Îmi aduc aminte de o discuţie din copilărie… ştiţi, acele fragmente pe care memoria consideră oportun să le păstreze pentru a le scoate din sertare aparent uitate tocmai la momentul potrivit. Discuţia se poartă într-un orăşel din Ardealul predispus la metafizică între un Bunic şi Nepotul său. E pe-nserat, dar nu se face să pleci la culcare fără a socoti un pic asupra chestiunilor care ne frământă, de când am prins a mânca din lemnul cunoaşterii …

– Şi ia spune mă băiete, vă învaţă acolo la şcoală matematică?

– Da, Bunicule!

– Aţi învăţat şi despre infinit?

– Da, cred că da!

– Şi tu ai înţeles ce e acela Infinitul?

– Păi, ceva ce nu se termină niciodată…

– Nu numai ce nu se termină niciodată, ci mai ales ceva ce nu are început!

– Păi cum poate exista ceva ce nu are început? Dacă nu a început să existe, atunci cum există?

– Vezi, mă copile, Dumnezeu cere Omului să priceapă ceva neliminat, ceva de necuprins, punându-i la dispoziţie o minte limitată, capacităţi de cunoaştere reduse la … condiţia  fiinţării! Ce crezi, noi – fiinţele inteligente, putem noi oare înţelege nefiinţa, care a existat înaintea fiinţei?

– Bunicule, e greu…

– Aşa e mă băiete, ai dreptate, e tare greu! Dar şi în asta descoperim măreţia lui Dumnezeu, care este Infinitul – şi care ne lasă să-l înţelegem – mai exact spus, să-l bănuim cu toată convingerea voinţei, adică să-L credem, cu sărmană inteligenţa noastră… Raţiunea parcă poate să-l cuprindă mai uşor, însă simţurile, care sunt mai sărace, mai greu… Deşi, când ne uităm la Natură, nu contenim a ne minuna de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu!

Întrerup aici frântura de conversaţie – care s-a continuat în seara următoare cu povestea întâlnirii Sfântului Agustin cu copilul minunat, care la malul mării dorea să adune şi să-ndese – cu o scoică -, întreaga mare în gropiţa sa; în altă seară cu privitul constelaţiilor pe Cerul senin … şi în altă seară cu poveşti despre arbori genealogici şi generaţii care se succed înspre cea din urmă zi, a Judecăţii, despre care nu ştim când va fi – decât că poate fi chiar şi mâine …

Revin la ziua cea de azi – şi la tema ce ne-am propus a dezbate.

Se împlinesc cu fast şi oarecare uimire 10 ani de când WIKIPEDIA a fost lansată, ca un ONG finanţat numai din donaţii, în scopul facilitării accesului rapid la informaţie pe web. Azi dimineaţă, jurnaliştii de la BBC îşi începeau reportajul despre această aniversare în felul următor (citat aproximativ):

“Dacă ar fi să citiţi non-stop (pe nerăsuflate) Enciclopedia Britannica de la un capăt la celălalt, v-ar fi necesari aproximativ doi ani. Enciclopedia Britannica e într-adevăr, o carte mare :-)! Dar dacă ar fi să citiţi toate articolele (numai cele în limba engleză) ale … Wikipedia, v-ar fi necesari astăzi nu mai puţin de … 55 de ani! Iar numărul articolelor este în continuă creştere!”

În fapt, o bibliotecă “reală” – în sensul de “palpabilă”, “hard copy”, “cărţi clasice”, cum vreţi să-i spuneţi – oricât ar fi de mare, are avantajul că poate fi cuprinsă cu privirea. Îţi spui, amăgindu-te cu regret suportabil, ceva de genul: “Ei, lasă! Nu voi putea citi chiar toate cărţile acestea! Dar nu-i nimic, mai am timp să aleg din acelea care merită …”

Cu internetul pare că lucrurile stau altfel: regretul suportabil se transformă rapid în acceptarea fatalităţii, într-o resemnare care nu are cum să facă bine nici creştinului de rând, darămite sărmanului om de ştiinţă! Simţi cu tristeţe certitudinea că nu vei avea cum să parcurgi în viaţa asta toate paginile de web care te interesează, indiferent de domeniul care te atrage …

Atunci când ni se măreşte infinitul (ca să nu spun “lărgeşte orizontul” :-)!) – avem nevoie de o perioadă de adaptare la noile perspective. Nu e obligatoriu să ne adaptăm cu toţii, însă vorba lui Goethe (uşor adaptată la context, el referindu-se pare-mi-se la soare…): “DACĂ NU AM AVEA INFINITUL ÎN NOI; NU L-AM PUTEA PERCEPE!”

Infinitul "acceptabil" ...

P.S. Pentru “Lecţiile” următoare, vă invit să citiţi până la capăt acest articol. Excelent :-)!

http://ullise.wordpress.com/2010/11/11/file-din-istoria-internet-in-romania-inceputul-retelelor-de-cartier-pe-fibra-optica-intelesuri-profunde/#wrapper