Sf Antonie cel Mare spune ca “Dumnezeu a facut lumea pentru om si pe om, pentru a-I sluji Lui” – adica ne invita sa ne bucuram, pe de-o parte, caci am primit in dar lumea intreaga, dar sa ramanem cu picioarele pe pamant, pentru ca avem un rost bine definit, pentru care am fost invitati sa intram in ea.

Sa ne bucuram ca toate cele materiale ni se supun, dar sa construim astfel incat sa preamarim numele Lui. Sa intelegem ca si noi, si animalele facem parte din lume, si putem lucra asupra ei – dar noi, spre deosebire de animale, trebuie sa lucram si asupra noastra, avem datoria sa ne punem intrebari cu privire la Creatorul nostru.

Ne dam seama de marimea lumii, adica de importanta cadoului facut noua de Creator, atunci cand ne dorim in mod serios cunoasterea ei. Abia atunci realizam ca lumea e “prea multa” pentru a o cunoaste in rastimpul unei scurte vieti pamantesti, in cursul unei singure vieti. De aici, ideea ca lumea se poate cunoaste de catre om numai pe parcursul succesiunii generatiilor, in mod colaborativ. Sau o alta, ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si defineasca o lume … “a sa”, un spatiu restrans, intim, pe care sa-l lucreze impreuna cu cei apropiati lui …

Lumea – care pentru unii e o jucarie iar pentru altii este un spatiu de joaca – este un dar divin, de care generatii de oameni s-au bucurat si se vor bucura in continuare, DACA NU UITA DE PROPRIUL ROST, de scopul insasi al fiintarii, acela ca OMUL ESTE FACUT PENTRU A-I SLUJI LUI DUMNEZEU.

Explicatia ne-o da insusi Mantuitorul nostru Isus, si e consemnata de Marcu (2,27): “Sambata e pentru om, iar nu omul pentru sambata”. Adica sarbatoarea e pentru om, sa se tina de ea, sa isi aduca aminte o data pe saptamana (macar) ca se cuvine un timp pentru Cel care l-a chemat la existenta. Si de ce anume si mai ales cand au inventat vechii evrei saptamana, ca spatiu de sase zile plus una care “nu-i a noastra”? Pai, inevitabil, dupa ce au invatat pe propria piele, generatii la rand, ca sufera de boala uitarii, ca nu retin greselile si deci trebuie sa o ia mereu de la inceput – pe drumul greu al pribegiei, fie ea egipteana sau, mai tarziu, babiloniana!

Avem lumea, insa trebuie sa definim si un timp corect impartit al lumii, care sa reflecte realitatea de facto: suntem stapani, ca sa slujim liberi Celui mai presus de toate!