Calin Diaconu

În atmosfera de umilință generată de cozile penibile de la urnele nefuncționale, privesc copia Absolutorului Teologic al Academiei de Teologie greco-catolică română din Blaj pentru anul 1937, din arhiva Părintelui Marian Boian, fiul Anei si al lui Dionisie, născut în Statele Unite ale Americii – Portsmouth (Ohio) în anul 1913, al doilea născut într-o familie de ardeleni care s-a reîntors cu entuziasm în Țară după Marea Unire, Academie pe care a urmat-o după ce a absolvit prestigiosul Liceul ”Timotei Cipariu” din Dumbrăveni (1933) …

Întrucât i-am cunoscut iubirea de Țară și apartenența la Biserica Romei și pentru că intrăm în săptămâna vizitei Papei Francisc în România, gândesc că e important să cunoaștem, măcar aruncând o privire fugitivă – care era curriculum-ul acestor Școli Confesionale …

Aflând ce au studiat în Liceu și în Facultate, observând titlurile diferitelor materii – vom putea căuta apoi în biblioteci manuale ale timpului, cursuri … însemnări.

De asemenea, vom înțelege de ce acești tineri intelectuali, pregătiți pentru a conduce turma cuvântătoare, nu aveau cum să stea departe de problemele fundamentale ale neamului, chiar după ce au fost interziși printr-un act samavolnic … Ei au corespondat, au comunicat, s-au întâlnit și s-au încurajat reciproc. Mai mult – și-au crescut copiii și nepoții în spiritul unor valori pe care au știut să le explice prin practicarea lor, în primul rând.

De aceea, in afara publicării unor poze care pot destinde spiritele încinse, am considerat important și vă propun în această seară ”pro-europeană”, un text care analizează apartenența poporului nostru la civilizația vestului, încă de la formarea lui. Dacă veți găsi că tezele sunt interesante, dacă veți găsi valoare în aceste argumente, vom ști să ne bucurăm cu atât mai mult de venirea Sfântului Părinte …

O PROBLEMĂ COTROVERSATĂ

Mereu se vorbește de ”Lege Strămoșească”.

Ce se înțelege prin ea? Credința păgână a strămoșilor noștri romani și daci? Sau credința creștină a românilor de la început, adică din timpul formării poporului nostru? Se înțelege credința creștină, desigur.

Dacă de aceasta este vorba, atunci ea a fost, fără nici o tăgadă: catolică romană.

Când am fost noi încreștinați, Biserica apusului și răsăritului era una sfântă, catolică și apostolică, cum o definește Conciliul Niceean din 325.

Deci, istoricește, aceasta este Biserica noastră strămoșească. A susține contrariul, e un fals istoric, recunoscut de toți istoricii români care își respectă vocația și demnitatea lor de istorici: sine ira et studio.  Adică, se supun adevărului istoric fără mânie și părtinire, cum spune Tacit, chiar dacă psihologicește și subiectiv nu le convine.

De altfel, din punct de vedere dogmatic creștin, religia strămoșilor nu are importanță decât ca argument ”ad hominem” (omenesc), ca o venerare sau respect față de strămoși, dar nicidecum un argument supranatural. Acest argument trebuie scos din revelație și tradiție, dovedindu-se, dacă se poate, că o parte din Biserica răsăritului denumită ”ortodoxă”, este cea adevărată, întemeiată de Hristos – și nu cea apuseană romană.

Zic ”o parte” pentru că în răsăritul Europei și al lumii, credința catolică e pretutindenea prezentă, fie sub forma ritului roman, fie a celui bizantin. Deci Biserica orientală nu-i numai aceea zisă ”ortodoxă” ci și cea catolică, căci ea există sub diferite rituri în răsărit.

A se afirma, de altă parte, că terminologia latină a creștinismului românesc se referă numai la limbă și nu la credință, e o aberație. Când o națiune primește în vocabular un cuvânt nou, îl primește cu obiectul sau semnificația pe care o exprimă. De pildă, când noi am primit în lexic cuvintele ”avion”, ”automobil”, etc. în același timp am primit și semnificația obiectului ce le exprimă. Tot așa: Dominus Deus, Trinitas, angelus, crux, Christianus, rogatio, etc. – primindu-le strămoșii noștri în limbajul nostru de la latini, ei au primit și credința latină pe care aceste cuvinte o exprimau. De altfel Sf. Niceta Remesianul este considerat ”apostolul românilor”. Cred că nimeni nu va îndrăzni să afirme că el a fost trimis în părțile noastre de către Constantinopol, când acest oraș nici nu era patriarhal.

Tradiția noastră populară confirmă originea noastră etnică și religioasă romană. Toate poveștile noastre încep: ”A fost odată un împărat …” – acela e Traian, e latinitatea noastră. Alte povești încep: ”Când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ …”. Deci nu cu Andrei, nici cu alt apostol, ci cu Petru. Dovadă că Petru e mai mare și că Legea Strămoșească a noastră e aceea a lui Petru.

Cine se cramponează de religia strămoșească, merge contra învățăturii lui Hristos, care s-a întrupat să mântuie pe toți oamenii, de toate rasele, pe toate popoarele, aducându-le la aceeași credință. În caz contrar, iudeii ar trebui să rămână tot mozaici, păgânii tot idolatri, iar românii tot adepți ai lui Zalmoxis, fără a se fi încreștinat niciodată.

Zelul apostolic, a învăța și a propovădui ”cu vreme și fără vreme” pentru a mântui pe toți, e o notă esențială a creștinismului. Ea se opune oricărei intoleranțe religioase și oricărei ”legi strămoșești” necreștine. Din acest motiv, a băga pe toți românii în ortodoxie ”volens nolens” pentru a fi buni români, nu corespunde învățăturii evanghelice. Poți fi bun român și dacă nu ești de religie ortodoxă. Inocențiu Micu Clain, a fost cel mai de seamă român ardelean din secolul al XVIII-lea, deși a fost catolic de rit oriental (cf Lucian Blaga, David Prodan, etc). Iar de altă parte, Horea, n-a fost catolic și cu toate acestea a fost și este eroul neamului românesc.

Una e religia și alta e naționalitatea și etnicitatea încununată de eroism. Una e politicul pământesc și alta a celui ceresc. Împărățiile lumii acesteia, oricât de mari ar fi, rămân limitate în timp și spațiu. Ele vin și se duc. A lui Hristos însă, rămâne. Ea e fără de moarte, fiindcă fundamentul ei e ceresc.

Dromichete, regele dac, a susținut acest adevăr când a spus că ”zeii nu permit nici unui copac să urce până la cer”. Cu alte cuvinte, împărățiile pământești se nasc, cresc și mor. Pe când a lui Dumnezeu se identifică cu eternitatea. Din acest motiv, datoria creștinilor este propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu, lărgind spațiul carității ”dilatentur spatia caritatis”, cum spune Sfântul Părinte al Bisericii, Augustin. În caz contrar, se dărâmă zidurile Ierihonului, dar nu ca să ne elibereze, ci să ne îngroape sub ele.