De cat a strans carma navei cu numele sfant Romania, carmaciul a ragusit.

Furtuna in care a ajuns acum e spectaculoasa de-a dreptul – sunt multi cei care se indoiesc in jurul lui ca va ajunge la liman; insa el sta ferm, cu mana stransa pe carma navei sale.

Stie ca nu e altul  mai bun. Cui sa lase comanda, acum cand ne apropiem de ochiul uraganului? La vremuri din acestea grele: ne trebuie oameni incercati!

Nu se intreaba cu glas tare – pentru a nu deruta echipajul de 22 de milioane – dar undeva in sinea lui, trebuie sa il framante intrebarea: putea gasi oare un alt traseu, o ruta ocolitoare?

Si mai este un lucru care il macina, pe care nu il intelege, care l-a facut sa strige LINISTE! de-atatea ori si atat de tare, incat in cele din urma a ragusit. De ce nu gandesc toti ca el? Cum isi permit unii sa unelteasca ganduri diferite, uneori chiar contrare lui?

Grea intrebare: cum ii aduci – IN DEMOCRATIE – pe toti sub un singur sceptru, sub o singura vointa?