Așadar, sunt trei tipuri de oameni de care trebuie să ne ferim …și acestea sunt, după cum citim în Psalmul Întâi:

  • Necredinciosul (ateul)
  • Păcătosul (cel fără-de-lege)
  • Pierzătorul (îmbietorul, cel care strică ordinea valorilor)

Acesta din urmă e cel mai greu de detectat, iar poveștile copilăriei ni-l înfățișează sub forma Spânului pe care l-am cunoscut citind Harap-Alb, de era să rămânem înecați împreună cu el în fântână, înghițind prea mult din apa cunoașterii celor curioase ale lumii. 

Ce i-o fi trebuit lui Harap-Alb să-și ia Spân-Stăpân, îmi aduc aminte că mă întrebam? De ce nu-l omoară odată, ca pe un oarecare Balaur? – … ah, pentru că-și dăduse cuvântul …pentru că erou fiind, avea ținută demnă – și parcă ne cerea prin acceptare (ce-i drept, temporară!) a nedreptății, să avem încredere în forțele lui … că le va rezolva el cumva, bun prilej pentru noi de a ne antrena răbdarea, de a asculta povestea până la sfârșit, … Uite-așa am învățat să ne hrănim așteptările cu gândul bun al speranței, la o adică recitind finalul de câteva ori: așa, măcar să ne asigurăm că Binele, totuși, va învinge … 

Îmi pare că am intrat în Zodia Spânului și cred că ceea ce ne poate salva ca Națiune este numai îndreptarea privirii spre Bunul Dumnezeu. Cu toată seriozitatea, avem a ne controla în primul rând privirile, orientarea și nu corectarea miopiei. Nu de ochelari mai puternici și nici de lentile de contact nu avem nevoie, acum. Ci trebuie, pur și simplu, să privim către Altcineva – să re-învățăm (dacă vom fi știut vreodată?) privirea, altfel: avem nevoie de rugăciune.

Suntem în stare de alegere – între DA (voia și legea Lui) și NU (ateism, fărădelegi, abaterea către ispite), iar faptele noastre bune, ca roadele bune, trebuie acoperite de frunzele smereniei. Altfel vedem cum se alege praful și pulberea de tot: lutul din care suntem alcătuiți nu e întotdeauna argilă de cea mai bună calitate, ci praf subțire și fragil.

Avem convingerea că nu există minciună perfectă: astfel am fost alcătuiți, încât ne demascăm prin chiar Binele sădit în noi de Creator. Frământați de ”viermele conștiinței”, suntem mereu trădați de-o picătură: fie una de transpirație, fie de-o lacrimă a remușcării …

Adevărul (în mod minunat) este prezent peste tot, învață ”la vedere”, în mod deschis, pe cei care au dispoziția ascultării. Adevărul e disponibil, iar la limită, vă asigur: nu există secrete. 

Adevărul este supus batjocurii, oamenii râd pe seama Lui. Alții aleg să-I cadă la picioare. Și pe unii, și pe ceilalți, Adevărul îi primește la Sine, îi așteaptă. Un lucru e cert: a-L judeca noi pe El, nu e posibil. Pentru a-L cunoaște, a-L vedea, e necesară o anumită atitudine. Trădarea Adevărului – este atunci când alegi să vinzi cunoașterea, pe bani.

După toate aparențele, avem de-a face cu o nouă ”revoluție în direct” – iar cazul Alexandrei are un sens, dar numai dacă-l punem în legătură cu Adevărul: Spânul nu e stăpânul nostru, ci doar Cuvântul pe care ni l-am dat, și care ne-a devenit Lege pentru că ne-am lăsat atrași de eroism. Însă nu trebuie să uităm că diferența dintre eroi și sfinți, se face tocmai din perspectiva diferenței dintre credință (în Domnul) și încredere (în forțele și destinul propriu): ce alegem? 

ugly reality

Omul e urât atunci când minte …