Apăi, om ave’ parte anul acesta și de-o lecuță de-alegeri: vârtutea și inspirațiunea neamului se va esprima din nou pașnic, prin ștempluirea petecului de hârtie în colțul cel luminat de ”părererea proprie”.

Cât de proprie ne este această părere, și cine/ce/cum ne va convinge, de data aceasta ?!

Ne trezim că-l pomenim pe Băsescu – acest ”Cicero al nost’” – care ne-a convins în 2009 cu celebra sa replică: ”UNDE-AȚI FOST ASEARĂ, DOMNULE GEOANĂ?” … formulată cu o doză suplimentară de agresivitate: ”… NICI AZI NOAPTE NU V-A PLĂCUT (LA VÂNTU)?”

Execuția lui Geoană (transmisă la oră de maximă audiență) ne trimite la autorii antici, mai exact la celebrul discurs al lui Cicero împotriva lui Catilina: ”Quid proxima, quid superiore nocte egeris, ubi fueris, quos convocaveris, […] ?O tempora, o mores!”  (Ce-ai făcut aseară? Dar în seara dinainte? Unde-ai fost? Pe cine-ai convocat? […] Oh, ce vremuri, ce moravuri!)

Și după ce unii din noi vom înțelege că istoria se repetă până ce-o-nțelegem și ne hotărâm să-nvățăm câte ceva, vom ieși poate mai puternici din asemenea confruntări între demagogi, pentru că refuzându-le, vom ajunge cu politica la un alt nivel – cel rațional.

Deocamdată, așteptăm prăbușirea lui Trump (Cicero-al lor) în sondaje – și ne rugăm să-i facă loc lui Cruz. Se va întâmpla asta oare, sau a prins latura fierbinte a spiritului latin și la americani?! Dacă Media e mai puternică decât Politica, dacă arta oratoriei e parte tot mai importantă din jocul democratic – cum și mai ales încotro vom … avansa?!

 


Familia Basescu si Presedintele Nicolae Timofti

Familia Basescu si Presedintele Nicolae Timofti

Aparent in toate domeniile, competitia e buna – un adevarat leac anti-moleseala -, functionand pe principiul “whatever you can do, I can do better” (orice-ai face tu, eu pot face mai bine)…

Uite arta, de pilda. In muzica, stilurile se bat pentru intelegerea sonora a sufletelor noastre. Eu recunosc ca m-am lasat cucerit de blues in urma cu multi ani. Nu inseamna ca nu-mi plac alte exprimari, ca nu le recunosc valoarea. Dar cucerirea s-a produs – in termeni absoluti, am descoperit dragostea statornicita, fixata intr-un punct devenit central, unde interesul si placerea s-au contopit, facand sederea in spatiul respectiv intr-un anumit fel atemporala.

Dar sa cautam si in istorie. Nu m-am simtit atras de toate epocile in aceeasi masura: desi recunoastem importanta fiecareia, desi trebuie sa le parcurgem pe toate pentru a le intelege succesiunea, epoca moderna – cu a al ei secol plin de evenimente – ramane cel mai aproape de sufletul meu: 1815 – 1918, doua-trei generatii, dar cate infaptuiri … Cu greu poti alege dintre toate, si-ti este greu sa mentionezi ceea ce merita sa pomenesti mai intai: ti se ofera, generos – revolutii, razboaie, congrese de pace, reforme legislative … mai mult ca orice, pasi inainte pe care-i intelegi ca forme ale progresului unei natiuni care la inceput nu exista – iar la final stralucea pe harta Europei de Sud-Est.

Sa ramanem insa putin la Ziua de azi: 1 Decembrie.

Competitia politica a facut ca Premierul sa aduca in tara noastra pe un reprezentant de seama al unei Superputeri, China. Cate puncte a inscris, cu aceasta ocazie? Privind spre inimile romanilor prin prisma miliardelor promise, si-a asigurat probabil multe voturi.

Presedintele a simtit momentul – si a plusat. Parca am asistat la un joc de Poker, in care potul era chiar interesul national – lupta pentru inimile romanilor. De la Cotroceni, privirea spre inimile romanilor s-a facut direct, necenzurat de finante, cu apel la istorie, la visul de veacuri al romanilor …

Intre blues si politica, inima mea va asculta deocamdata de muzica. Pentru ca interesul national nu are nevoie de competitia electorala pentru a exista si a se exprima. Are nevoie doar de oameni politici profund morali, care deocamdata in tara noastra nu exista. Statul imoral nu poate fi reprezentantul intereselor nationale, oricat de incruntat s-ar vorbi de la tribune. Lipsa inexplicabila a cuplului Ponta-Antonescu de la Cotroceni ne-a lamurit (daca mai era cazul) ca politicienii romani nu sunt deocamdata suficient de maturi pentru a gestiona momente “astrale”.

De aceea, va propun sa ascultam un blues traditional – povestit de Guy Davis. Acesta, desi nu a fost vreodata pe plantatie, si-a asumat o interpretare, recunoaste ca e pe scena – dar inchide ochii si pare a crede cu adevarat in ceea ce face acolo. Poate fi un exemplu de urmat? Nu stiu, ceea ce resimtim ca ne lipseste – este adevarul. Iar mai grav de-atat, nu cred ca se poate.


In timp ce Coreea de Nord reactioneaza furios la antrenamentele de primavara ale americanilor in departata Asie, lumea politica romaneasca se infoaie din nou, de data asta in jurul temei “pe cine sa numim procuror general si pe cine punem sef la DNA?”.

Dl Prim Ministru Victor Ponta a reinventat diplomatia – solutia “win-win” -, acceptand dorinta lui Basescu si numind pe dna Codruta Kovesi la DNA. In acelasi timp, Dl Crin Antonescu explica de ce se simte tradat si isi retrage implicarea in Justitie: liberalii nu mai vor Ministerul, lipsiti de dreptul propunerii listelor de procurori.

Fisura in USL s-a produs. De-acum, incet-incet – dar cu perseverenta, problemele noi care vor aparea (fie adevarate sau false), vor eroda pana la disolutie constructia fortata dintre social-democrati si liberali … lovitura de gratie va fi momentul in care Basescu va pleca de la Cotroceni: dusmanul care i-a unit in trecut parasind colina, se va naste intrebarea fireasca “cine ocupa locul ramas gol?” …

Ceva ma face sa cred ca acel cineva nu va fi Antonescu. Soarta lui e de a face o figura frumoasa in opozitie, acolo ii sta bine, acolo se aprinde, acolo (simt eu si ar trebui sa vada si el) pare ca e destinul si farmecul sau …

Si totusi, ceva ma face sa sper ca din actualul scandal legat de Justitie, vor fi suficienti aceia care vor intelege ca regulile jocului trebuie schimbate: nu se poate practica la nesfarsit “numirea” in acele posturi care necesita profesionisti! Baieti, ati auzit de “concurs”?!

Ce ma mira, e cum o lume aflata practic in razboi, mai gaseste resurse meditative … iar noi, care ar trebui sa acuzam oboseala muncii (daca nu a meciurilor difuzate la ore neprietenoase), gasim resurse energetice pentru a urmari cu emotie reala talkshow-uri date parca in reluare, pana noaptea, tarziu …

 


Printre noi, muritorii de rand, traiesc legende.

Adica oameni care si-au descoperit darul special al intelegerii lucrurilor si care si-au creat – prin munca pusa-n slujba talentului -, o pozitie de oracol.

Atunci cand o legenda ia cuvantul, noi muritorii ar trebui sa tacem ascultand cu atentie: pentru a invata, pentru a ne dumiri asupra continutului existentei noastre, pentru a mai scapa de valurile care ne acopera pleoapele.

O astfel de legenda este la noi, profesorul Andrei Plesu. Recent, fostul consilier prezidential a gasit de cuviinta sa puncteze viciile de fond ale celor doi opozanti ai regimului basist: pe Ponta l-a descoperit “blocat in ultimele faze ale pubertatii” – o aluzie rautacioasa la vocea inca in schimbare a premierului; iar pe Antonescu l-a categorisit “nulitate volubila” – adica, e convins Domnul Plesu ca in urma lui Crin nu va ramane nimic substantial, poate cel mult o boare de parfum …

Nu m-as fi sesizat daca, prin comparatie, nu as fi avut sansa de a-l asculta pe Clint Eastwood care, la o recenta Conventie a Republicanilor, a maturat pe jos – dar in felul lui – cu Obama. Batranul cowboy a fost rugat de asistenta sa mai rosteasca o data nemuritoarea replica, spusa in tinerete de personajul Harry Callahan, printre dinti, unui  talhar fara sansa “Go ahead … Make my day!” (Sudden Impact).

Iata scena care a facut istorie, inainte de aparitia netului:

Iar pentru aceia care vor sa compare atitudinea unei legende in fata politicienilor ratati, va invit sa va puneti castile cu traducerea din engleza si sa descoperiti mai jos “How it’s made” – vorba programului de pe Discovery. Pe scurt, politicienii sunt angajatii nostri, iar pe cei care nu-si fac treaba – ar fi bine sa-i lasam sa plece. Dupa ce intra in legatura cu audienta prezenta in sala, pe la minutul 11:25, regasim vechea replica “Go ahead … Make my day!” – ca pe o invitatie facuta celui care nu mai e dorit, de a pleca in mod democratic. Lasand poporul sa-si “angajeze” urmatorul leader. Atat de simplu…

Nu zic ca Profesorul Plesu nu este un fin observator al viciilor omenesti. Dar este el oare un atent practicant al virtutilor? Sper… Si ma rog, pentru linistea sufletului sau de cautator … sa se bucure, inca din timpul vietii, de recunoasterea la care unele Legendele Vii, au ajuns inca in timpul vietii … (vezi mai jos cine e azi Clint Eastwood, pentru americani).

Imi permit un singur sfat pentru Domnul Profesor Plesu, din partea unui fost student a carui recunostinta a crescut in timp. Dati Dom’le cu ei de pamant, dar … dupa doi-trei ani de mandat! Altfel, daca va opuneti cu fineturi psihologice unui scor de 7 la 1, lumea va intelege ca faceti efortul nejustificat de a-l tine in scaun pe suspendat …


Bombardamentul mediatic la care este supusa ratiunea noastra in acest an – ne determina afirmatia ca suntem invitati sa devenim un popor de sceptici, care se-ndoieste de tot.

Adica, vorba lui Kant, oameni din aceia care nu suporta sub picioare pamantul stabil al certitudinilor, implicit nu au cum sa-si doreasca a construi in viata lor mai mult de-un cort, caci firea lor ii porneste mereu spre alte pasuni, mai verzi … spre “mai bine” din pricina ca “si aici e rau” (sau “nici aici nu-i suficient de bine”).

Suntem indemnati sa fim sceptici – adica nomazi fara convingeri, privind nepasatori cum, in asteptarea marelui cutremur, s-au pus ei pe clatinat lumea din jur!

Intrebarea timida, daca lupta la care asistam si despre care vedem ca se poarta fara manusi si menajamente – intre fostii comunisti si fosta securitate -, ar reprezenta poate sfarsitul unei epoci triste, include de fapt speranta ca notiunea de “clatinare” si cea de “clatire” ar putea avea totusi o radacina comuna.

Imi place sa cred ca nu suntem un popor de tradatori saltareti (desi stramosii au fost preocupati de tema tradarii incepand cu primele balade iar “solutia imorala” e astazi inca firesc acceptata) si nici nu putem fi corupti la scepticism … dar trebuie sa recunostem in discursul “celor de la butoane” ca se mizeaza mult pe prostia si intunericul care s-au inghesuit in fibra acestui neam, dupa 1948.

Sa ne apreciem conducatorii si sa-i alegem – dupa tipul de intrebare pe care-l adreseaza poporului: unii vor doar sa-l conduca, iar altii ar trebui sa-l ridice …

Pe acestia din urma, inca, ii mai asteptam :-)!