Calin Diaconu

Filmul – tradus in limba romana “Baiatul cu bicicleta” – a luat Marele Premiu la Festivalul de la Cannes in 2011, cu o poveste simpla, asa cum simpla este de fapt viata pe care (intotdeauna ne vom mira de ce), noi insine … ne-o complicam!

Intrebarea pe care am retinut-o din acest exercitiu narativ: “Cum modelam generatia viitoare?” – este tratata foarte serios si rotund printr-un “studiu de caz”. Un baiat, abandonat de tatal lui imatur, refuza sa accepte datul sortii, refuza sa creada ca lui i s-a putut intampla “una ca asta”. De aici pleaca conflictul lui cu lumea “care nu-l intelege”. Insa filmul – dupa cum banuiti, nu este adresat copiilor, ci parintilor – pe care-i scutura spre a le trezi constiinta rolului de educator!

In fiecare replica si cu fiecare gest al nostru, adresat puilor de om pe care-i crestem – punem o greutate de care nu suntem constienti cu adevarat. Oferim exemplul nostru, propunem modele, fara a intelege pe deplin felul in care mesajul nostru educational se sparge in capul – si mai ales in sufletul! – generatiei viitoare.