„Am văzut pe Eurosport spotul vostru ROMANIA – LAND of CHOICE!” – îmi spunea, în urmă cu un an, un prieten publicitar austriac, continuând uşor stânjenit de dojana pe care simţea că trebuie să mi-o facă: „Mă scuzi, dar nu am înţeles exact ce poziţionare aţi urmărit cu această poveste? Chiar se găsesc de toate la voi în România?”
În ziua de azi, când competiţia între ţări, regiuni şi oraşe pentru atragerea turiştilor este una acerbă – iar turismul capătă valenţe de purtător al stindardului identităţii naţionale, depăşind ca impact de imagine orice alt business, oricare altă ramură a industriei … România se grăbeşte să cheme valul turiştilor străini, promiţând că la noi vor găsi tot ceea ce şi-ar putea dori: munte, mare, câmpie, dealuri, deltă, prieteni, aventură, natură, obiceiuri, folclor, muzee, fotbal, tenis, gimnastică şi bineînţeles bănci solide …
Cum să-i răspund mai bine prietenului austriac, fără a răni mai mult orgoliul meu de român? Îngân ceva despre curajul tinerei doamne ministru, combinat cu darul naturii care a proporţionat extrem de echilibrat formele de relief ale ţării noastre… dar ştiu că nu sunt convingător! Îi înţeleg mirarea şi neîncrederea, căci la modă în comunicare nu mai e universalitatea, ci specificitatea!
Fiecare oraş, regiune sau ţară – îşi analizează cu grijă fiinţa până dau de acel substrat care îi particularizează şi îi fac diferiţi sau deosebiţi de ceilalţi.
„Vino la noi pentru a descoperi CEVA!” ar trebui să ia locul invitaţiei generale şi uşor exagerate „Vino la noi pentru a alege ORICE!” – căci astăzi, a te adresa sau a vorbi pe înţelesul tuturor nu mai e nici funcţional şi cu atât mai puţin credibil. Poate nici profitabil – dar cui îi pasă de profit, când în joc e imaginea României?!
În timp ce mă gândesc cum aş putea răspunde mai bine prietenului meu austriac, guvernul îmi dă o mână de ajutor, prin decizia de a cheltui anul acesta aproximativ 850.000 de EURO pentru a semnaliza cu indicatoare cele 1.215 obiective turistice care susţin cu dovezi palpabile afirmaţia mediatizată puternic anul trecut.
Ce frumos! Începem să implementăm campania de imagine, începem să facem ceea ce am promis că avem! Da, de anul viitor (dacă bineînţeles nu se va întâmpla vreo contestaţie la licitaţia câştigată de firma specializată în indicatoare „3D” sau „ambutisate”) valul de turişti care vor alege alegerea, vor beneficia în sfârşit de explicaţii şi îndrumări punctuale!
În mediul privat, noua strategie patentată de guvern s-ar traduce cam aşa: hai să cheltuim noi nişte bani frumoşi pe comunicare şi apoi, după ce vedem dacă totul e OK, vom trimite şi ceva marfă în magazine – pentru testare!
July 26, 2010 at 9:45 am
orice profesionist cu formatie solida intr-o meserie (informatie,comunicare,medicina,inginerie)nu poate decat sa rada de politicieni si sa inteleaga ca in politica nu ai ce cauta cand ai o meserie.Tangent fiind cu politica locala am observat repede ca politica e un business in care incepi sa investesti si vei primi la inceput niste sarcini de genul retea electorala adica sa aduci oameni la partid ca la sedintele MLM Apoi am avut cunostinte de genul medici ratati fara rezidentiat care au ajuns directori de spital.Rezidentul meu baiat mai finut a refuzat postul de director!!!Acu vad ca toti ceilalti sunt anchetati de DNA,si sunt pe cale de plecare spre alte tari sa-si faca si ei rezidentiatul.Un apartament si o masina si-au scos si ei ,in urma au ramas note de plata pe care prietenii lor le-au scos de prin gunoi pe unde apareau sampanii si somoni afumati si le-au dat pe la ziarele locale Acu o solutie e sa te duci la PDL,da acum ca esti fin,cumnat,var, cu ,ma rog cu cine esti si e cam de cacat sa te duci taman acu cand PDL mai are 3 luni de trait,mai treci odata pe la DNA ptr 3 somoni afumati ?ca restu de banile s-a dus la partid la centru(95-97%)Deci politica nu e pentru professionals ci pentru loseri(formula de succes din 1946 sau 1917 sau 1789 de fapt)atunci sa nu ne mire nici ca strategia din turism e varza Pacat ca nu se intelege ca turismul si agricultura sunt bani putini dar profit rapid ,curat,cash,care pe criza e o gura buna de oxigen adeca 2-3 milioane turisti la omie de euro de caciula sunt 2-3 mild euro care la 24tva +16 impozit=40% adica 1-2 mild la buget
LikeLike