ca fiecare din noi să avem o părere, o opinie, despre orice și oricine, și eventual să ne-o exprimăm oricând socotim că ar fi momentul?!

Decât să rătăcim printre minciuni, într-o lume a imaginarului construit din adevăruri frânte, ecouri ale lumii simțurilor, într-o lume a virtualului – în care realitatea unui imaginar construit credibil și palpabil e făcută pentru a ne scăpa printre degetele care click-uie, mai bine ne întrebăm serios asupra vechii arte a înșelăciunii – e timpul să ne întrebăm despre iluzioniști, despre circari, despre vânzătorii de iluzii.

Pentru că preocuparea pentru realitatea virtuală conține un asalt asupra personalității noii generații, având o latură dedicată simțurilor: oferă o realitate din obiecte, senzații și percepții, care atrage irezistibil, mai ales atunci când imaginația e dezlănțuită fără bariere (creierul nostru s-ar dezvolta, spun psihiatrii, în timp).

Sunt două realități pe care tânărul adolescent le descoperă – cea înconjurătoare și cea lăuntrică. Hipersensibil, tânărul visător căruia i se descoperă imediat mirosul putred al minciunii, al greșelilor, al rătăcirilor – pe care le descoperă la celălalt – bătrânul imperfect, nu la sine însuși. Refugiul imediat – realitatea ca vis, dar azi mai mult decît visul de pe pernă – avem o opțiune superioară: realitatea virtuală a jocului pe calculator – VR-ul sau AR-ul (1) care a trecut de mult de faza testelor, are  un parcurs științific, e un business consolidat.

Ne depărtăm tot mai mult de fundamentarea eu-lui existențial pe gândire?

Propunerea ”Dubito ergo cogito, cogito ergo sum” – se pierde astăzi  în uitare, și odată cu ea se pierde existența ființei umane, bazată pe rațiune. Ori, reconstrucția eu-ului nu se poate realiza decât din interior … într-o realitate plasată la un nivel superior, al gândirii, al ideilor, al certitudinilor, al conceptelor. Altfel, se poate trăi (inconfortabil, ce-i drept), și cu incertitudini care se datorează în primul rând imaginației desfrânate – când ajungem să ni se pară adevărat ceea ce este în realitate o falsitate sau un lucru de rang secundar, material.

Despre acest aspect a fost vorba in Evanghelia de azi – a tânărului bogat, după Sf Luca (cap 18, 18-27): ”Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.” – lepădarea de averi în context, e de fapt o punere la punct a planurilor – ”a avea” trebuie să i se subordoneze lui ”a fi”.

Nimeni nu poate nega importanța imaginației, ea hrănește și alcătuiește visurile noastre – iar visurile pot trage realitatea înspre ele, o pot schimba … Vizionarii au visat o lume mai bună, pentru că au simțit și și-au imaginat adevărul lumii înconjurătoare, dorind schimbarea. Dar vizionarii fără metodă au fost sortiți eșecului, pe când înțelegerea lumii și efortul strategic de schimbare a ei, necesită o cunoaștere profundă din interior spre în-afară, și de jos în sus, spre cele mai înalte sfere ale puterii.

Pentru a schimba lumea din jur, nu ajung ideile frumoase care trec prin capul nostru și nici nu vom câștiga ceva trecând la următorul nivel de dificultate al unui joc, fie el și ”de strategie” – ci singură metoda rămâne verificarea constantă a adevărurilor interioare – ale gândurilor care, prin existența lor, ne feresc de iluziile deșarte. Dacă vreți, între vizionari și strategi – mi-e greu să aleg: cu primii, îmi place să povestesc la nesfârșit, dar cu cei din urmă simt … că am mult mai mult de cîștigat!

________________________________________

(1) Virtual Reality = Realitate virtuală și Augmented Reality = Realitatea augmentată sunt domenii în care știința inteligenței artificiale experimentează cu rezultate formidabile. Jocurile pe computer sunt un teren de testare pentru psihologii moderni. Că legislația pentru protecția minorului e rămasă în urmă, e o altă discuție.