Aşa lucrează cel rău:

… ne abate din drum şi ne răpeşte din timp;

… aduce zgomot în preajma liniştirii noastre;

… ne trimite propuneri pe care cu greu le putem refuza;

… ne-adoarme raţiunea cu acel (românesc?) “merge ş-aşa!”;

… ne-mpunge a privi micile noastre realizări ca pe nişte mari edificii;

… ne face să credem că am fi de neînlocuit;

… ne-nvaţă să promitem cu uşurinţă pentru ca mai apoi să ne-ndemne să căutăm (uneori ajutându-ne tot el să găsim) scuze în imperfecţiunea celuilalt, uitând de bârna din ochii noştri;

… se face mic, pentru ca noi să ne-ncredem luându-ne la trântă cu el;

… se face mare, pentru a ne dispera că am fi neputincioşi de victorie, alimentându-ne sentimentul inutilităţii…

Dacă eu îmbătrânesc în lupta cu diavolul, presupun că nici acela nu rămâne tânăr! Doar îngerul păzitor mi-a fost dăruit mie spre ascultare – de aceea presupun că şi cel rău dă târcoale slăbiciunilor mele, lăsându-se personalizat de înclinaţiile şi abaterile specifice persoanei, în funcţie de vârstă, nivel de cunoaştere şi experienţă, poate chiar şi stare de spirit …

... ascultă, te rugăm, Doamne, rugăciunea servilor tăi!