As spune ca o relatie in care unul (elevul) are numai de castigat (invatatura – adica o combinatie de cunostinte si educatie/moralitate) iar celalalt (profesorul) are numai de oferit (pasiune, cunostinte, pregatire continua) … este aparent, o relatie dezechilibrata.

Spun “aparent” pentru ca nu putem exclude din ecuatie “dragostea de catedra”, “harul de a preda”, “pasiunea pentru o anumita materie” – fara de care profesia de educator este de neimaginat!

Nu banii (jenant de putini fata de importanta activitatii depuse) ii fac fericiti pe profesorii din sistemul educatiei nationale, subrezit de loviturile si umilintele unor politicieni inconstienti sau rau-voitori.

Dar daca nu banii sunt aceia care ii motiveaza, cu siguranta ca lipsa lor nu are cum sa stimuleze o ridicare a nivelului discursului profesoral…

Recent, atitudinea realmente ostila a unora dintre profesorii fiului meu – elev in clasa a V-a la Colegiul German din Bucuresti, ma face sa ma intreb … daca am dreptul de a solicita performanta si atitudine responsabila profesorilor?! Eu, parintele de astazi, pot oare sa am pretentia unui discurs de calitate din partea unei scoli de stat, in numele copiilor nostri si in memoria educatorilor care ne-au netezit candva drumul cunoasterii? Asta – inainte ca vreun impertinent sa imi toarne o replica de genul “Daca nu va convine, mutati-l la o scoala particulara!”…

Ei bine, inainte ca impertinentul sa deschida gura, am sa spun raspicat: eu cred ca nu (mai) am acest drept! Inteleg ca l-am pierdut, atunci cand am acceptat (tacand) ca o crestere salariala sa le fie fluturata pe la nas, ca si cum acesti oameni ar trebui sa accepte orice din partea unei clase politice votate … democratic (adica alesii acelora care au fugit de scoala ca dracul de tamaie!).

Cred mai degraba ca trebuie sa completez cu grija, in particular, ceea ce sistemul de stat se pare ca nu mai are resurse disponibile de a oferi!

In schimb imi rezerv un ultim drept: acela de a reactiona in momentul in care unii dintre acesti umiliti ai soartei liber acceptate par a se stramba sub rautatea firii lor mai slabe.

Si acum, faptele.

Prima teza din viata de elev – profesoara intarzie 20 de minute. Apoi, relaxata, striga catalogul. Abia pe urma, permite inceperea lucrarii … Nici un copil din clasa nu termina, evident, toate cele 13 exercitii! Ce-i de facut?!