Dacă se va întâmpla să ajungem careva la Ospățul Fiului de Împărat, după cum am aflat Duminică, atunci haina faptelor bune nu poate fi lăsată la intrare, va fi semn al recunoașterii că darul gratuit, a fost pus la treabă.

Așa ne țesem identitatea firii noastre interioare: printr-un scop mai înalt decât binele propriu.

Alungarea din Rai – dar și alungarea de la Ospățul Mirelui au legătură cu voința noastră de a participa, cu disponibilitatea și mai ales cu ținuta noastră morală: și cei buni, și cei răi – toți sunt chemați dar nu toți sunt vrednici … 

Vrednicia, hărnicia faptelor noastre bune … iată ce oferă credibilitate și ne garantează demnitatea după care de altfel, zilnic, alergăm.

Să ne reamintim – cu ocazia Zilei Naționale – de ceasul de aur pe care-l purtau la buzunarul vestei, Făuritorii Unirii care au fost întemnițați apoi la Sighet, pentru îndrăzneala de a se exprima până la capăt, având în sângele lor, promisiunea punctualității și a respectului, pentru timpul celuilalt …

Cine a întârziat, pe Câmpul lui Horea, dintre cei 100.000?!

Ospatul Fiului de Impărat