Lectura capitolului al patrulea al tratatului ”De docta ignorantia” (scris la jumătatea secolului al XV-lea de către cardinalul Nicolaus Cusanus), ne oferă premisele și confortul unui raționament care ne asigură că Dumnezeu este și Pace și Iubire, în același timp …
În drumul nostru prin această Vale a Plângerii, se întâmplă întâlniri și au loc despărțiri de cei dragi: nici întâlnirile nu sunt întâmplătoare, nici despărțirea nu ne este definitivă, câtă vreme Iubirea și Pacea ne sunt oferite spre hrană sufletească.
Gândul nostru este astăzi alături de prietenul nostru drag, Doctorul Paul Bunuș – spre întărire sufletească, la ceas de rămas bun …
Când ne-am întâlnit cu Părintele său, Domnul Florin Bunuș – Doctor în Chimie al Universității din Durham, în cel mai primitor apartament pe care l-am cunoscut, în urmă cu mai bine de trei decenii … și spunându-i câte ceva despre preocupările legate de Friedrich al II-lea al Prusiei ca despot luminat, ne-a cerut spontan lămuriri legate de … ”Kartoffelkrieg”-ul pe care regele prusac l-a purtat cu Iosif, fiul Mariei Tereza!
Oameni ca Domnul Dr. Florin Bunuș, care cuprind în mintea lor infinitul cunoașterii, au avut un rol decisiv în formarea noastră, într-o vreme în care se cuvenea să ascultăm mai mult și să punem mai multe întrebări. Astăzi, ajunși la rândul nostru la vremea întrebărilor, ne bucurăm când cineva ni le adresează … și ne consolăm cu gândul că așa va fi, mereu!
Superlativul reduce gradele de comparație, până la dispariția lor completă: nimic nu poate depăși necuprinsul, nici pe cel mare – și nici pe cel mic … Infinitul nu poate fi cuprins, nici cu mintea și nici ca posibilitate. De aceea, infinitul mare și infinitul mic, coincid.
Neputând fi depășit, infinitul e identic cu sine: cu cine să-l comparăm?
Infinitul, pentru că nu poate fi comparat și nici depășit, rezultă că este identic cu sine însuși: infinit-de-marele și infinit-de-micul sunt de fapt, unul și același lucru!
Putem deci afirma că superlativul absolut e speculativ, câtă vreme nu-l pot cuprinde nici măcar cu mintea, darămite cu ruleta.
Plecând de la cele de mai sus, ce vom spune despre Supremul Frumos și despre Supremul Bine? Că sunt Pace și Iubire …
Dumnezeu este Iubire … Infinitul cel mare, care strânge totul laolaltă în ceea ce numim Univers.
Dumnezeu este Pace … Infinitul cel mic, al punctului unic la care se reduce totul și de la care a pornit totul cândva, când lucrurile și vremurile au fost puse în mișcare de El: stabilitatea concentrată a punctului, tăria păcii ca izvor premergător vieții …
Pacea – punctul, firea Lui. Iubirea – unitatea universului, firele țesăturii Lui.
Pacea e frumoasă iar Iubirea e bună: vedem frumosul ca armonie și simțim iubirea ca încălzire a inimii. Îl putem deci cunoaște pe Dumnezeu – dar numai după ce admitem limitările propriei noastre finitudini și ne împăcăm gândurile la granițele propriei noastre limitări: suntem imperfecți – dar putem fi uneori, unii dintre noi, gazde ale perfecțiunii.
Șlefuind propria-ne imperfecțiune, ce facem altceva decât să ne împăcăm în cele din urmă cu gândul egalității firii noastre, ignorante?!
Și așa, mai departe, noilor generații …
Calin Diaconu 