Calin Diaconu

În iarna lui 1993/94 eram profesor de istorie la Liceul German și nimic nu mă presa să-mi iau carnet de conducere. Nu aveam mașină și nici perspective imediate să-mi cumpăr una. Un carnet m-ar fi enervat, pentru că mi-ar fi umplut fără rost portofelul. Și totuși … la Masa de Revelion, m-am trezit că în jurul meu se discuta de zor despre mașini, despre condus, despre diferite situații din trafic, întâmplări cu șoferi și șoferițe, timpi de deplasare, costul carburanților, emoții și satisfacții legate de volan și schimbătoare de viteză sau cutii de viteză automate … atunci, am avut o revelație (supărătoare, ce-i drept  … dar să fim serioși, nu ne putem supăra pe adevăr!) …: eram singurul de la masă care nu știam să conduc! Cum nu-mi place să fiu diferit de prietenii cu care mă însoțesc (vorba aceea, spune-mi cu cine te însoțești …) mi-am zis că e un punct pe care trebuie să-l rezolv în anul ce sta să înceapă … 

Așa că m-am interesat în stânga și-n dreapta de-un instructor bun, și am început școala în ianuarie, pe gheață. Prima lecție, cu pornitul de pe loc și frâna de motor: vezi pedala din mijloc? e frâna, dar azi vom încerca să nu o folosim de loc … sunt vorbele de care-mi aduc aminte deși au trecut 25 de ani de-atunci! 

De ce mi-am reamintit tocmai astăzi de lucruri întâmplate în urmă cu ani de zile? Pentru că am primit invitația de a participa la o lecție deschisă, și mi-am notat câteva lucruri cât am stat pe bancheta din spate a unei mașini de ȘCOALĂ, în Bucureștiul zilelor noastre. Vă invit să le parcurgem, împreună!

Carnetul de conducere ar trebui să fie un atestat de buna folosire a intelectului si a reflexelor, o dovadă că poți face față cu bine unei stări de alertă indusă de circumstanțe, că ai cunoștințe suficiente despre partea legislației numită ”codul rutier” – și poți fi considerat unul dintre aceia care au creat o relație om-mașină, colaborator al mașinii, încercând să o stăpânească și de ce nu – să o supună.

Noi șoferii, suntem – conștient sau nu – interesați de respectarea regulilor, căci într-o lume guvernată de anarhie, nu ne-am putea deplasa.

Regula numărul unu – ajunge să conducă bine nu acela care merge tare (cu viteză), ci acela care reușește să stăpânească mașina (motorul, direcția, viteza), mergând încet.

Regula numărul doi – nu-ți va ajunge niciodată imaginația, să acoperi toate situațiile din teren. De aceea, e necesar să dai dovezi de principialitate: prudența e un principiu care se aplică, indiferent de condiții. Neprevăzutul la volan ia forme dintre cele mai diverse: îți taie calea pisici, trotinete, bicicliști, se deschid pe direcția ta de mers guri de canal (sau gropi) … cum reușim să ne extindem simțurile, pentru a face față multitudinii de pericole? Putem ajunge să pre-simțim pericolele? Sau nu cumva, tocmai atunci când ne considerăm în deplină siguranță – strada ne învață că neprevăzutul a întârziat să apară – dar nu a dispărut … În afară de prudență, șoferii au nevoie de răbdare, autocontrol si acumulare de experiență (ore la volan și kilometri parcurși …). Și la plecarea de acasă, de-o rugăciune.

Regula numărul trei. Avem șanse, putem trece milimetric pe lângă accident – dar nu se cade să abuzăm de noroc. Nu ne putem încrede în altceva decât în calcule, reguli și experiență – dar e mult mai important să fim prevăzători. Cum putem depăși frica? Prin cunoaștere și exercițiu: cunoașterea legii ne ajută să facem conexiunile mai rapid, să înțelegem când avem prioritate și când trebuie să stăm în banca noastră … pentru o gândire rapidă la volan, în afara învățării, e necesară antrenarea reflexelor – și, odată cu vârsta, deși am căpătat experiență de șoferi, trebuie să ne retragem (întrucât ne lasă simțurile și scad reflexele).

Regula numărul patru. Dacă nu ai vizibilitate, nu te bagi. Ai dreptul să te apleci pe volan, ai obligația să-ți reglezi oglinzile, te poți da jos din mașină să vezi dacă ai loc să treci … nu-i o rușine să recunoști ceea ce nu ști, e recomandabil să te abții – dacă nu ești sigur pe tine. Condusul este un joc al unghiurilor vizibilității, ești un analist al realității schimbătoare din jur, în încercarea de a cuprinde cât mai bine segmentul de drum în care te-ai încadrat într-un anumit moment … 

Regula numărul cinci. Să calculăm distanțe și să ne luăm repere. Să ne facem loc nouă (politicos dar ferm, fără a forța) și să facem loc celuilalt (politicos). Să mulțumim pentru un gest, să ne cerem scuze pentru o greșeală. Să învățăm ce înseamnă ”Bagă-te, că altfel blochezi circulația!” vs. ”Ce naiba te-ai băgat? Nu aveai ce să cauți acum și aici!”. Există un pericol al apropierii (de mașina din față sau de cele din lateral) și există o trasă ideală, pe care trebuie să o simți – e partea ta de drum, e ”drumul tău”. Tot de distanțe și repere ține și opritul la timp, încadrarea pe propria parte a drumului – banda de deplasare (atunci când strada nu e cu sens unic) … Apropo, și străduțele mici și înghesuite, din spatele blocurilor bucureștene, au dublu sens …

Regula numărul șase. Șofatul e o activitate care pune de acord strada (inclusiv intersecția), cu intențiile noastre. De aceea – o întrebare interesantă este:  cum ne asigurăm că putem ceea ce vrem? E necesar să ne oprim din timp, să divulgăm intentiile noastre prin semnalizare … Chiar dacă avem loc, hai să ne întrebăm: avem dreptul să ne băgăm?

Regula numărul șapte. Nu ne urcăm băuți la volan, pentru că avem nevoie de reflexe la capacitatea lor optimă și pentru că nu putem pune în pericol viața noastră și a celorlalți. Mai e ceva, în caz de accident, vina e a noastră, fiindcă am băut – chiar dacă în materie de condus, a greșit celălalt …

………..

Mai sunt multe alte reguli, bineînțeles, există cărți cu chestionare care ne pregătesc pentru carnetul de conducere. Uitarea intervine și atunci când actul conștient este înlocuit de reflex … Care e locul unde oprim într-o intersecție? (Primul loc cu vizibilitate!) Unde se dispută prioritatea? Unde se dispută accidentul? Cum ne relaxăm la volan? (Să începem prin a relaxa piciorului la stop – e un semn de încredere si cunoaștere!) Când avem dreptul să încălcăm legea in mod involuntar? Cum funcționează prioritatea de rampă? Care este viteza de examen? … etc.

……………….

Puși să ne descurcăm într-o lume impredictibilă, carnetul de conducere ne oferă șansa de a face parte dintr-o categorie a oamenilor cu responsabilități suplimentare …