Într-un studiu asupra poeziei latine, Henry Patin dă o listă de nume ale unor poeţi latini, acoperind un secol între Ennius şi Virgil – ale căror opere … nu s-au păstrat, concluzionând sec: „…elles ont peri parce qu’elles ne meritaient pas de survivre…”

Oare ce mai înseamnă supravieţuirea unei opere literare, în ziua de azi – când monitorizarea indivizilor se face cu resurse practic nelimitate de arhivare, astfel încât până şi gândurile „liber exprimate” în discuţii telefonice private se regăsesc, la nevoie după ani de zile, putând deveni transcripturi  în dosare de filaj? Sau, altfel spus: astăzi, când stenogramele unor banali purtători de CNP-uri ocupă firesc prima pagină a ziarelor, ce energie şi cât adevăr trebuie să degaje o poezie pentru a se face auzită?

Cu siguranţă poezia lui Adrian Păunescu „Rugă pentru părinţi” va rămâne în istoria literaturii noastre. Pentru că adevărul cuprins în ea, despre ştafeta dintre generaţii, este oglindit în formă uşor inteligibliă şi totuşi nu atât de facilă încât să deranjeze pe cei preţioşi.

Dacă ar fi şi numai pentru că prin el a coborât mesajul acestei poezii până la noi, păstrăm un moment de reculegere în memoria Poetului A.P.