Telemach si Mentor

Telemach si Mentor, de vorbă … sau despre felul in care creștem mari.

Dacă rolul îndrumătorului spiritual (sau al duhovnicului) pentru cei care doresc să se dezvolte spiritual, îl înțelegem prin aceea că a fi creștin presupune învățarea smereniei, având înțelegerea că nici unul din noi nu suntem perfecți și recunoscându-ne ușor în ipostaza de etern învățăcel …  în lumea afacerilor, conceptul de life-long-learning și career building au dat naștere unor diferite tipuri de relații cu aceia de la care primim lecții, la locul de muncă.

Sunt unii – șefii – care ne oferă lecții imediate, soluții (considerate de ei) ideale, la probleme și proiecte aflate în derulare. Și sunt alții – mentorii – care sunt gata să-și ”piardă timpul” cu noi, ascultându-ne problemele și căutând împreună cu noi soluțiile cele mai potrivite.  Să vedem un pic, care e diferența dintre un coach și un mentor …?

Personal, mi-a fost întotdeauna greu să fac distincție între muncă și viață – pentru că munca a făcut parte din viața mea, în sensul că învățarea m-a format ca om. Și am fost ferit de soartă să am parte de munca lui Sisif (adică acel exercițiu fără sens, executat din obligație și nu din pasiune). Pe-alocuri, atunci când m-am intersectat cu asemenea situații, m-am uitat în jur, m-am întrebat cât mai onest ”ce caut eu aici?” și apoi, mi-am văzut de drum.

Fiindcă munca face totuși parte din viață (adică viața e ceva mai mult decât munca) … era firesc să întâlnesc cele două tipologii distincte: am avut parte de șefi și am avut parte de învățători. Și de la unii, și de la ceilalți, m-am străduit să primesc pe măsura a ceea ce au avut ei de oferit: ca de obicei, dacă suntem atenți, învățăm mult de la cei din jurul nostru.

Să luăm pe rând, cele două categorii.

Șeful/șefa, este cel care-ți spune unde/ce ai greșit, unde/când poți fi mai bun și – la modul ideal – îți arată prin propriul exemplu cum se fac corect lucrurile, eventual cu răbdare și calm …  această primă tipologie este cea pe care cărțile de resurse umane o numesc ”a antrenorului” (coach). De la aceștia am învățat:

  1. Regulile jocului – fiecare loc de munca are nevoie de un proces introductiv (induction). Fiecare coleg nou poate fi cu mai multă sau mai puțină experiență de viată (profesională) dar toți avem nevoie de o introducere la un moment dat … și nu se cuvine să nu mulțumim, aici și acum: celor care ne-au dus de mână în tipografie, care ne-au arătat cum se editează un ziar, cum se scrie un advertorial, cum planificăm un buget de media, cum arată și cum funcționează un studio audio-video, cum alegem un headline, de ce avem nevoie de un slogan, cum functioneaza un focus-grup, cum se face un contract de panotaj stradal cu primăriile și de ce trebuie să folosim lăcuirea anti-UV pentru a păstra culorile vii (altfel din verde, te trezesti cu albastru in șase luni sau mai putin, in functie de cum bate ploaia) … etc, etc, etc;
  2. Că este necesară supravegherea continuă și evaluarea procesului de instructie – Peter avea dreptate: dacă un angajat crește, cauți tu să-l aduci la nivelul următor, îi dai provocări suplimentare, nu-l lăși să se plictisească … nimic mai groaznic pentru tinerii (angajații) de azi și de ieri, decât să nu le asiguri surprizele la locul de muncă …  ;
  3. Acceptarea unui șef e un lucru necesar – așa funcționează lucrurile, dar asta nu implică voluntariatul;
  4. Rezolvarea unor chestiuni imediate are nevoie de aprobări, de încuviințare – dar în lumea imediatului, putem folosi oportunitățile pe care le oferă proiectele in derulare, pentru învățatul din mers … Să găsesc timp pentru întrebarea ce-aș fi putut face mai bine … Dar șeful, are el oare timp să dialogheze cu mine pe această temă?!

A doua categorie – presupune existența unui personaj important în lumea afacerilor – care ar fi mentorul, acea pasăre rară al cărei nume vine de la Mentor, prieten de încredere al lui Odiseu (cel care, vă amintiți? – a plecat să asedieze Troia, lăsându-i-l în grijă pe Telemach, viitorul prinț al Itacăi) … Și de la aceștia am învățat multe (și totuși diferite, alte) lucruri:

  1. Înțelegerea carierei – e normal ca fiecare să vrea să cunoască ceea ce urmează să se întâmple, care e pasul următor și ce activități îi sunt necesare pentru a crește, pentru a se dezvolta. Printre mentorii mei aș spune că cei mai respectabili au fost acei Clienți care au dorit ca Agenția să se dezvolte, să crească pentru a face față mai bine nevoilor lor;
  2. Rolul celui care dorește să învețe, să afle mai mult despre sine și lume este mai mare în această relație de mentorat: arta de a te apropia de cineva care are răspunsurile, care a fost în locul acesta înaintea ta … presupune să îți formulezi tu însuți, mai întâi, întrebările – iar celălalt să aibe înțelepciunea (și timpul) de a asculta, de a preda o lecție prin exemple … până la urmă, dorința de a învăța din experiența altuia e o formă de cunoaștere pe care am întâlnit-o destul de rar și nu se poate face altfel decât voluntar (de ambele părți);
  3. Mentorul e cel care poate demonstra valabilitatea eternă a unor principii și poate susține importanța principialității – adică ajută la dezvoltarea caracterului, la dezvoltarea pe termen lung, șlefuind personajul interior, discuțiile cu el alunecând mai mult spre importanța carierei, frumusețea domeniului, rostul respectivei meserii … și mai puțin despre cum se face cutare sau cutare lucru …