Statul modern – mimând acordarea de drepturi și libertăți cetățenilor săi, i-a ”egalizat” pe oameni în cel mai ipocrit mod cu putință: cel bogat stă, la o imaginară ”masă comună a votului”, lângă cel sărac, cu mincinoasă frică jucând rolul ”înfricoșatului” de ”puterea celor mulți” …

Democrația nu poate fi imaginată în afara educației, pe de o parte. Iar pe de altă parte, dacă cei bogați nu înțeleg de profundis sensul bogăției dăruite lor, iarăși, lucrurile nu pot funcționa într-o direcție corectă.  

Astăzi vom reflecta asupra felului în care Sfântul Pavel îi clasifică pe contemporanii săi. Nu le spune ”bogați și săraci”, nici nu le spune ”tineri și bătrâni” sau ”sănătoși și bolnavi” … Formula ideală a celor două categorii (sau grupe) de oameni, este de ”slabi” și ”tari”: cei slabi, sunt cei care în mod evident, trebuie ajutați – iar cei tari sunt cei care sunt în măsură să acorde sprijin, susținere și ajutor celorlalți.

Clasificarea în ”slabi și tari” corespunde mai degrabă vârstelor omului, perioadelor vieții – și nu are ca punct de plecare situația materială, ci însăși alcătuirea omului: fiecare din noi, fie că o recunoaștem sau nu, fie că uităm sau ne amintim – avem perioade în viață, în care gustăm atât ”slăbiciunea” (când suntem prunci neajutorați, bătrâni neputincioși, bolnavi sau robii propriilor noastre vicii) dar și din ”tărie” (când plesnim de sănătate, când suntem ”în putere”, antrenați și în formă, când mergem încrezători ”pe picioarele noastre”…).

Relația dintre slabi și tari are câteva reguli simple, care sunt dincolo de forma de guvernământ și de partizanatul politic, le-aș denumi ”îndatoririle relației dintre cei slabi și cei tari”:

  1. Cei tari au datoria de a-i ajuta pe cei slabi;
  2. Cei tari au datoria de a-și înfrâna pornirile și bunul plac;
  3. Transferul de tărie către cei slabi are sensul unui echilibru social, prin „ridicarea asistată”;
  4. Compasiunea înseamnă orientare către cei aflați în nevoie; 
  5. Binele social se face în mod dezinteresat, e o preocupare conștientă și constantă a puterii spre punctele nevralgice ale societății;
  6. Binele se face cu și din convingere. Dumnezeu nu a făcut lumea imperfectă, ci omul, greșind față de Creatorul său, a săvârșit păcatul și și-a atras pedeapsa morții. Egalitatea între oameni în aceasta constă: suntem cu toții datori cu … o moarte, avem același Părinte și suntem frați și fii. Iar șansa ce ne este oferită – este de a echilibra aici, pe pământ, balanța imperfecțiunii prin fapte bune, făcute conștient, dar cu smerenie și fără interes electoral;
  7. Sentimentul ce poate fi trăit – este acela al dăruirii binelui: cu statornicie, din reflex, în mod firesc și cu intenția îmbărbătării: hrana comună este speranța (nu mulțumirile celor slabi).

Dacă omul este ființă socială, atunci sensul social al vieții trebuie căutat în relația dintre oameni: grija față de aproapele, efortul de a construi o comunitate. Pentru cine trăiești, atunci când ai puterea? De ce ți-e dată tocmai ție această putere? De ce ești chemat să-i ajuți pe cei slabi?

Consider că răspunsul Sfântului Pavel este actual și astăzi: crearea unei comunități între cei slabi si cei tari o urmărim, având scopul formării unui limbaj comun: preamărirea împreună a lui Dumnezeu, presupune acordarea și armonizarea glasurilor individuale într-o rugăciune de mulțumire colectivă. Altfel, L-am asalta pe Creator cu voci prea amestecate … 

child baby kid make first steps

Atunci când ne vine întrebarea:  ce putem face cu puterea ce ne-a fost dată, să ne aducem aminte de primii pași și de cei care ne-au fost alături la început …