La inceput de An Nou, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare – luminătorul celor înțelepți, prietenul Domnului Isus Hristos ...

Textul de mai jos (din Epistola 223), l-am transcris și îl redau cu scopul de a cunoaște din gândirea acestui mare Părinte al Bisericii, cinstit de catolici și ortodocși, deopotrivă.

Icoana de mai jos poate fi cinstită în rugăciune și venerație în București, strada Polonă nr 50 – unde o veți afla ușor, pe iconostasul Catedralei greco – catolice (1909), având hramul Sfântului Vasile cel Mare.

Doriți să aflați mai multe despre viața greco-catolicilor din București? Vă recomand site-ul Episcopiei noastre: https://episcopiabucuresti.ro/ 

Sfantul Vasile

”Multă vreme mi-am irosit-o cu lucruri zadarnice; și aproape întreaga mea tinerețe mi-am petrecut-o cu preocupări deșarte, îndeletnicindu-mă cu dobândirea unei înțelepciuni socotite de Dumnezeu nebunie. Dar când m-am deșteptat, ca dintr-un somn adânc, am ridicat ochii mei spre lumina minunată a adevărului Evagheliei și mi-am dat seama de inutilitatea înțelepciunii stăpânitorilor lumii acesteia, care sunt pieritori; atunci am jelit mult viața mea cea ticăloasă și mă rugam lui Dumnezeu să mă povățuiască spre a mă duce la dogmele bunei credințe. Și, înainte de toate, m-am străduit să-mi îndrept unele din purtările mele, care se stricaseră din pricina legăturilor îndelungate cu oamenii răi. Așadar, citind Evanghelia și văzând din ea că cel mai mare prilej pentru desăvârșire este de a vinde averile și a le împărți fraților noștri săraci, de a avea cu totul lipsită de griji lumești viața această și de a nu avea nici un simțământ de simpatie față de cele de aici, mă rugam lui Dumnezeu să găsesc pe un frate care a ales această cale a vieții, ca, împreună cu el, să traversez scurtul vifor al acestei vieți. Și, într-adevăr, am găsit mulți frați în Alexandria, mulți frați în restul Egiptului, pe unii în Palestina, pe alții în Siria și pe alții în Mesopotamia; i-am admirat pentru înfrânarea vieții lor, dar și pentru răbdarea lor în osteneli; m-am minunat și de stăruința lor în rugăciuni; că erau stăpâni pe somnul lor, fără să fie doborâți de vreuna din nevoile firii; păstrau totdeauna sus și nerobit cugetul sufletului, în foame și sete, în frig și goliciune; nu se uitau la trup, nici nu voiau să-i dea trupului vreo purtare de grijă, ci, ca și cum ar fi trăit în trup străin, arătau cu fapta că locuiesc vremelnic aici pe pământ și că-și au în cer viețuire. Am admirat toate acele fapte, am fericit viața acelor bărbați, că arătau cu fapta că poartă în trupul lor omorârea lui Isus. Și m-am rugat și eu lui Dumnezeu, ca, pe cât îmi va fi cu putință, să fiu următor bărbaților acelora.”  


Să le urăm Păstorilor noștri un Sinod Bun!

Și să ne exprimăm dorința unui mesaj clarificator din partea Prea Sfințiilor lor către popor, în privința dramei migranților care surprinde Europa de câțiva ani. Cel puțin începutul – ne permite să sperăm că acest mesaj va veni, și va fi unul concret: vom afla ce avem de făcut împreună, pentru a alina durerile unor dezrădăcinați … care pe unii îi sperie, pe alții îi înfurie, altora le descoperă milostenia și altora limita răbdării care mereu se cere depășită!

Micuța Catedrală greco-catolică ”Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polonă nr 50 a fost ieri gazda unei Sfinte Liturghii Arhierești, care a marcat începutul lucrărilor Sinodului. Acest lucru ne-a reamintit că la anul 1909 românii ardeleni veneau cu pașaport într-o Românie care, la vremea aceea se oprea la Carpați.

Fericită coincidență, ca exact în ziua de 10 mai – ziua marelui jubileu al celor 150 de ani de la instalarea dinastiei de Hohenzollern în România, Episcopii catolici să slujească împreună, la altarul sfințit și bineplăcut preotului biritual – astăzi Fericitului între Sfinți, Vladimir Ghika! (… a cărei zi în Calendarul Bisericesc Catolic, reamintim că este 16 mai).

Personalitatea puternică a Regelui Carol I și  îndelungatele strădanii ale Episcopului Raymund Netzhammer, au permis emigranților români greco-catolici de la începutul secolului trecut ( care plecaseră din Ardeal, din pricina prigoanei unei deznaționalizări forțate!) să aibe un lăcaș de cult al lor.

Ce este un emigrant? Cine-i poartă de grija sufletească, pentru a păstra o moralitate proprie dar și pentru a accepta mai ușor sistemul moral – de multe ori diferit, al lumii în care-și dorește integrarea? Cum trebuie noi, cei care-i primim, să ne purtăm față de un om care e suspendat între două lumi? Cum le facem loc în lumea noastră? Ce trebuie să facem pentru a reclădi încrederea creștinilor în musulmani și a musulmanilor în creștini? Cum putem ajuta să se pună capăt războiului, să revenim la normalitate? Care sunt veștile despre martirii din Siria? Și mai ales, dacă este ceva ce putem face noi, pentru a ajuta?

Nu e un strigăt al neputinței și nici o resemnare în fața jocurilor politice ale marilor puteri, pe care le întrevedem din perspectiva politicii de echilibru inventată de ”stăpânii mărilor” pentru a conduce pâmântul prin porturi strategice și rute logistice ale unui comerț care poate îmbogăți material. Este mai mult.

E convingerea noastră că grija și  implicarea Bisericii catolice sunt firești în dramele prezente ale planetei noastre. Sunt păcatele universale, pe care Sinodul Episcopilor Catolici din România va încerca să le corecteze în partea aceasta de lume, bineînțeles, într-o fraternă colaborare cu Biserica Ortodoxă Română, o soră mai mare și mai mică, în același timp!

Și ar mai fi ceva. România are înscrisă în limba sa și în codul genetic al poporului, amprenta și destinul unei latinități orientale. Vom ști să sfătuim, prin exemplul și experiența noastră, pe frații noștri apuseni în privința încercărilor ce ne așteaptă?

in fata catedralei