Calin Diaconu

Să le urăm Păstorilor noștri un Sinod Bun!

Și să ne exprimăm dorința unui mesaj clarificator din partea Prea Sfințiilor lor către popor, în privința dramei migranților care surprinde Europa de câțiva ani. Cel puțin începutul – ne permite să sperăm că acest mesaj va veni, și va fi unul concret: vom afla ce avem de făcut împreună, pentru a alina durerile unor dezrădăcinați … care pe unii îi sperie, pe alții îi înfurie, altora le descoperă milostenia și altora limita răbdării care mereu se cere depășită!

Micuța Catedrală greco-catolică ”Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polonă nr 50 a fost ieri gazda unei Sfinte Liturghii Arhierești, care a marcat începutul lucrărilor Sinodului. Acest lucru ne-a reamintit că la anul 1909 românii ardeleni veneau cu pașaport într-o Românie care, la vremea aceea se oprea la Carpați.

Fericită coincidență, ca exact în ziua de 10 mai – ziua marelui jubileu al celor 150 de ani de la instalarea dinastiei de Hohenzollern în România, Episcopii catolici să slujească împreună, la altarul sfințit și bineplăcut preotului biritual – astăzi Fericitului între Sfinți, Vladimir Ghika! (… a cărei zi în Calendarul Bisericesc Catolic, reamintim că este 16 mai).

Personalitatea puternică a Regelui Carol I și  îndelungatele strădanii ale Episcopului Raymund Netzhammer, au permis emigranților români greco-catolici de la începutul secolului trecut ( care plecaseră din Ardeal, din pricina prigoanei unei deznaționalizări forțate!) să aibe un lăcaș de cult al lor.

Ce este un emigrant? Cine-i poartă de grija sufletească, pentru a păstra o moralitate proprie dar și pentru a accepta mai ușor sistemul moral – de multe ori diferit, al lumii în care-și dorește integrarea? Cum trebuie noi, cei care-i primim, să ne purtăm față de un om care e suspendat între două lumi? Cum le facem loc în lumea noastră? Ce trebuie să facem pentru a reclădi încrederea creștinilor în musulmani și a musulmanilor în creștini? Cum putem ajuta să se pună capăt războiului, să revenim la normalitate? Care sunt veștile despre martirii din Siria? Și mai ales, dacă este ceva ce putem face noi, pentru a ajuta?

Nu e un strigăt al neputinței și nici o resemnare în fața jocurilor politice ale marilor puteri, pe care le întrevedem din perspectiva politicii de echilibru inventată de ”stăpânii mărilor” pentru a conduce pâmântul prin porturi strategice și rute logistice ale unui comerț care poate îmbogăți material. Este mai mult.

E convingerea noastră că grija și  implicarea Bisericii catolice sunt firești în dramele prezente ale planetei noastre. Sunt păcatele universale, pe care Sinodul Episcopilor Catolici din România va încerca să le corecteze în partea aceasta de lume, bineînțeles, într-o fraternă colaborare cu Biserica Ortodoxă Română, o soră mai mare și mai mică, în același timp!

Și ar mai fi ceva. România are înscrisă în limba sa și în codul genetic al poporului, amprenta și destinul unei latinități orientale. Vom ști să sfătuim, prin exemplul și experiența noastră, pe frații noștri apuseni în privința încercărilor ce ne așteaptă?