Săptămâna aceasta am fost la spectacolul lui Tudor Gheorghe „Cavalerii felinarelor târzii”. De data asta, Maestrul a venit să se adreseze bucureştenilor pe limba lor. Mai mult, ne-a luat prin învăluire, aşa cum ştie că ne place nouă… Aparent, a căutat să ne explice limba şi apucăturile vremilor interbelice printr-un imaginar dialog între Zavaidoc şi Moscopol, când de fapt … a reuşit mult mai mult: să  ne facă să simţim durerea artistului care trebuie să se coboare în arena politicii, atunci când vremurile o cer!

Pe cât de clar şi-a construit Tudor Gheorghe mesajul său şi pe cât de frumos l-a ştiut reda – tot atât de limpede îmi este acum că ochii puterii au stat în permanenţă asupră-i… Oamenii vremurilor trecătoare au făcut tot ce le-a stat în puteri să inhibe, să distorsioneze şi, în cele din urmă să tragă foloase nemeritate de pe urma performanţei marelui nostru actor!

Simplu şi pervers în acelaşi timp. În chiar miezul spectacolului, au rupt continuitatea poveştii prin simularea unei urgenţe medicale. Noroc că în sală erau suficienţi medici pentru ca leşinul persoanei în cauză să nu rămână în legenda Sălii Palatului ca un caz nerezolvat… Totuşi, penibilul minutelor pierdute şi-a atins ţinta iniţială, remarcabila poveste a fost întreruptă de-un leşin …(*vezi nota de final!)

Lucrul mai grav ne-a fost servit însă la finalul acestui spectacol admirabil, în care oamenii puterii au fost făcuţi cu ou şi cu oţet, clasa politică în ansamblul ei arătată cu degetul pentru deruta societăţii de acum, asemuirea cu jefuitorul sovietic fiind una absolut umilitoare … Ei bine, la sfârşit de spectacol, peste capul lui Tudor Gheorghe (sau cel puţin fără ştiinţa acestuia), i se serveşte surpriza serii: un reprezentant al ministerului culturii se cocoaţă pe scenă şi-i înmânează o diplomă pentru cei 40 de ani de carieră…

Nu mi-a fost dat să văd o scenă mai penibilă pe nici o scenă dintre toate scenele la care am asistat! Halal capital politic cules cu de-a sila de prin preajma bardului în care au venit să lovească cu barda nesimţirii lor pedeliste!

Vestea bună a serii – că românii s-au reapucat de bancuri (bune).

– Auzi, ştii de unde l-au scos ăştia pe Boc?

– Nu, de unde?

– … cică dintr-un ou “Kinder”!

Aceeaşi melodie care a început spectacolul cu rezonanţa unui marş patriotic a avut o cu totul altă altă semnificaţie la sfârşit – când ni s-a părut că înţelegem drama emigraţiei române, privind cu inima sfâşiată dar cu sufletul plin de speranţă la ţară, la românii de acasă, şi – de ce nu? – chiar la românitatea din ei…

Pentru cei care vor să citească un transcript al discursului din spectacol, vă sugerez link-ul: http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-7924050-video-tudor-gheorghe-comunistii-boc-ouale-kinder.htm

… iar până la preluarea de către televiziuni a evenimentelor de cultură marca Tudor Gheorghe, aveţi un fragment aici:

* NOTĂ DE FINAL:

O importantă învăţătură despre dreptul pe care îl avem de a face conexiuni cu privire la faptele ce se întâmplă în jurul nostru. Am lăsat textul iniţial neschimbat – dar am aflat că între cele două  momente care au distorsionat spectacolul NU A EXISTAT NICI O LEGĂTURĂ.  Cu alte cuvinte, presupunerea mea a fost falsă – dar ce rezultă de aici? Suntem mai speriaţi decât suntem dispuşi să admitem? Îi credităm pe sovietici cu puteri pe care nu le (mai) au? Sau, mai simplu – suntem superficiali şi grăbiţi în a pune pecetea judecăţilor noastre peste întâmplările din jur?!

Multă sănătate, Doamnei în cauză! Ruşine individului din minister!