Ieri 11 Iulie 2011, Robert Turcescu si Ion Cristoiu au considerat ca huiduielile adresate de public doamnei Udrea la finalul Galei care a avut loc cu sustinerea ei – merita primul loc in clasamentul zilnic al stirilor pe care acesti doi analisti il fac seara de seara la postul de televiziune B1.

Pentru ca subiectul pare (inca) fierbinte si starneste multe pasiuni, cei doi s-au gandit sa cheme in emisiune pentru discutii directe, fata in fata, pe Rudel Obreja (alaturi de Cosmin Gusa si Grigore Cartianu). Ba chiar si la telefon, au intrat in direct Leonard Doroftei si Catalin Tolontan.

Am fost extrem de atent la Rudel Obreja, sa vad cum se descurca in explicatii un fost boxeur ajuns intre timp Presedinte al Federatiei Romane de Box si Producator de Evenimente. Explicatii pe care se cuvine sa le dea, in legatura cu bugetul Galei, raporturile sale cu Ministerul condus in prezent de doamna Udrea, obiectivele de comunicare ale Galei, relatia sa cu marii nostri campioni Lucian Bute si Leonard Doroftei, etc.

Domnul Obreja a folosit de mai multe ori un termen scos din uz in lumea (poate prea civilizata) a Vestului, anume “exclusivitate”: “Am exclusivitate cu Interbox”, “Am exclusivitate cu Lucian” … astfel incat, plecand de aici, concluzia a suspinat aproape firesc, a scuza acuzatoare: “Cine ati fi vrut sa organizeze Gala, daca nu eu?!”

Mai mult, vorbind despre banii absorbiti in conturile firmelor sale ca despre o solutie salvatoare (fata de incetineala cu care se misca proiectele finantate sau finantabile de catre UE), domnul Obreja a parut ca cearta discret un aparat de stat neputincios si fara imaginatie creativa.

Puterea monopolului, afisat fara perdea, alaturi de concluziile ingreunate de un complex de superioritate de genul “Daca nu eu – atunci cine?” si “Daca nu acum, atunci cand?” – fac din domnul Rudel Obreja un impresar de talia fratilor Becali (ii cunoasteti din fotbal). Adica el si numai el, e omul potrivit la locul potrivit, tipul care a prins trenul pentru ca a citit cu atentie mersul trenurilor, etc.

Daca a ales calea spinoasa a impresariatului “pe banii mei”, daca a inceput sa se bucure – ca un adevarat antreprenor – ca “da salarii la oameni” si ca “plateste taxele in Romania”, atunci domnul Obreja va avea cu siguranta bunul simt sa recunoasca la un moment dat ca nu le poate el insusi duce pe toate si, intr-un moment de inspiratie divina – isi va angaja un Presedinte la Federatia Romana de Box! 🙂