Drama omului – dacă am citit eu bine în introducerea lui Friedrich Nietzsche la Genealogia Moralei (1887) – este aceasta: deși poate fi definit ca ființă cunoscătoare, căci e posedat de a cunoaște toate cele din jurul său, omul nu poate ajunge la cunoașterea de sine-însuși.

Din demonstrația care urmează afirmației, am reținut că pe drumul vieții ne întâmpină multe întâmplări – noi ne ciocnim de ele, iar ele ne înțelepțesc doar până într-un punct, care nu aparține unei limite absolute …

Hotarul nu se închide după o întâmplare ce tocmai ni s-a petrecut, ci în aceeași măsură, acest limes interior e făcut să dureze numai până la următoarea întâmplare …

Aceasta să fie oare capacitatea noastră de life-long-learning?

Trag din cele de mai sus, aceste două concluzii:

(1) sinea noastră se protejează de cunoașterea întâmplătoare;

(2) sinea noastră nu se descoperă în fața cunoașterii senzoriale sau raționale, ci doar în fața altui mecanism, acela al cunoașterii revelate …

Duminică binecuvântată!

Friedrich Nietzsche