Alegerea visului e o chestiune foarte intimă – căci fiecare dintre noi avem dreptul, atunci când epuizăm telecomanda, mouse-ul, consola sau joy-stick-ul … să ne reîntoarcem la o apucătură mai veche, care a amuzat și a hrănit imaginația oamenilor de-a lungul timpului: dezvoltarea propriului vis.
Visul ține de capul și de dispoziția fiecăruia – dar și de puterea fiecăruia de a visa corespunzător datelor personale. Putem avea și situații interesante în care unii nu visează deloc iar alții visează lucruri pe care nu le înțeleg. E în firea lucrurilor să nu fim toți o apă și un pământ …
Alegerea visului se face deliberat, pentru că fiecare din noi, pentru a crește, pentru a ne dezvolta, avem nevoie de o imagine a mai-binelui care aparține lumii de mâine. Cu toate incertitudinile și aparențele ei, ziua de mâine există deja – deși deocamdată doar tipărită în calendare – și ea reprezintă sensul drumului nostru. Ne îndreptăm către ziua de mâine, pe care și la care avem dreptul să visăm că am merita-o să ne fie dăruită, și mai ales că ne va fi mai bună.
Asta înseamnă că nu ne mai putem bucura de ziua de azi? Numai în parte. Pentru că depinde foarte mult de gradul dependenței la care ajungem în legătură cu visarea zilei de mâine și de puterea care ne mai rămâne, de a ne bucura de ziua de azi. Dacă reușim să păstrăm un echilibru între ceea ce suntem (adică admiterea senină a spațiului și timpului în care existăm) și ceea ce ne dorim să fim (adică ziua de mâine, incertă dar forțat strălucitoare în imaginația noastră), probabil că ne putem bucura și de ziua de azi, visând la cea de mâine. Cât este de fragil acest echilibru, și câți știm să mergem pe sârma dintre real și posibil, stăpânind la perfecție calculul probabilităților?
Ce frumos să visezi pentru a construi o nouă realitate, mai bună – și cât de urât este atunci când induci cuiva starea de vise false, vise care nu se vor împlini niciodată, cuiva suficient de naiv să le viseze, ca și cum i s-ar potrivi!
Ce frumos este să ai cui împărtăși visul tău și câtă putere capătă un vis în familie sau în echipă – și cât de urât este să te sustragi familiei sau echipei, și să-ți dezvolți visul tău propriu, în colțul egoismului care e atât de des întâlnit în … (poate de aceea) colțuroasa lume de azi?
Singuri poate sfinții retrași în pustie, rugându-se pentru o lume mai dreaptă și mai bună, vor fi visat pentru binele altora. Căci de regulă, marii conducători – precum Osman al Semilunii în Scrisoarea a III-a – „închid ochiul din afară, ca să deștepte ochiul din lăuntru“, și să-și picure în suflet visul de mărire pentru ei și poporul lor. De care, în paranteză fie spus, au nevoie, pentru a realiza mărirea lor proprie …
Mihai Eminescu, un mare visător la mai-binele neamului românesc a fost cinstit recent în media românească pentru ziua sa de naștere “165” – din 15 Ianuarie 1850. Putem însă înțelege binele pe care ni l-a lăsat moștenire? Avem dreptul să-l asemănăm cu Sfinții Neamului Românesc, prin aceea că, într-o lume a cărei nedreptate a simțit-o și a înțeles-o până la transparență, a visat la mai binele nostru? Da, doar dacă ne socotim și noi vrednici și ne dorim să facem parte din … familia lui!
January 17, 2015 at 4:57 pm
Frumos! Dar cârcotaş cum sunt mă întreb: nu cumva opera Eminesciană nu are relevanţă decât pentru noi, românii? Recursul la geniul Poetului nepereche nu cumva continuă să ne menţină închişi în modestul nostru bârlog?
LikeLike
January 17, 2015 at 5:04 pm
Suntem o Tara, doar daca ne simtim acasa. Suntem o LUME-ntreaga daca acceptam sa largim visul spre ideea de omenire. Cele doua nu se contrazic, ci se completeaza: daca intelegem LUMEA ca ROMANI, cred ca-i adaugam un farmec suplimentar … Gandeste-te la frumusetea unui buchet alcatuit din flori diferite si ce monotona ar fi lumea daca ne-am alinia cu totii acelorasi forme.
Sigur, nu neg ca FONDUL – adica VISUL despre OMENIE – ar trebui sa ne viziteze pe toti, in egala masura.
Prin anvergura lecturilor si forta de expresie, Eminescu e universal.
LikeLike